În mesajul său anual de Crăciun, primul ministru al Israelului, Beniamin Netanyahu, a revendicat legăturile comune pe care evreii și creștinii le împărtășesc, făcând trimitere și la înfloritoarea comunitate creștină din Israel.
Netanyahu a trimis acest mesaj într-o înregistrare video, de la International Christian Embassy Jerusalem (ICEJ) (Ambasada Creștină Internațională din Ierusalim), una din cele mai mari instituții creștine pro-Israel, cu sucursale în peste 85 de națiuni și simpatizanți în 160 de țări din întreaga lume.
Iată discursul primului ministru:
„Tuturor prietenilor noștri creștini din întreaga lume le dorim Crăciun Fericit și Un An Nou Fericit!
Vă trimit acest salut din Ierusalim. Mă aflu în curtea acestei minunate ambasade creștine internaționale. Sunt atât de mândru de relațiile noastre cu frații și surorile noastre creștine. Mă întreb câți dintre dumneavoastră vă amintiți de experiența pe care ați avut-o când ați vizitat Israelul, când ați văzut Biserica Sfântului Mormânt, sau Via Dolorosa, Marea Galileii sau Nazaretul. Sunt sigur că ați fost mișcați profund.
Suntem mișcați profund pentru că avem aceste legături cu voi, pentru că toți știm că pământul lui Israel este pământul patrimoniului nostru comun. A schimbat istoria umanității, a schimbat civilizația. Din păcate, știm de asemenea, că sunteți sub amenințare în aceste zile, că forțele intoleranței și ale barbariei, ce atacă toate religiile, îi atacă pe creștini cu o vehemență particulară. Suntem de partea voastră și sunt mândru de faptul că Israelul este unicul loc din Orientul Mijlociu în care comunitatea creștină nu doar că supraviețuiește, ci prosperă și acest lucru nu este un accident. Este datorită angajamentului nostru față de libertatea religioasă, este datorită legăturii cu patrimoniul nostru și a viitorului nostru comun.
Te rugăm să vii în Israel. Hai și vizitează-ne, te aștept. Va fi o mare experiență pentru tine!
Crăciun Fericit, un An Nou Fericit!”
Directorul executiv al ICEJ, dr. Jürgen Bühler a răspuns declarației lui Netanyahu, dorindu-le evreilor un Hanuka Fericit și cu un cadou simbolic pentru liderul israelian.
„A fost o mare onoare să fim amfitrionii primului ministru la sediul nostru al ambasadei și să primim urările dânsului cu ocazia sărbătorilor”, a spus Jürgen Bühler. „De fapt, aceasta este o perioadă în care ambele comunități pot să sărbătorească triumful luminii asupra întunericului. Și această imagine de solidaritate demonstrează încă o dată că Israel este țara unde libertatea religioasă nu doar este protejată ci este inclusiv încurajată”.
Sursa: https://www.algemeiner.com/2016/12/22/in-christmas-message-netanyahu-notes-thriving-christian-community-in-israel/