Ce au în comun Faraonul Egiptului, Nebucadneţar, Irod şi Barnevernet?

1850 0

M-am oprit doar la acest trei nume, dar lista poate să fie mai lungă. Am putea să adăugăm pe dictatorii (nazişti şi comunişti) din sec. XX, şi în special mă gândesc la o putere militară ce a dominat lumea între sec. 14 – 19, Imperiul Otoman. Dar la toţi aceştia găsim un lucru comun: toţi au avut de a face într-un mod sau altul, cu copiii oamenilor de rând, pe care fie i-au eliminat fizic, fie i-au înregimentat în sistemul lor. Probabil unii vor spune că exagerez, dar acelaşi lucru îl vedem azi în lumea occidentală în general şi în Norvegia în special. Au ei ce au cu copiii noştri şi acest lucru este de o importanţă remarcabilă. Dar vă propun să ne uităm puţin atât în istoria biblică, cât şi în cea laică:

Faraonul Egiptului a văzut că evreii cresc la număr şi sunt o potenţială ameninţare pentru ţara lor, de aceea soluţia lui a fost de a-i elimina fizic pe toţi nou născuţii de parte bărbătească ai evreilor. Aşa citim în Cartea Exodului:

El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.” (Exodul 1:9-10)

Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua, şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.” (Exodul 1:15-16)  (…)  Atunci faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.” (Exodul 1:22)

Câteva sute de ani mai târziu, când Babilonul ajunse-se o putere mondială şi şi-a extins dominaţia şi peste regatul lui Iuda, a folosit o tactică asemănătoare. Nu numai că luase din Iuda pe toate căpeteniile, toţi oamenii viteji, toţi meşteşugarii (conform 2 Împăraţi 24:14), dar a avut ceva special cu copiii evreilor. A poruncit să aleagă dintre aceştia pe cei mai buni, tineri şi copii aleşi pe sprânceană, ca să-i formeze pentru a sluji la casa împăratului. Tinerii sunt viitorul, deci ei trebuie înregimentaţi politic şi ideologic, şi aşa vor face ceea ce vrem noi, gândeau cei din Babilon.

Împăratul (Nebucadneţar) a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească, nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeilor. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului. (Daniel 1:3-5)

Câţi oare din aceşti tineri nu au cedat acestei înregimentări forţate? Cred că majoritatea, iar exemplul lui Daniel şi al celor trei tovarăşi ai lui, sunt o excepţie de la regulă.

Irod cel Mare, un alt despot despre care citim în Scriptură, a reacţionat într-o manieră asemănătoare când a sesizat că toată rânduiala şi sistemul său sunt în pericol, iar ameninţarea venea din partea unui copil nou născut într-o familie modestă. Drept consecinţă a poruncit să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească ce nu trecuseră de doi ani, din tot ţinutul Betleemului. Câtă slugărnicie şi câtă cruzime au putut să dovedească toţi supuşii lui Irod ce au fost trimişi să înfăptuiască o astfel de  misiune.

După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. (Matei 2:13-16)

Dar una din tacticile cele mai perfide aplicate în istorie a fost cruda Devsirme, din Imperiul Otoman, o tactică de recrutare a copiilor creştini pentru a face din ei luptători în armata otomană, ei fiind numiţi ieniceri.

Pasul a fost făcut de către sultanul Murad I în jurul anului 1365 sau 1380 după unii autori, iar noua titulatură sub care viitorii luptători adoptaţi cu forţa de către statul otoman vor face istorie, va fi aceea de Ieniceri (în turca Yeni-Ceri înseamnă Oaste Noua).

Sistemul recrutării de copii creştini se va numi Devsirme, în traducere directă – Transmutaţie. Exceptând robii care puteau fi de orice neam, sistemul Devsirme nu se aplica în egală măsură tuturor popoarelor creştine de sub influenţa otomană. Se apela la început la copiii bulgari, greci, armeni iar mai târziu în fruntea lor vor trece albanezii, sârbii, bosniacii şi gruzinii.

La început Devsirme se făcea la 3, la 5 sau la 7 ani odată, dar mai târziu s-a recurs la ea ori de câte ori trupele turceşti rămâneau fără efective. Se recrutau copiii cei mai robuşti din familiile cu cel puţin doi copii. De obicei, se apela la familiile avute sau la preoţi, avându-se în vedere influenţa acestora asupra maselor populare. (descopera.ro)

Acesta era un fel de impozit în formă umană, pe care statele aflate sub dominaţia otomană trebuiau să-l plătească, iar cronicarii povestesc despre mamele cărora le erau răpiţi copiii cu brutalitate, cum mergeau pe jos zeci de kilometri plângând în urma căruţelor, crezând că doar doar îi vor putea îndupleca pe slugarnicii imperiului, să le înapoieze copiii.

Am putea adăuga şi alte cazuri din istorie petrecute sub alte regimuri cum sunt cele naziste şi comuniste, sau cele mai recente cum sunt cele ale fundamentaliştilor islamici, unde copiii sunt crescuţi într-un climat al urii şi pregătiţi de mici în arta războiului. În cel din urmă caz, copiii necredincioşilor, în special fetele, sunt răpite din sânul familiilor lor ca să facă din ele sclave sexuale ale islamiştilor radicali (vezi cazul Boko Haram în Nigeria şi ISIS în Siria).

Dar lucrurile nu stau mai bine nici în lumea occidentală, unde ideologia postmodernistă este impusă într-un mod tot mai agresiv. Există un interes tot mai accentuat de a inocula în mintea tinerei generaţii conceptul de normalitate în ceea ce priveşte noua moralitate ce s-a instalat în majoritatea ţărilor, iar în acest sens există unele fundaţii conduse de mari magnaţi ce investesc sume fabuloase în educaţie, folosind media şi pârghiile statului. Astfel marile trusturi de presă sunt dirijate din umbră de astfel de persoane, ziarele şi televiziunile ducând o campanie susţinută în publicitarea noilor tipuri de familii postmoderniste şi de marginalizare a celor ce susţin familia tradiţională.

De exemplu, anul trecut în campania din Irlanda, toată lumea s-a unit pentru a favoriza votul în favoarea legalizării homosexualilor. „Irlanda nu era pregătită pentru a face faţă finanţării masive a activiştilor gay, venită dinspre America”, spunea Michael Brown într-un articol din Charisma News. „Din păcate, de la preşedintele Obama în jos, Statele Unite au fost o forţă agresivă pentru normalizarea homosexualităţii şi fără finanţarea şi viziunea din America, este îndoielnic faptul că Irlanda ar fi votat atât de masiv pentru o schimbare radicală”. (…) Multimilionarul american Chuck Feeney a contribuit doar el singur cu 24 milioane de dolari. Toate grupurile de drepturi civile s-au unit în bloc pentru votul DA.

Am citi recent că mulţi dintre noii lideri politici, în special cei din Europa de Est, au studiat cu burse de la Fundaţia Soros, aşa că nu trebuie să ne mirăm de legile pe care ei le vor propune în viitor.

Norvegia se înscrie pe aceeaşi linie cu Europa şi America, dar probabil că ei au făcut un pas în faţă. Dacă ceilalţi lucrează deocamdată doar la capitolul îndoctrinare, Norvegia a trecut la politici agresive făţişe. Pe baza unor învinuiri închipuite, uneori de-a dreptul absurde, iar altele smulse prin intimidare de la minori cu vârste între 5 şi 10 ani, vin agenţii Barnevernet şi răpesc copiii din familiile lor, ca să-i încredinţeze apoi altor familii spre adopţie. O astfel de procedură, fără nici un fel de garanţie juridică, este demnă de un stat totalitar, unde funcţionarii slugarnici fac tot ce li se dictează de la centru, iar omul de rând nu ştie nici de ce este acuzat şi nici nu are posibilitatea să se apere.

Ce au în comun Faraonul Egiptului, Nebucadneţar, Irod şi alte regimuri politice din istorie cu Barnevernet din Norvegia? Există câteva similitudini pe care cred eu că trebuie menţionate:

  • Statul se crede proprietar pe copiii oamenilor, de care poate dispune după bunul său plac.
  • Statul, prin guvernanţii săi, ştie că cel mai bun mod de a-şi implementa ideologia, este prin educaţia tinerei generaţii, de aceea foloseşte toate metodele pentru ca educaţia promovată de ei să fie implementată la toată lumea.
  • Cei ce se opun unei astfel de înregimentări ideologice trebuie marginalizaţi şi reduşi la tăcere.

În încheiere vreau să reproduc câteva din ideile unui cunoscut predicator, care a abordat zilele trecute acest subiect în biserica în care slujeşte. Acesta, pornind de la cazul celor trei tineri din Babilon, a scos în evidenţă modul gradual ce este folosit de guvernaţi pentru a-şi atinge scopul:

  • În primul rând guvernatul îşi impune ideologia – acesta este dumnezeul vostru, spunea Nebucadneţar, arătând spre chipul de aur.
  • Apoi acesta se foloseşte de mediul cultural ce îi este favorabil – a pus să cânte muzica
  • În cele din urmă, dacă cineva nu se aliniază, foloseşte tehnici agresive – ameninţarea, intimidarea şi cuptorul încins.

Este exact ceea ce vedem astăzi în această civilizaţie aşa zis occidentală, postmodernă. Dar trebuie să mai adăugăm un lucru. Atunci când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ajuns în cuptorul încins, Nebucadneţar însuşi a trebuit să vadă cu ochii lui pe un al patrulea ce a venit acolo în mijlocul focului ca să-şi protejeze copiii ce i-au rămas credincioşi.

Aşa că, iubită familie din Norvegia, nu descurajaţi şi nu vă lăsaţi doborâţi de întristare. Dumnezeul celor trei tineri veghează şi asupra voastră, iar El este mult mai puternic decât Barnevernet. Victoria va fi a voastră şi a noastră a tuturor celor ce v-am susţinut, ne-am rugat pentru voi şi am avut curajul să spunem adevărul!

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns