… mai lasă-l şi anul acesta!

1344 0

Trecerea de la un an la altul este un moment de meditaţie şi introspecţie. De obicei, în virtutea momentului ce ne îndeamnă la analiză, cei mai mulţi sunt tentaţi să privească spre ei înşişi, spre casele lor, spre colectivul din care fac parte, şi să pună lucrurile în balanţă. Am reuşit ce ne-am propus? Am făcut suficient? Am avansat, am bătut pasul pe loc sau am dat înapoi?

Întrebările sunt pertinente şi este bine să le punem, dar suntem suficienţi de consecvenţi şi imparţiali când este vorba să dăm răspunsuri? De asemenea, trebuie să vedem ce criterii folosim când facem evaluarea. Dacă privim dintr-o perspectivă materialistă, cel mai probabil este că vom descoperi lipsuri şi nemulţumire. Dacă privim dintr-o perspectivă cultural-creştină, este posibil să fim mulţumiţi, poate chiar foarte mulţumiţi, deoarece prin comparaţie, stăm mult mai bine decât alţii. Noi de bine de rău, mai mergem din când în când la biserică, poate dăm şi Partea Domnului, sau poate că am mers şi în misiune, pe când alţii …  Dar dacă privim dintr-o perspectivă biblică??? Dacă punem Dreptarul Învăţăturilor Sănătoase să se suprapună peste activitatea noastră din 2015? Avem oare curajul să privim într-acolo?

Textul de la care vrem să pornim este unul foarte cunoscut şi foarte folosit într-un astfel de cadru. Este o pildă, rostită de Domnul Isus şi este intitulată „Pilda smochinului neroditor”.

El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13:6-9)

Ideea de bază pe care o transmite textul este cea a unei persoane care nu face nimic, dar căreia i se mai acordă o şansă. Deci se subînţelege că Dumnezeu are anumite aşteptări de la noi: „a venit să caute rod în el”. El vrea ca noi să lucrăm cu abilităţile pe care El ni le-a dat, care să ducă la rezultate pozitive, sau respectând terminologia textului, să aducem roadă.

Dar faptul că Dumnezeu are aşteptări de la noi, porneşte de la premisa că noi deja suntem parte din familia Lui: „Un om avea un smochin sădit în via sa”. Noi, ca rezultat al pocăinţei şi naşterii din nou, dobândim acest statut de copii ai lui Dumnezeu, fiind de fapt adoptaţi în familia lui Dumnezeu: „ Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos”. (Romani 8:16-17)

Dar ideea aceasta, o putem duce chiar şi mai departe, deoarece toţi oamenii sunt de fapt proprietatea lui Dumnezeu. El este dătătorul vieţii şi numai El este cel care decide care este lungimea acestei vieţi şi când trebuie ca ea să se sfârşească, pentru fiecare persoană în parte. În acest sens Pavel spune că deşi Dumnezeu a lăsat în trecut neamurile în voia lor, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie” (Faptele apostolilor 14:17), deci întreaga omenire se beneficiază de bunătatea şi providenţa lui Dumnezeu. Aşa că aşteptările lui Dumnezeu se extind dincolo de perimetrul marcat de ceea ce noi numim Biserica lui Dumnezeu.

Pilda smochinului, scoate în evidenţă şi răbdarea lui Dumnezeu: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc”. Dumnezeu are răbdare cu noi, aşteptând ca noi să creştem, să ne maturizăm, manifestând aceeaşi răbdare şi după ce suntem capabili să rodim, dar când rezultatele întârzie să apară. Aici trebuie să remarcăm faptul că Dumnezeu ne asigură toate condiţiile pentru ca noi să rodim, deci nimeni nu poate invoca scuze, spunând că el nu a beneficiat de condiţiile optime, favorabile aducerii roadelor.

Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, …. (Isaia 5:1-2)

Dar pentru că stăpânul nu a găsit roade nici în al treilea an, decide să taie smochinul: Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba? Aici intervine însă vierul care mediază între smochinul ce trebuie tăiat şi stăpânul grădinii: „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. De aici înţelegem una din ideile de bază transmise de Noul Testament şi anume existenţa unui Mijlocitor între noi şi Dumnezeu şi drept urmare Stăpânul ne mai acordă o şansă.

Încă o şansă, o nouă oportunitate de a ne trezi la realitate. Probabil că lucrarea vierului – am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină – să se concretizeze într-o binecuvântare deosebită în casele noastre, dar în acelaşi timp poate să se manifeste prin suferinţă, prin pierderi sau alte lucruri asemănătoare. Dar Dumnezeu vrea cu orice preţ să ieşim din această letargie cronică în care ne complăcem de ani de zile.

Pilda smochinului neroditor, ce se citeşte mereu în biserici la cumpăna dintre ani, s-ar putea să ne inducă într-o rutină care să genereze o speranţă falsă. Mereu ni se spune că Dumnezeu ne mai acordă un an de îndurare, că ne mai acordă o şansă. Textul nostru nu ne transmite acest lucru. Dumnezeu ne mai acordă o şansă, dar nu ne acordă o infinitate de şanse. … dacă nu, îl vei tăia – afirmă vierul. Adică, dacă nici anul acesta, după ce mă voi ocupa personal de el, nu va aduce roadă, smochinul va fi tăiat şi apoi aruncat în foc.

Sunt atâţia credincioşi care se amăgesc cu textul acesta, crezând că Dumnezeu este destul de indulgent cu noi, că El este de fapt mulţumit cu noi şi în cele din urmă totul va fi bine. Să nu ne înşelăm, „Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” (Galateni 6:7). Ai semănat în indiferenţă, în nepăsare, în prejudecăţi şi în indolenţă? Vei secera indiferenţă, când Dumnezeu îţi va spune: „Nu ştiu de unde sunteţi, depărtaţi-vă de la Mine”. Ai muncit din greu, investind în educaţia casei tale, în rugăciunea de mijlocire, în a duce Evanghelia şi pâinea la cei săraci, în consilierea celor aflaţi în deznădejde? Atunci ţi se va spune: „Bine rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri

Acum, înainte de a auzi dangătul ultimelor secunde ale anului 2015, suntem îndemnaţi la introspecţie. Ce am făcut anul acesta? Avem curajul să privim urma paşilor noştri în vale? Este oare Dumnezeu mulţumit de noi? Poate că Dumnezeu te-a binecuvântat în anul acesta mai mult decât în alţi ani. Sau poate Dumnezeu ţi-a vorbit într-un alt mod. Ai luat seama la acest lucru, sau ai pus totul pe seama circumstanţelor, a destoiniciei tale, sau a relaţiilor tale?

Acum când intrăm în anul 2016, trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne mai acordă o şansă. Dar este posibil ca aceasta să fie ultima pe care Dumnezeu ţi-o oferă. Anul 2015 a scos în evidenţă mai mult ca oricând frământarea crescândă în care se află lumea aceasta. Evenimentele petrecute sub ochii noştri denotă faptul că această societate postmodernă se îndreaptă vertiginos spre autodistrugere. Vei profita de această şansă? Vei privi bunătatea lui Dumnezeu ca pe un bonus pe care Stăpânul ţi-l acordă încă un an? În timp ce meditezi la dragostea lui Dumnezeu, ce se reînnoieşte încă un an precum zorii dimineţii, gândeşte-te şi la faptul că securea a fost şi înfiptă la rădăcina pomului.

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns