Preocupările creștinului modern – conștiința sau reputația?

110 0

Conștiința sau cugetul curat, respectând terminologia biblică, este una din cerințele de bază ale unui credincios autentic, fapt ce demonstrează o bună sănătate spirituală și are efecte pe termen lung în ceea ce privește mărturia creștină. În același timp ni se cere să promovăm o imagine publică pozitivă, pentru ca oamenii „prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării” (1Petru 2:12).

Problema apare atunci când această imagine publică nu mai este compatibilă cu cugetul curat, adică atunci când oamenii din jurul nostru ne percep într-o manieră pozitivă, poate chiar la superlativ, dar realitatea obiectivă este cu totul alta.

Mulți creștini americani sunt mai preocupați de reputația lor decât de propria conștiință, conform unui nou studiu publicat miercuri (23 Mai) și comentat apoi într-un articol din Baptist Press.

Credincioșii actuali sunt mai puțin interesați de vinovăție și teamă și mai mult de felul în care pot să evite rușinea publică, reiese din studiul publicat de LifeWay Research, ce a fost efectuat în septembrie- octombrie 2016.

„Pudoarea, rușinea personală, a devenit mai puternică în cultura americană acum în era internetului”, spune Scott McConnell, director executiv în LifeWay Research. „O singură greșeală sau un moment jenant, publicate în mediile sociale, pot să ruineze viața unei persoane”.

„Care este cea mai mare problemă culturală”, întreabă McConnell? „Rușinea!” Ceea ce este surprinzător este faptul că nu libertatea personală și ambiția de a face ceea ce este bine sunt valorate de către americani. Ceea ce interesează cel mai mult este propria reputație.

„Mai demult americanii au fost mai preocupați de teme precum vinovăția datorită unui comportament greșit”, spune McConnell. „Și acest lucru este consecința felului în care bisericile și-au prezentat credința în public”.

Obiectivul noului studiu a fost de a afla dacă vinovăția continuă să fie o problemă importantă pentru publicul contemporan. Acest lucru poate să afecteze felul în care creștinii vorbesc de credința lor, deoarece creștinismul se ocupă și de astfel de probleme cum este rușinea și frica de pedeapsă.

Investigatorii le-au cerut la 1000 de persoane să răspundă la trei întrebări pentru a descoperi sentimentele acestora legate de rușine, teamă, vinovăție și alte chestiuni asemănătoare.

  • Care din aceste sentimente doriți să le evitați cel mai mult?
  • Care din aceste sentimente sunt cele mai puternice în viața dumneavoastră?
  • Pe care din aceste sentimente le apreciați cel mai mult?

Un procent de 38 % au răspuns că ei încearcă cel mai mult să evite rușinea publică, în timp ce 31 % încearcă să evite vinovăția și 30 %, teama. Educația și vârsta joacă și ele un rol important în aceste chestiuni. Persoanele cu studii superioare (44 %) sunt mai predispuse să evite rușinea, față de cele cu studii medii (34 %), la fel cum cele între vârste de 25 – 34 de ani  (37 %) doresc să evite sentimentele de vinovăție, față de cei ce trec de 55 de ani (27 %).

Interesant este și faptul că cei ce se declară nones – adică cei fără identitate religioasă – doresc mai mult să evite vinovăția (35 %), față de cei ce se declară religioși (30 %), în timp ce aceștia ultimii sunt mai preocupați să evite rușinea (39 %), în comparație cu cei nereligioși (33 %). Cei cu religii necreștine sunt grupul ce doresc cel mai  mult să evite rușinea (48 %).

Întrebarea lui McConnell este dacă americanii văd rușinea ca pe o mai mare amenințare la reputația lor decât sentimentele de vinovăție.

„Vinovăție spune – merit să fiu pedepsit, dar rușinea spune – nu sunt bun de nimic”.

Ce ne spune însă Scriptura? Apostolul Pavel, ne dă de înțeles că diferența se va face atunci, la învierea din morți, în Ziua Judecății. Atunci nu va mai conta imaginea publică pe care ne-am construit-o și am întreținut-o întreaga viață, ci cugetul curat, adevărata viață a omului ascuns al inimii.

Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. (Faptele apostolilor 24:14-16)

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns