Rugăciune în stil penticostal la Vatican

3801 0

Papa Francisc a primit joia trecută în audienţă un grup de aproximativ 100 de pastori evanghelici, majoritatea penticostali-carismatici, care au cerut o întrevedere privată cu Suveranul Pontif.

Delegaţia a fost condusă de pastorul italian Giovanni Traettino, a cărui biserică din Caserta (sudul Italiei), a fost vizitată de Francisc în vara trecută, fiind prima biserică penticostală pe care o vizitează un papă. Vizita grupului de pastori s-a caracterizat „printr-o cordialitate vie şi printr-un spirit de rugăciune pentru unitate”, conform unui comunicat al Biroului de Presă de la Vatican. Comunitatea de pastori provine din diverse locuri ale lumii şi are ca precedent relaţia stabilită prin vizita papei de anul trecut la Caserta. Vizita grupului penticostal ar putea fi un schimb de curtoazie cu Francisc, care a fost primul papă care a ieşit de la Vatican, pentru a se reuni cu reprezentanţi ai Bisericii Evanghelice Penticostale.

Părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt de la Vatican, a precizat că această întâlnire  a fost una privată şi că grupul de pastori evanghelici, „pentru simpatia şi aprecierea care o au faţă de papă”, au cerut o întâlnire, pentru a dialoga cu el.

Papa Francis a fost acompaniat de cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, angajat în a construi un dialog între creştinii din alte denominaţii şi Biserica Catolică.

În cadrul vizitei de anul trecut de la Caserta, papa Francisc a cerut iertare pentru persecuţiile îndurate de către penticostali în timpul fascismului, persecuţie la care au participat şi anumiţi catolici. “Între acei care i-au persecutat şi i-au denunţat pe penticostali, de parcă aceştia erau nebuni şi contaminau rasa, au fost şi unii catolici. Eu sunt pastorul catolicilor şi vă cer iertare pentru toţi acei fraţi şi surori catolici, ce nu au înţeles şi au fost tentaţi de către diavol”, a afirmat papa cu acea ocazie.

penticostalii si papa 1

Vizita grupului de pastori la Vatican, se înscrie în contextul ecumenic mai larg promovat de Vatican, care a cunoscut un salt calitativ important prin sosirea lui Francisc şi prin integrarea în acest dialog şi a grupurilor evanghelice, ce înregistrează cele mai mari creşteri, cum sunt penticostalii şi carismaticii. Interesant este faptul că pe lângă comunicatul de presă de la Vatican, care prezintă doar câteva informaţii generice, nu s-a mai dat publicităţii nici un fel de informaţie, care să provină din partea grupului de pastori, sau de la vreo persoană individuală.

De moment trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne vorbesc imaginile, una dintre acestea prezentând grupul rugându-se cu mâinile ridicate, gest care este împărtăşit şi de papa Francisc şi de cardinalul Koch.

Surse: ZenitAleteia

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns