Margaret Court, legendara tenismenă australiană, este dată afară din club pentru poziția anti-căsătoria gay

157 0
Margaret Court (la mijloc) împreună cu Serena Williams și Lindsay Davenport

Margaret Court, una din cele mai mari tenismene din toate timpurile, ce a câștigat de-a lungul carierei sale nu mai puțin de 64 titluri de Gran Slam, a fost dată afară de clubul de tenis local, pentru punctele ei de vedere, ce vizau într-o formă categorică, susținerea familiei tradiționale. Sportiva, ce a obținut un palmares de invidiat în tenisul mondial, în deceniile 6 și 7 ale secolului trecut, a devenit pastor penticostal, după ce s-a retras din viața sportivă.

„Cred că este trist ca în ziua de azi să nu dispui de libertate de expresie pentru a te apăra realmente”, a declarat Court, după ce a fost dată afară de Cottesloe Tennis Club, așa cum a informat The West Australian, vinerea trecută. „Este o zi tristă pentru națiunea noastră, când este vorba de astfel de lucruri”

Președintele clubului, Ian Hutton, a admis faptul că opiniile lui Court față de căsătoriile homosexuale, au fost luate în considerare în timpul dezbaterilor privind continuarea ei în club, chiar dacă pentru alți membri, problema ei a fost disponibilitatea de a participa la evenimentele clubului.

Directorul general de la Tennis West, Michael Roberts, a fost de acord cu decizia clubului.

„Dacă dumneavoastră aveți o opinie ce este foarte polarizată, când dumneavoastră sunteți atât de categoric în sprijinul sau în contra a ceva, atunci acest lucru va aveau un impact în felul în care este perceput de comunitate”, a spus Roberts.

„Bineînțeles, opiniile ei au jucat un rol important în această decizie, nu există nici o îndoială privitoare la acest lucru: Cottesloe Tennis Club, că a vrut sau nu, a făcut puțină poziție socială, luând această decizie”, a mai punctat Roberts.

Court a criticat puternic propaganda făcută în societatea australiană pentru a legaliza căsătoriile homosexuale, în campania de dinaintea votului național privitor la această temă.

„Am senzația că în momentul în care vei pune semnul DA în căsuța corespondentă, totul va fi bine, dar dacă vei pune semnul NU, atunci te vei trezi cu o piatră în geam”, a spus legendara sportivă. „Deja avem 36 000 de perechi homosexuale în națiunea noastră, ceea ce înseamnă că nu sunt mulți, când ne gândim la 25 de milioane și acest colectiv dispune deja de uniunile civile. Ei doresc „familie” pentru că de fapt doresc să o distrugă”, a mai argumentat Court.

Pastorul a mai avertizat că votarea pentru schimbarea definiției familiei va afecta școlile creștine și libertatea de expresie.

„Nu vom mai avea Ziua Femeii, nici Ziua Tatălui, nici Sărbătoarea Paștelui și nici pe ce a Crăciunului”, a continuat Curt.

„Unii spun că noi creștinii nu trebuie să intrăm în politică, dar suntem ființe umane, și credem că familia este cea dintre un bărbat și o femeie, așa cum spune Biblia, și trebuie să avem puterea să spunem acest lucru”, a spus.

Court a fost criticată în trecut de către apărătorii LGBT, aceștia făcând trimitere la afirmațiile sportivei care a spus că tenisul este „plin de lesbiene” și pentru că a sugerat de asemenea că a permite copiilor să-și aleagă propriul gen, este opera diavolului”.

Însă, figuri evanghelice proeminente, precum Rev. Franklin Graham, i-au venit în apărare.

„Margaret are dreptate atunci când spune: „nici un fel de legislație sau afirmație politică poate să scoată din inima omului cunoștința că la început Dumnezeu ne-a creat bărbat și femeie, fiecare din aceștia având o funcție sexuală unică, menită să perpetueze viața umană”. Păcatul este o alegere, dar Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat și niciodată nu se va schimba”, a scris Graham pe Facebook în iunie.

În tenis, Margaret Court a dobândit un succes de invidiat, câștigând 64 titluri de Gran Slam (24 individuale, 19 la dublu, și 21 la dublu mixt), un record pentru orice jucător masculin sau feminin.

În 1960, la doar 17 ani, a câștigat primul titlu la Australia Open, acesta fiind primul din șapte consecutive. A câștigat Australia Open de 11 ori din 12 finale disputate. De-a lungul carierei sale de amatoare și profesionistă a înregistrat un scor impresionant între partidele câștigate și cele pierdute, de 1 180 la 107.

A fost influențată de proeminentul predicator american Fred Price și s-a graduat la Colegiul Biblic în 1983. Apoi a fondat Victory Life Center, ce a fost descrisă ca o „biserică cu scop”, fundamentată pe Biblie, aceasta fiind „inspiratul, autoritarul și infailibilul Cuvânt al lui Dumnezeu”.

Surse: The Christian PostChristian Today

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns