Predicarea responsabilă (3) – relevanţa predicării

1059 0

A fi relevant în ziua de azi, în această lume dominată de media, înseamnă pur şi simplu a exista. Politicianul care nu apare la televizor, nu va ştii nimeni de el; sportivul care urcă pe una din treptele podiumului, va fi căutat în mod sigur de  cameramani și reporteri; iar omul de afaceri de succes, va fi curtat de bănci şi de alţi oameni de afaceri ce vor dori să-i fie parteneri. Cu alte cuvinte, cu cât eşti mai bine văzut, mai bine poziţionat, mai popular, eşti mai relevant, iar relevanţa obţinută îţi deschide alte uşi şi alte oportunităţi. Tocmai de aceea se dă o aşa de mare luptă, pe toate fronturile, pentru a fi relevant. Unele persoane sunt dispuse să se preteze la orice fel de spectacol mediatic, sperând că aşa vor deveni vedete, renunţând inclusiv la demnitatea personală.

A releva (conform DEX) înseamnă – a pune în lumină, a scoate în relief; a evidenția, a remarca, a sublinia, iar de aici derivă cuvântul relevanţă, prin care înţelegem semnificație, însemnătate.

Dar când vorbim despre predicare şi predicatori? Este adevărat că mulţi predicatori se luptă din răsputeri să fie relevanţi, dar cei mai mulţi dintre aceştia confundă relevanţa cu popularitatea. Iar când ai ajuns să nu mai faci diferenţă dintre cele două, vei fi dispus să accepţi orice, doar pentru a vedea sala umplută de oameni, sau probabil pentru ca oamenii să nu plece. Citeam nu demult despre interviul unui pastor ce slujea într-o mega biserică din New York, iar una dintre întrebările reporterilor era legată de problema homosexuală. Iar pastorul, în loc să dea un răspuns clar şi limpede, folosind Scriptura, a dat un răspuns evaziv, ocolind miezul problemei dar spunând că biserica din ziua de azi (probabil aşa cum înţelege el termenul biserică), va trebui să aibă în vedere şi această problemă (cea homosexuală) pentru a nu-şi pierde relevanţa.

A fi relevant în predicare înseamnă a pune în lumină adevărul lui Dumnezeu pe de o parte, şi de a răspunde nevoilor oamenilor, pe de altă parte. Sunt două aspecte ale predicării ce nu pot să fie separate. De exemplu, putem să ţinem o predică excelentă despre măreţia lui Dumnezeu, dar ascultătorii noştri se confruntă cu lipsurile de fiecare zi, cu boala, cu nesiguranţa, cu dependenţele şi cu alte vicii. Şi atunci probabil că mai potrivit ar fi să punem accentul mai mult pe bunătatea lui Dumnezeu, căruia i-a fost milă de gloate, care s-a identificat cu cei păcătoşi şi care a venit să le aducă soluţii.

Sau am putea să predicăm despre minunile lui Isus, care a vindecat pe bolnavi şi a înmulţit pâinile (lucruri care le plac oamenilor), dar să ignorăm problema păcatului, care este fundamentală în planul lui Dumnezeu. În cazul acesta, este bine să accentuăm grija lui Dumnezeu pentru bunăstarea noastră, dar înainte de aceasta oamenii trebuie să ştie că problema nr.1 este de natură spirituală, adică a relaţiei lor cu Dumnezeu.

Deci şi într-un fel şi într-altul trebuie să avem în vedere aceste două probleme: adevărul lui Dumnezeu trebuie spus cu claritate, fără trunchieri şi fără interpretări personale sau circumstanţiale; şi în acelaşi timp să avem în vedere pe cei ce ne ascultă, cu problemele lor cotidiene, având în vedere contextul cultural, social şi personal al fiecăruia.

De aceea, pentru a fi relevanţi în predicare, trebuie să ne cunoaştem ascultătorii. Cine sunt aceştia, care le sunt frământările lor personale, ce cultură le-a modelat modul de viaţă, etc.

Cum şi cine sunt ascultătorii?

Fiecare predicator, pentru ca să aibă succes în lucrarea lui, trebuie să cunoască foarte bine pe cei cărora li se adresează. Nu sunt suficiente doar informaţiile generale precum religia, cultura sau clasa socială. Apropierea de oameni pentru a le cunoaşte problemele, frământările, întrebările, neîmplinirile, căutările, vor face ca predicarea noastră să fie obiectivă şi relevantă.

În această vreme, în cultura noastră se pot deosebi câteva caracteristici de bază ale lumii care ne înconjoară:

  • o lume dominată de ignoranţă – oamenii nu ştiu şi când spun asta mă refer la informaţiile legate de Dumnezeul Scripturii, de Scriptura însăşi şi de creştinismul biblic. Cei mai mulţi percep creştinismul doar ca pe o cultură, iar Biblia este pentru ei o carte ca oricare alta.
  • o lume dominată de materialism – totul se măsoară în bani şi bunuri materiale. Majoritatea oamenilor cred că vor fi relevanţi în funcţie de dimensiunea posesiunilor materiale.
  • o lume dominată, influenţată şi intoxicată de televiziune şi internet, deşi majoritatea nici nu sesizează şi nici nu recunosc acest lucru.
  • o lume dominată de vedetism, ca rezultat al influenţei televiziunii şi internetului. Modelele ne influenţează viaţa şi valorile.
  • o lume care este tot mai confuză în ceea ce priveşte valorile morale – nu mai ştim ce este bine şi ce este rău.
  • o lume care tot mai mult este deschisă spre ocultism şi spre religiile mistice orientale – oamenii caută soluţii oriunde numai la Dumnezeu nu.

Comunicarea mesajului

Cuvântul  este purtătorul unui mesaj care ajunge la ascultător. Cuvântul  rostit este o putere, pe care dacă ştim să o folosim şi să o canalizăm spre ascultători, obiectivul va fi cel scontat. Dumnezeu însuşi a folosit puterea Cuvântului:

Psalmul 33:9 – ,,Căci El zice şi se face, porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă”

Evrei 4:12 – ,,Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”.

Oamenii din lume se folosesc de cuvinte în propaganda politică şi în exploatarea comercială. Dacă cuvintele acestora, care sunt înţesate de minciuni lor sunt puternice, cu cât va fi mai puternic adevărul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este asemănat cu o sabie care pătrunde adânc, cu un ciocan care sfărâmă inimile (Ieremia 23:29), cu o candelă care luminează (Psalmul 119:105), sau cu o oglindă care ne arată ceea ce suntem (2 Corinteni 3:18). Noi nu avem voie nici să alterăm cuvintele Scripturii şi nici să-i ignorăm pe oameni.

2 Corinteni 4:2 ,,Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu”.

2 Timotei 4:3 ,,Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor”.

Galateni 1:10  ,,Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos”.

Astăzi mai mult ca oricând, predicatorul trebuie să aleagă între a fi popular şi acceptat de oameni, dar stricând Cuvântul lui Dumnezeu; şi a spune oamenilor adevărul, cu riscul de a fi nepopular şi chiar neacceptat. Iată ce spune unul din cei mai mari predicatori din sec. 19, Charles H. Spurgeon:

Fraţilor noi avem o credinţă nestrămutată şi suntem trimişi cu un mesaj clar din partea lui Dumnezeu. Nu suntem lăsaţi să „fabricăm mesajul din mers”. Nu suntem trimişi de Stăpânul nostru cu o delegaţie generală care ar suna cam aşa: „Predicaţi cum gândiţi în inima voastră şi cum inventaţi în mintea voastră. Ţineţi-vă în pas cu timpurile. Spuneţi-le oamenilor ce vor ei să audă şi vor fi mântuiţi”. Cu siguranţă nu este aşa. (…) De aceea, convinşi de existenţa adevărului şi a minciunii şi că există adevăruri în Biblie şi că Biblia conţine un mesaj clar, care trebuie să fie crezut de oameni, suntem determinaţi să fim hotărâţi în legătură cu ceea ce-i învăţăm pe alţii. Trebuie să avem de-a face cu oameni care ori sunt pierduţi, ori mântuiţi şi ei nu vor fi mântuiţi printr-o învăţătură greşită, cu siguranţă”.(1)

Întotdeauna când le vorbim oamenilor trebuie să ştim că dincolo de o aparentă bună dispoziţie, amabilitate sau mulţumire, se ascund probleme, dureri, întrebări, sau chiar autentice drame. Fiecare persoană aşteaptă de la cel care îi vorbeşte, un răspuns la toate întrebările şi problemele cu care se confruntă. Domnul Isus a avut un cuvânt pentru orbul Bartimeu, la fel cum a avut şi pentru femeia cananeancă, pentru un învăţat precum Nicodim, ba chiar pentru o prostituată. Dar ce trebuie remarcat este că prioritatea Domnului Isus era întotdeauna mântuirea oamenilor şi apoi bunăstarea lor.

„Dragi prieteni” – spune din nou Spurgeon – „este cum nu se poate mai sigur faptul că acum sau niciodată trebuie să fim hotărâţi, pentru că societatea noastră se lasă vizibil în voia sorţii. Nu poţi privi 12 luni fără a vedea cum scade fluxul; ancorele sunt ridicate şi vasul pluteşte către distrugere. (…) Trebuie să ambalăm motorul şi să facem conexiunea corăbiei noastre cu remorcherul adevărului Evangheliei şi s-o tragem înapoi. (…) Trebuie să avem o mână puternică şi o energie sporită şi să înfruntăm curentul; în felul acesta, prin mila lui Dumnezeu, vom salva atât epoca aceasta cât şi generaţiile următoare”.(2) 

(1), (2) – C.H.Spurgeon – Sfaturi pentru predicatori, Editura Stephanus Bucureşti – 1998; pag. 208, 209, 220

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns