Charles Darwin – „Nu cred nici în Biblie şi nici în Isus”

1442 0

O scrisoare a cunoscutului naturalist Charles Darwin, păstrată secretă foarte mult timp şi care a fost scrisă cu doi ani înainte de a muri, va fi scoasă la licitaţie în New York. Iată ce găsim scris în respectivul manuscris:

„Îmi pare rău că trebuie să vă informez că eu nu cred nici în Biblie ca fiind de revelaţie divină şi deci nici în Isus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu. Cu respect, Ch. Darwin”.

Era în 1880 şi omul de ştiinţă nega foarte clar, cu cerneală şi condei, lipsa lui de credinţă în Dumnezeu, în această epistolă, scrisă cu puţin timp înainte de a muri. Scrisoarea, ce va fi scoasă la licitaţie în 21 Septembrie în New York, era îndreptată spre tânărul avocat Francis McDermott, care înainte de a se cufunda în lectura cărţilor lui Darwin, cerea un răspuns clar „DA sau NU”, dacă naturalistul credea în Noul Testament, cu promisiunea că nu va face public răspunsul maestrului.

55ef662e94ee9_charles-darwinW

Documentul, pe care se poate vedea ştampila personală şi firma lui Darwin, este cel mai important dintr-un lot de 78 de obiecte relaţionate cu istoria ştiinţei şi a tehnologiei, ce vor fi puse la licitaţie. Din acest lot mai face parte o altă scrisoare pe care autorul teoriei evoluţiei a trimis-o Societăţii Geologice din Londra, privitoare la investigaţiile lui de pe vasul Beagle, un alt manuscris, o poză a naturalistului şi o primă ediţie tipărită în Statele Unite în 1860, a operei lui de referinţă, Originea Speciilor.

Scrisoarea adresată lui McDermott nu a fost făcută publică decât după 100 de ani după ce aceasta a fost scrisă. Preţul iniţial calculat al documentului, se situează între 70 000 şi 90 000  de dolari (62 000 – 80 000 euros).

Omul de ştiinţă englez, ce a devenit celebru în urma publicării cărţii Originea Speciilor, a studiat teologia la Christ`s College Cambridge la recomandarea tatălui său, chiar dacă a preferat să-şi dedice mai mult timpul la colectarea de mostre şi specimene, împreună cu un cerc de naturalişti. Mentorul lui Darwin a fost John Herislow, un cleric şi profesor la Cambridge, care l-a invitat pe tânărul de 22 de ani să se îmbarce pe vasul Beagle, în istorica călătorie. Originea Speciilor a fost publicată în anul 1860 şi din acel moment credinţa lui Darwin a devenit subiectul unor controverse publice. De fapt Darwin a evitat întotdeauna să se pronunţe public asupra acestei chestiuni, probabil pentru a nu răni sensibilitatea soţiei lui Emma, o credincioasă devotată, şi a altor prieteni sau rudenii. Într-o altă scrisoare, trimisă prietenului său Edward Aveling, un ateu militant, Darwin a recunoscut că „întotdeauna am evitat să scriu despre religie şi m-am limitat să mă dedic investigaţiei ştiinţifice”.

Surse: El MundoProtestante Digital

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns