Congresul SUA va decide retragerea finanțării publice clinicilor de avort

2484 0

Președintele Camerei Reprezentanților din Statele Unite, republicanul Paul Ryan, a anunțat că următorul proiect de lege, după revocarea legii lui Obama privind asigurările sociale (așa zisa Obamacare), va avea ca obiectiv retragerea finanțării publice destinată Planned Parenthood.

Această instituție (Planned Parenthood) se descrie pe ea însăși ca fiind cea care înlesnește accesul populației la „serviciile vitale privind sănătatea reproductivă, educația sexuală și informarea a milioane de femei, bărbați și tineri din întreaga lume”. Cu toate acestea, diverse grupuri conservatoare, califică această instituție ca fiind cea mai mare clinică de avort din lume.

Ryan a declarat joia trecută că legislatorii din Partidul Republican vor face tot ceea ce depinde de ei pentru a tăia toate fondurile federale destinate acestei instituții. „Legislația privitoare la Planned Parenthood se va afla în proiectul nostru de reconciliere”, a spus Ryan într-o conferință de presă, ca răspuns la o întrebare privitoare la planurile de definanțare a organizației.

Acest anunț se produce după ce un monitor special al Camerei a emis un raport prin care Planned Parenthood era acuzată de violarea legilor federale. Raportul dezvăluia că respectiva clinică a modificat procedurile de avort, cu scopul de a obține țesuturi de la copiii nenăscuți, organe ce apoi erau vândute.

Un membru al monitorului, congresmena Diane Black, republicană din Tennessee, a declarat: „Investigația amănunțită ce a fost efectuată a scos la iveală oribila realitate a unei industrii a avortului cu scopuri lucrative, ce nu era deloc interesată de cele mai elementare chestiuni etice.

CBN News a abordat această problemă într-o discuție cu Kristan Hawkins, președinta Student for Life.

„Există multe cazuri în acest raport, și nu doresc să intru prea mult în detalii deoarece sunt șocante, dar vorbim aici de avorturi târzii (în timpul ultimelor luni de gestație)”, a spus Hawkins.

„Personalul ce a fost implicat a mărturisit care le era protocolul dacă copiii se nășteau vii în timpul avortului și ceea ce s-a întâmplat realmente a fost că pur și simplu îi lăsau să moară. Nu au încercat să-i resusciteze și nici nu le-au acordat îngrijirea necesară așa cum cere legea federală și Legea de Protecție a Copiilor Născuți Vii”, a explicat. „Astfel de lucruri nu se pot întâmpla decât în cel mai teribil film de groază”, a mai adăugat.

Hawkins a mai declarat de asemenea că împărtășește planul Congresului de a tăia finanțarea pentru Planned Parenthood. „Suntem foarte entuziasmați cu acest lucru. Am făcut eforturi în această direcție timp de mai mulți ani și acum suntem atât de emoționați că atât Camera Reprezentanților cât și liderii Senatului sunt uniți pentru definanțarea acestei instituții de dolarii contribuabililor”.

Planned Parenthood a informat recent că a primit 553 de milioane de dolari din fondurile guvernamentale în 2014, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din încasările totale.

În acest timp, Ryan a declarat că o măsură ce va favoriza apariția acestei propuneri în cadrul unei viitoare legi, va fi aprobată de Congres în următoarea lună.

Mundo Cristiano

 

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns