Congresul Statelor Unite a aprobat un proiect de lege prin care se angajează că va proteja libertatea religioasă în întreaga lume.
Legea de Libertate Internațională a lui Frank R. Wolf, este un proiect bipartid, prin care guvernul va beneficia de noi pârghii, resurse și autoritate pentru a ajuta la combaterea terorismului și la protejarea celor ce sunt persecutați din cauza credinței.
„Libertatea de a practica o religie fără persecuție este un drept prețios pentru toți, oricare ar fi rasa, sexul sau localizarea geografică”, a spus Chris Smith, președintele Subcomisiei Globale a Drepturilor Omului și autor al proiectului de lege.
„Din China și Vietnam, până în Siria sau Nigeria, suntem martori la o criză globală tragică de persecuție religioasă, violență și terorism, cu grave consecințe pentru credincioșii din diferite religii și pentru securitatea națională a Statelor Unite”, a mai spus Smith, care a mai adăugat că „vechile comunități creștine din Irak și Siria sunt pe punctul de a dispărea și alte minorități religioase din Orientul Mijlociu se confruntă cu un asalt continuu al Statului Islamic din Irak și Siria”.
În esență, proiectul de lege va face din libertatea religioasă internațională o prioritate pentru Președinte, pentru Congres și pentru toți responsabilii din Serviciul de Externe. Printre multele schimbări, proiectul pretinde acțiuni prezidențiale mai frecvente pentru a contracara terorismul și persecuția religioasă, integrează libertatea religioasă în toate aspectele din politica externă și creează o listă maestră de persoane ce au fost încarcerate din cauza credinței lor.
Lideri religioși, apărători ai drepturilor omului și organizații cu diverse puncte de vedere politice și religioase, s-au unit în spatele acestui proiect de lege.
„Chiar dacă avem puține lucruri în care să fim de acord din punct de vedere teologic sau politic, toți suntem de acord privind importanța libertății religioase”, se arată în una din comunicatele Congresului. „Statele Unite va transmite un mesaj clar și urgent privitor la decența inerentă a fiecărei persoane”.
Proiectul de lege poartă numele ex-congresmenului Frank Wolf, un bărbat ce a luptat pentru apărarea drepturilor omului în întreaga lume.
„Este în mare parte datorită eforturilor lui, că libertatea religioasă este luată în serios ca pe o problemă de politică externă”, a spus Smith.
Acum că proiectul de lege a fost aprobat, Congresul așteaptă ca președintele să-l aprobe.
Sursa: Mundo Cristiano