Oamenii de știință cred în Dumnezeu? Răspunsuri surprinzătoare

21 0

Deseori se presupune că oamenii de știință și cei ce lucrează în domenii tehnice, sunt ostili religiei și spiritualității, o impresie întărită de atei faimoși precum Richard Dawkins și Brian Cox. Dar se pare totuși că mulți din aceștia, de fapt cred în Dumnezeu.

Scientific and Medical Network a comandat un sondaj pentru a examina percepțiile privind spiritualitatea a 3 000 de persoane ce lucrează în știință, inginerie, sectoare tehnice și medicale. Sondajul, realizat în colaborare cu Ipsos MORI și finanțat de Fundația Salvia, revelează că doar unul din patru din cei sondați se declară ateu, mai exact, 25 % în Mrea Britanie, 29 % în Franța și 24 % în Germania.

Alți 16 % se declară agnostici (21 % în Marea Britanie, 17% în Franța și 11 % în Germania). Când se combină aceste cifre, ele arată că mai puțin de jumătate dintre participanții la sondaj se consideră ca persoane nereligioase.

Aproximativ o treime dintre cei sondați din Marea Britanie și un sfert dintre cei din Germania și Franța, au considerat că religia și spiritualitatea sunt importante pentru modul lor de viață. În toate aceste trei țări, persoanele cu studii superioare erau mai spirituale decât cele cu studii medii.

Majoritatea celor ce au participat, sunt de părere că știința și religia sunt domenii independente și nu se pot compara între ele. Cu toate acestea, doar unul din patru, în Marea Britanie și unul din cinci, în Franța și Germania, au spus că religia și știința se contrazic între ele.

Franța include cel mai mare număr de atei, în timp ce în Marea Britanie, 15 % dintre atei au declarat că ei meditează în mod regulat.

Guy Hayward, investigator post-doctorand la Scientific and Medical Network a spus: „rezultatele acestui sondaj sugerează că nu putem să asumăm ideea că această comunitate științifică este predominant atee și anti-spirituală. Unii oameni de știință, doctori și ingineri sunt atei, dar majoritatea nu sunt. De fapt, se pare că oamenii, cu cât sunt mai educați, cu atât probabilitatea este mai mare ca aceștia să posede credințe religioase”.

Profesorul Eric Priest, ex-președinte la Royal Astronomical Society, de la Universitatea St Andrews și editorul unui volum recent referitor la relația dintre știință și religie, a spus: „acest impresionant sondaj, făcut de Ipsos MORI, întărește alte rezultate anterioare ale lui Elaine Ecklund, că majoritatea oamenilor de știință resping această afirmație învechită a ateilor, că știința și spiritualitatea se află în conflict. În schimb, mulți oameni de știință au o viziune mai subtilă și mai nuanțată a acestei relații, ei recunoscând că investigația, imaginația, creativitatea, rațiunea, credința și comunitatea sunt caracteristici comune ale științei și religiei”.

Dr. Chris van Tukkelen, investigator la UCL, a spus: „cred că știința, în cel mai bun caz, este un instrument minunat și limitat, care din când în când ne ajută să înțelegem lumea noastră. Dar există forme de cunoaștere ce întotdeauna vor fi impenetrabile. În particular, două tipuri de întrebări se pare că depășesc limitele noastre: întrebări privitoare la originea legilor ce guvernează universul fizic și întrebări privitoare la experiența ființei umane”.

„Personal, îmi divid destul de echitabil sentimentul meu de uimire între rezultatele științei și lucrurile ce rămân, în limbajul laboratorului, refractare la investigație. În laboratorul meu am un raft al norocului în incubator, unde experimentele de clonare funcționează mai bine, și o pipetă cu proprietăți magice, ce depășește o calibrare precisă. Nu văd nici un conflict între aceste idei iraționale și credința generală a mea într-un proces de investigație rațional”, a mai adăugat Tukkelen.

Profesorul Keith Ward, ex-profesor la Divinity at Oxford și expert în relația dintre știință și religie, a spus: „acesta este un studiu bine construit, ce pune la îndoială afirmația că oamenii de știință găsesc că munca lor este incompatibilă cu credința religioasă. Faptele sunt mult mai complexe și este bine să avem probe că este așa”.

Sursa: Christian Today

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns