Ţările lumii în care este cel mai dificil să fii creştin în 2014

883 1

Extremismul islamic şi intoleranţa religioasă sunt principalele cauze ale persecuţiei.

paises-cristianos-perseguidos--644x362

Revoluţia celor de la Isis în Irak şi războiul civil din Siria, în care talibanii şi jihad-iştii încearcă să impună „sharia” cu forţa în zonele pe care deja le controlează, au complicat şi mai mult supravieţuirea creştinilor în această parte a lumii, ne informează cotidianul spaniol ABC.

Dar nu sunt singurii care se confruntă cu persecuţia. În Sudan Meriam Ibrahim a fost condamnată la moarte pentru că nu şi-a renegat credinţa şi a refuzat să se convertească la islamism. Sunt exemple ale unui fenomen care se extinde în lume lăsând în urmă noi şi noi martiri.

Organizaţia Open Doors care se defineşte ca fiind „apărătoarea creştinilor persecutaţi din toată lumea”, a elaborat recent lista ei anuală cu ţările lumii în care creştinii sunt cei mai persecutaţi. Vă prezentăm în continuare primele şapte ţări din această listă:

1. Coreea de Nord – este în capul listei de 12 ani consecutivi. Este ţara unde persecuţia este cea mai intensă. Kim Jong-Un nu permite libertatea religioasă şi cu atât mai puţin a creştinismului. Acolo credincioşii suferă o insuportabilă presiune datorită căreia sunt obligaţi să-şi practice credinţa într-o formă ascunsă chiar şi în faţa celor mai apropiaţi, de frică să nu fie descoperiţi şi să sfârşească deportaţi în lagărele de muncă silnică.

Conform Open Doors, orice creştin care este descoperit practicându-şi credinţa, poate să fie arestat, torturat şi chiar executat în public. De asemenea, datele acestei organizaţii revelează că între 50 000 şi 70 000 de creştini au trecut prin lagărele de „reeducare”.

2. Somalia – în care extremismul islamic este vinovatul persecuţiei creştinilor. Într-o ţară cu peste 10 milioane de locuitori, în prezent  mai sunt doar câteva sute dintre ei, practicanţi ai  religiei catolice. Observatorii acestei organizaţii au raportat cum aceste mici grupuri care încă mai supravieţuiesc în această ţară au devenit obiectivul principal pentru liderii islamici care au declarat că Somalia nu este locul pentru acei care nu sunt musulmani.

3. Siria – în care peste un milion de creştini continuă să locuiască în această ţară, cu fiecare an cu care se prelungeşte războiul civil între partizanii şi opozanţii lui Al Assad, convieţuirea dintre diferitele religii devine tot mai complicată.

Anul trecut Siria nici măcar nu era în topul primelor 10 ţări ale acestui clasament (era nr. 11) şi într-un an datorită cruzimii războiului şi a unei prezenţe tot mai numeroase a radicalilor din Al Qaida, care au pus în pericol viaţa creştinilor, a urcat pe locul trei.

4. Irak – unde recenta revoluţie a islamiştilor de la Isis, care controlează o bună parte din partea de nord a ţării, a complicat mai mult viaţa creştinilor în această convulsă ţară. Datele culese din teren de către Open Doors, au evidenţiat că aproape în fiecare zi un creştin este asasinat, sechestrat s-au pedepsit pentru că nu renunţă la religia lui. De asemenea, gravele confruntări din  ultima lună au complicat lucrurile acolo unde stăteau cel mai bine – în zona kurdă. Această regiune semi-autonomă, unde creştinii aveau mai puţine dificultăţi, se confruntă acum cu grave persecuţii datorită avansului islamiştilor.

5. Afganistan – ţară în care nu există doar riscul islamismului radical. Există şi confruntările tribale în care creştinii se văd prinşi la mijloc şi sfârşesc prin a deveni victime.

Miile de creştini care locuiesc în această ţară  se confruntă cu problema de a fii percepuţi ca şi membri ai unei religii occidentale. Ceea ce face ca în această ţară în care radicalismul câştigă zilnic tot mai mult teren, face ca perspectiva de viitor să fie tot mai neagră.

6. Arabia Saudită – ţara în care situaţia economică şi stabilitatea politică nu se poate compara cu ţările de mai sus, adevărul este că situaţia de acolo nu este cu mult mai bună. De fapt anul trecut, Arabia Saudită era pe locul doi în acest clasament al intensităţii persecuţiei creştinilor, după Coreea de Nord.

În Arabia Saudită este interzisă practicarea oricărei alte religii diferite de Islam. Şi oricine care abandonează această religie poate să fie condamnat la moarte. Un exemplu: în 2013 doi creştini au fost arestaţi şi condamnaţi la 100 de lovituri de bici pentru prozelitism. Astăzi continuă în închisoare.

7. Insulele Maldive – care deşi apare ca o ţară paradisiacă datorită plajelor sale, preşedintele Abdulla Yameen menţine un regim care urmăreşte şi pedepseşte pe puţinii creştini care continuă să trăiască în insule. În Insulele Maldive, a fi cetăţean al acestei ţări, echivalează cu a fii musulman. De aceea „în mod oficial” în ţară nu există creştini. Guvernul s-a erijat în a fii protectorul islamismului, promulgând legi care împiedică convertirea la alte religii şi construcţia de biserici.

Topul primelor 10 ţări din acest odios clasament este încheiat de Pakistan (8), Iran (9) şi Yemen (10), urmate de Sudan (11), Eritrea (12) şi Libia (13).

Dintre ţările nemusulmane pe lângă Coreea de Nord, alte ţări care practică persecuţia creştinilor sunt Vietnam (18), India (28) şi China (37), iar dintre ţările „creştine”, Columbia ocupă locul 27.

Surse: ABCOpen Doors

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns

1 comment