Şansa care ţi se oferă astăzi – Luca 19:41 – 44

2826 0

Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. (Luca 19:41-42)

Recent auzeam vorbind un politician, care se lamenta că a pierdut o ocazie importantă, care i-ar fi putut schimba traiectoria vieţii politice într-un mod evident. „Pentru mine – spunea persoana respectivă – de data aceasta trenul a trecut şi nu ştiu dacă va mai trece vreodată pe aici ca eu să am ocazia să mă urc în el”.

Există anumite momente în viaţă care ne pot marca viaţa noastră şi totul depinde de modul în care noi ne raportăm la ele. Nu de puţine ori am auzit persoane vorbind într-un mod nostalgic despre vremurile trecute, pe care le-au irosit într-un mod neînţelept, datorită ignoranţei, nepăsării sau influenţei unor factori externi. Ar fi vrut să se poată întoarce în timp, la acele momente de care nu au ştiut atunci să profite, dar din păcate acum nu se mai poate face nimic.

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim a fost un astfel de moment, considerat crucial pentru poporul evreu. Planul lui Dumnezeu lua de aici încolo o întorsătură dramatică, cu consecinţe inimaginabile pentru evreii care au irosit o ocazie atât de importantă, când tocmai aşteptatul Mesia se afla în mijlocul lor. Cei mai mulţi teologi, specializaţi în profeţia biblică, identifică acest moment cu împlinirea celor 69 de săptămâni, rânduite de Dumnezeu pentru poporul evreu, conform profeţiilor din cartea lui Daniel cap. 9. Era ultima şansă, ultima posibilitate pentru poporul ales de Dumnezeu să-şi recunoască vinovăţia şi să-l accepte pe Isus ca Mesia. Dar, aşa cum ştim cu toţii, evreii l-au refuzat, l-au trimis la moarte, iar 37 de ani mai târziu armata romană întra în Ierusalim, aducând cu ei moartea, jaful şi distrugerea. Istoricii spun că în acel conflict sângeros din anul 70 d. H., aproximativ un milion de evrei şi-au pierdut viaţa, pe lângă distrugerea Templului, a Ierusalimului şi implicit prin pierderea identităţii naţionale.

Dar această lecţie este şi pentru noi astăzi, iar cuvintele rostite de Domnul Isus în versetul din preambul, pot fi aplicate fiecăruia dintre noi. Sunt mulţi care consideră că şansele în viaţă sunt infinite. Dacă nu am reuşit ceva astăzi, vom mai avea ocazia mâine. Dacă azi nu am făcut nimic, mâine avem ocazia să recuperăm sau să o luăm de la capăt. Toţi cei care gândesc în felul acesta îşi vor da seama la un moment dat că s-au înşelat. Există ocazii care ni se oferă de foarte puţine ori în viaţă şi sunt unele care sunt ocazii unice. Sau folosind cuvintele politicianului de care aminteam mai sus, s-ar putea ca trenul să nu mai oprească niciodată în gara noastră. Tocmai din aceste motive, trebuie să avem în vedere câteva adevăruri importante:

Avem un Dumnezeu care ne oferă o şansă!!!

Dumnezeu i-a oferit o şansă lui Israel. Domnul Isus tocmai pentru aceasta a venit. Când a intrat în sinagoga din Nazaret şi a citit din Carte, a deschis tocmai acolo unde scria: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi (Luca 4:18). Iar când a terminat de citit a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” (Luca 4:21).

Mai târziu, când şi-a trimis ucenicii să predice Domnul Isus le-a spus: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!” (Matei 10:5-7).

Reacţia evreilor faţă de oferta lui Dumnezeu, prin Isus Hristos a fost una de respingere, printr-o opoziţie făţişă manifestată de unii, sau prin indiferenţa manifestată de alţii. Tocmai din aceste motive şansa pe care evreii au irosit-o, s-a întors în favoarea celorlalte popoare, a neamurilor, cum sunt numite în limbajul biblic. Şansa oferită neamurilor, este prezentată sub forma unei parabole, în Matei 22, unde Domnul Isus a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.” (Matei 22:8-9).

Şansa pe care ne-o oferă ziua de azi

Când Domnul Isus intra în Ierusalim, evreii au început să strige: Osana Fiul lui David, care tradus însemna mântuieşte-ne acum Fiul lui David. Ei înţelegeam mântuirea în termenii eliberării naţionale, deoarece doar dincolo de gard era garnizoana romană. Credeau că a sosit ziua cea mare, problema lor fiind atât de urgentă încât nu mai suferea amânare. Şi totuşi câtă discrepanţă între aşteptările evreilor şi planul lui Dumnezeu, cât de greşit înţelegeau unii mântuirea, în comparaţie cu cea promovată de Isus.

Pentru fiecare dintre noi ziua de azi este o şansă pe care Dumnezeu ne-o oferă. Trecutul înseamnă probabil ocazii pierdute, iar viitorul înseamnă incertitudine. În schimb prezentul este o realitate, pe care îl putem folosi în favoarea noastră. Cuvintele psalmistului sunt atât de actuale: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea! Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! (Psalmi 118:24-25)

Ce oportunităţi ne oferă ziua de azi?

  • Oportunitatea de a asculta Evanghelia.
  • Oportunitatea de a mulţumi Domnului în rugăciune, de a-ţi deschide ochii să vezi binecuvântarea Lui.
  • Ocazia de a-ţi rezolva problemele din casa ta, de a-ţi cere iertare, sau de a-i ierta pe cei ce ţi-au greşit.
  • Ocazia de a vorbi cu copiii tăi de care nu ai avut timp
  • Ocazia de a rezolva problemele cu fraţii tăi, cu colegii tăi, cu prietenii tăi
  • Ocazia de a spune altora despre Dumnezeu

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, (Evrei 3:7-8). Momentul la care se face referire aici este cel de la Cades, când evreii au irosit oportunitatea de a intra în Ţara Sfântă, pentru că frica şi necredinţa au fost mai puternice decât promisiunile lui Dumnezeu. Rezultatul a fost 38 de ani de peregrinare prin pustie şi moartea întregii generaţii, în decursul acestei perioade de timp, pentru că nu au ştiut să folosească momentul.

Şansa pe care nu ne-o oferă ziua de mâine

Prezentul este o realitate, iar ziua de mâine este o incertitudine. Cine ar avea oare curajul să spună că va ajunge ziua de mâine? A face o astfel de afirmaţie, înseamnă fie mândrie demonică, fie nebunie pură. Şi totuşi sunt atât de mulţi oameni, care manifestă un astfel de comportament, când este vorba de viaţa eternă.

Un episod din Vechiul Testament este grăitor în acest sens. Egiptul era lovit de urgia divină şi broaştele au invadat ţara, intrând în casele oamenilor, în patul lor, în bucătărie sau chiar în farfuriile cu mâncare. Scârbit de această stare faraon capitulează şi-l roagă pe Moise să intervină. Moise a zis lui faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, ….” El a răspuns: „Mâine.” (Exodul 8:9-10). Sunt unii care lasă rezolvarea problemelor spirituale pentru mâine pentru că le place starea în care sunt, chiar dacă se află în cea mai cruntă mizerie. Faraon  a spus mâine, pentru că nu dorea să se ştie înfrânt, pentru că nu dorea să se lase silit de Dumnezeul lui Moise să-i lase pe evrei să plece. Mai credea în vreo ipotetică şansă, căreia vroia să-i acorde timp să apară.

Un alt caz care ne vorbeşte, îl găsim în 1 Samuel cap. 11. O mică cetate, izolată de restul poporului, Iabesul din Galaad, este asediată de amoniţi. În disperarea lor cer un răgaz de şapte zile, iar când primesc confirmarea că Saul le va veni în ajutor, le spun amoniţilor: Mâine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea.” (1 Samuel 11:10). În ziua următoare a venit armata lui Saul şi i-a înfrânt pe amoniţi. Acel mâine, s-a dovedit fatal pentru acel popor care se simţea prea în siguranţă, în superioritate numerică şi militară. Aşa suntem şi mulţi dintre noi. Ne încredem prea mult în capacităţile noastre, în resursele noastre, în sprijinul pe care ni-l oferă alţii, în pregătirea noastră, în prietenii noştri şi amânăm împăcarea cu Dumnezeu pentru mâine.

Pentru a reliefa mai bine ideea incertitudinii zilei de mâine, vreau să vă dau un exemplu din viaţa marelui evanghelist D.L.Moody, fragment preluat din cartea Rugul în Flăcări:

În Septembrie începu o nouă serie de 6 predici despre viaţa Domnului Isus. Duminică seara, la 8 Octombrie 1871, a luat textul: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Cristos?” (Matei 27:22). Peste 3000 de persoane erau adunate la Farwell Hall. De fapt era cea mai mare mulţime la care predica până atunci în acest oraş. L-a prezentat pe Isus Cristos cu toată puterea, ca Domn şi Răscumpărător, încheind: „Aş vrea să luaţi acest text cu voi acasă, să-l frământaţi în gândul vostru timp de o săptămână şi duminica viitoare vom veni din nou la Calvar şi vom vedea ce vom face cu Isus!”

Deodată se auziră de afară strigăte de alarmă şi maşinile pompierilor. Clopotele bisericilor începură să sune înfiorător. O alarmă generală. Nu se mai auzea cântarea lui Sankey. Mulţimea intră în panică. Moody încheie brusc serviciul şi oamenii ieşiră afară.

„Am făcut atunci o greşeală!” – spunea el relatând aceste evenimente la a 22-a aniversare a incendiului, în faţa unei mari mulţimi la Chicago. „Niciodată de atunci n-am mai dat publicului timp de gândire pentru a şti ce să facă cu Isus. Dacă ei au fost pierduţi pentru Cristos, se pot ridica împotriva mea în ziua judecăţii. Azi cu greu îmi pot stăpâni lacrimile. Privind aici mulţimea, nu văd pe niciunul din cei cărora le-am predicat în acea seară. Iată au trecut de atunci 22 de ani şi n-am mai văzut o asemenea adunare, nici nu o voi mai întâlni vreodată, până ne vom întâlni cu toţii pe lumea cealaltă. Dar vreau să vă spun o lecţie pe care am învăţat-o atunci şi nu o voi uita niciodată: că ori de câte ori predic şi-L prezint pe Cristos înaintea mulţimii, încerc a-i aduce pe toţi la o hotărâre imediată. Nu-i mai las o săptămână să se hotărască ce să facă cu Isus. Adeseori am fost criticat şi mi s-a spus: „Moody, se pare că tu vrei ca toată mulţimea adunată să se convertească dintr-o dată! De ce nu le dai timp să se gândească?” Dar de atunci, de multe ori am cerut iertare că am lăsat mulţimea să se gândească o săptămână. Dacă Domnul îmi mai cruţă viaţa, nu vreau să se mai repete aşa ceva”.

Şansa pe care nu o putem avea la nesfârşit

Nesiguranţa zilei de mâine ne obligă să luăm o decizie astăzi. Dar experienţa ne amăgeşte spunându-ne că avem şanse mari să prindem şi o altă zi şi este posibil să fie aşa. Dar aceste şanse nu pot continua la nesfârşit. Dumnezeu are limitele lui şi când ajungem la limită, şansele se termină. Pentru evrei timpul se terminase, pentru ei bătuse ceasul. Risipind o ocazie, s-ar putea foarte bine ca aceasta să fie ultima.

Orbul Bartimeu din  Marcu 10:46 – 52, a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” (Marcu 10:47). El nu ştia că Isus se află în drum spre Ierusalim şi pentru el era ultima ocazie când putea să se întâlnească cu Isus. El ştia că Isus se află acolo, mai ştia că el este orb şi de asemenea ştia că Isus îl poate vindeca. De aceea nu s-a lăsat nici descurajat şi nici intimidat de alţii. El vroia să ajungă la Isus cu orice preţ şi drept urmare a fost vindecat.

Pentru femeia care a intrat în casa lui Simon leprosul (Matei 26:6 – 13) şi acolo a turnat mirul pe capul lui Isus, era singura ocazie în care putea face acest lucru şi tocmai pentru aceea oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”

Mulţi oameni în lumea aceasta, care îşi trăiesc viaţa aşa cum voiesc ei, nepăsându-le de şansa pe care Dumnezeu le-o oferă, se consolează fie spunându-şi că Dumnezeu este bun şi tolerant, fie crezând că vor mai avea şi alte ocazii când se vor putea întoarce. Dar psalmistul Asaf ne avertizează: Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? ….  Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi! Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape. (Psalmi 50:16-22)

Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni 6:1-2)

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns