Reforma ce a schimbat Biserica și lumea întreagă, în urmă cu 500 de ani

257 0

La 31 Octombrie 1517, în ajunul sărbătorii catolice a „tuturor sfinților”, Martin Luther a publicat cele 95 de teze, iar impactul acestora a fost atât de puternic încât această dată a rămas în istorie ca fiind cea care a marcat începutul Reformei Protestante și întoarcerea la puritatea mesajului Evangheliei lui Isus.

Pentru unii, Luther este un monstru ce a distrus „unitatea bisericii”, o bestie sălbatică ce a călcat în picioare „via Domnului”, un călugăr renegat ce a distrus bazele vieții monahale. Pentru alții, el este marele erou ce a făcut să se predice din nou Evanghelia lui Isus, curată și biblică, reformatorul unei biserici corupte.

El a schimbat cursul istoriei sfidând puterea papală și a imperiului, susținând puncte de vedere contrare practicii și ordonanțelor unei religii bine înrădăcinate, romano-catolicismul, pentru că le-a considerat ca fiind contrare conținutului Scripturii.

Principala doctrină evanghelică pentru care Luther s-a ridicat împotriva sistemului ritualic de penitențe, a fost mântuirea prin credință, prin har și nu prin fapte. Scânteia ce l-a aprins pe acest călugăr a venit probabil prin 1515, când Luther a început să susțină conferințe despre Epistola către Romani, mai exact în aceeași zi după ce a citit primul capitol a acestei epistole, unde a găsit răspunsuri la întrebările lui.

O luptă lungă

Acest răspuns nu a venit atât de ușor. Nu a fost simplu ca într-o bună zi Luther să deschidă primul capitol din Romani și să descopere acolo că „cel neprihănit va trăi prin credință”. Conform cu ceea ce el însuși povestește, marea descoperire a fost precedată de o lungă luptă și de un gust amar, deoarece Romani 1:17, începe spunând că „în Evanghelie este descoperită o neprihănire (dreptate) care vine prin credință”. Conform acestui text, Evanghelia este revelarea neprihănirii lui Dumnezeu.

A meditat ziua și noaptea pentru a înțelege relația dintre cele două părți ale versetului în care, după ce a se afirmă că „în Evanghelie, dreptatea lui Dumnezeu este relevată”, conclude spunând că „cel neprihănit va trăi prin credință”.

Răspunsul pe care Luther l-a găsit a fost surprinzător: „neprihănirea (dreptatea) lui Dumnezeu” în epistola către Romani, nu se referă la faptul că Dumnezeu îi pedepsește pe păcătoși, așa cum se spune în teologia tradițională. Mai degrabă aceasta se referă la faptul că „neprihănirea” celui drept nu este meritul lui, ci este un dar al lui Dumnezeu. „Dreptatea lui Dumnezeu” o dobândește cel ce trăiește prin credință, nu pentru că el este drept, sau pentru că a îndeplinit exigențele dreptății divine, ci pentru că Dumnezeu i-o oferă în dar.

Justificarea prin credință”, nu vrea să spună că credința este mai ingenioasă decât faptele bune și că Dumnezeu ne plătește pentru credința noastră. Vrea să zică mai degrabă că atât credința cât și justificarea păcătosului, sunt lucrarea lui Dumnezeu, un dar gratuit.

În consecință, continuă să comenteze Luther despre descoperirea lui, „am simțit că sunt născut din nou și că porțile paradisului mi-au fost deschise. Scripturile au început să capete un nou sens. Și începând de atunci, fraza „neprihănirea lui Dumnezeu” nu m-a mai umplut de ură, ci m-a transformat într-un mod incredibil, în virtutea unei dragoste imense”.

Prudent și rezervat

Luther, se pare că a fost un bărbat relativ rezervat, dedicat studiului și vieții spirituale. Marea lui descoperire, chiar dacă i-a adus o nouă înțelegere a Evangheliei, nu l-a dus imediat la a protesta față de felul în care Biserica Catolică înțelegea credința creștină. Din contră, călugărul nostru a continuat să se ocupe de profesorat și de pastorație și chiar dacă există indicii că a predat noua lui teologie, nu a pretins să o contrapună la ceea ce învăța catolicismul.

Când în sfârșit a decis că a sosit momentul să lanseze marea provocare, a redactat cele 95 de teze, ce trebuiau să servească ca bază pentru o dezbatere academică. În acestea, Luther ataca mai multe principii fundamentale ale teologiei scolastice catolice, de aceea se aștepta ca publicarea acestor teze, și dezbaterile ulterioare să fie o oportunitate de a face cunoscut restului bisericii, descoperirea lui.

Împotriva profitului, a beneficiilor

Controversa a devenit mult mai profundă decât Luther și-a propus. Ceea ce s-a întâmplat, a fost că atacând vânzarea de indulgențe de către Johann Tetzel, în Germania, Luther a  avut curajul, fără să știe, să se opună beneficiilor și pozițiilor multor persoane, mult mai puternice decât el.

Conform lui, dacă este adevărat că Papa are putere să scoată sufletele din purgatoriu, trebuie să folosească această putere, nu din motive triviale precum nevoia de fonduri pentru a construi o biserică, ci pur și simplu din dragoste și trebuie făcută gratuit (teza 82). Dar chiar dacă mulți îmbrățișau astfel de sentimente, nimeni nu protesta și vânzarea continua.

Cele 95 de teze

Luther și-a materializat viziunea, bătând în cuie pe ușa bisericii din Wittenberg, faimoasele lui teze. Aceste teze, scrise în latină, nu aveau drept scop să creeze o comoție religioasă. Luther și-a publicat tezele în ajunul sărbătorii „tuturor sfinților” și impactul a fost atât de puternic încât foarte frecvent se semnalează această dată, de 31 Octombrie 1517, ca fiind începutul Reformei Protestante și reanimarea Cuvântului lui Dumnezeu ca punct de plecare și autoritatea finală în Biserică și în toată teologia.

Majoritatea istoricilor sunt de acord că Luther și-a trimis tezele arhiepiscopului de Mainz, Papei, unor prieteni și unor universități, în acea zi. În cele din urmă, tezele au fost copiate cu repeziciune și înainte de 1518, erau deja răspândite și citite în toată Europa.

Reacție și schismă

Impactul acestora l-a surprins chiar pe Luther. Autoritățile religioase nu au șovăit în al condamna pe Luther. Acesta din urmă a continuat să discute cu teologii partinici doctrinelor Romei, de exemplu cu Johann  Eck, în faimoasa dispută din Leipzig, din 1519.

Cele 95 de teze sunt în cele din urmă condamnate definitiv, în 15 Iunie 1520 prin bula Exsurge Domine a papei Leon al X-lea. Luther, atunci în conflict deschis cu Biserica Catolică, este excomunicat la începutul anului următor.

Papa Leon al X-lea a cerut ca Luther să-și retracteze cel puțin 41 din cele 95 de teze, însă călugărul german, deja faimos în întreaga Europa, a refuzat public această exigență la Dieta din Worms din 1521, punându-și viața în pericol. Era pasul definitiv pentru ceea ce va însemna apoi reforma protestantă.

Această Reformă a presupus nu doar o revoluție spirituală, ci de asemenea una socială, culturală, științifică și politică. Se poate spune că lumea și societatea modernă în mare parte se naște în acest moment al istoriei, ce a știut să-l arate pe Isus din Evanghelie, într-o formă nouă, clară și relevantă.

Sursa: Historia del Cristianismo, via Protestante Digital

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns