Ţările din America Centrală sunt considerate ca fiind unele din ţările cu cel mai ridicat indice de violenţă din lume. Sărăcia, corupţia, traficul de droguri, sunt unele din cauzele care au dus la această escaladare a violenţei şi a lipsei siguranţei publice. De cele mai multe ori, tinerii care din cauza lipsei de educaţie, pe fondul sărăciei, se văd târâţi încă din copilărie în bandele juvenile care devin tot mai violente, apoi devin victimele şi obiectul exploatării traficanţilor de droguri, iar tinerele fete cad în reţelele de prostituţie.
În faţa acestor greutăţi evidente, guvernanţii se văd depăşiţi de situaţie, iar funcţionarii publici care sunt chemaţi să menţină ordinea, fie se văd în inferioritate din punct de vedere logistic, fie cad ei înşişi în plasele corupţiei.
În acest scenariu sumbru, unii poliţişti din aceste ţări au găsit o altă metodă prin care doresc să ajungă la cei care sunt certaţi cu legea, metodă care după cum vom vedea mai jos, dă rezultate. Vorbim aici despre poliţiştii creştini, care vor să demonstreze că mesajul Bibliei, este mai puternic decât mesajul armelor, al banilor şi al violenţei dintre bande.
La sfârşitul lunii februarie, un grup de poliţişti de la Poliţia Militară şi de la Poliţia Naţională din Honduras, cu sprijinul bisericilor evanghelice, au organizat o zi de rugăciune în trei oraşe ale ţării. Obiectivul principal al acestei campanii a fost consolidarea spirituală şi morală la nivel naţional, evenimentul fiind promovat tocmai de Forţa de Securitate Interinstituţională Naţională, cu scopul de a implementa aceste valori în instituţiile statului.
„În acest an vom intra puternic în consolidarea acestor valori în operatorii de justiţie, deoarece şi ei comit uneori greşeli tocmai din cauza lipsei acestor valori”, a specificat purtătorul de cuvânt al instituţiei mai sus amintite.
Evenimentul a fost celebrat într-un complex multifuncţional din sud vestul capitalei, unde agenţii de poliţie, uniţi cu membrii bisericilor au înălţat cântări de laudă spre Dumnezeu şi s-au unit apoi într-o rugăciune specială pentru ţară, cerând lui Dumnezeu să intervină în oprirea violenţei din Honduras.
Unul din bulevardele centrale ale capitalei, s-a transformat în acelaşi timp într-un centru de rugăciune pentru problemele sutelor de automobilişti care circulau prin zonă. Purtătorul de cuvânt al Secretarului de Securitate, Leonel Salceda, a spus că un astfel de eveniment „contribuie la creşterea respectului şi a fricii faţă de Dumnezeu”. (Protestante Digital)
În materialul video de mai jos, vom face cunoştinţă cu un grup consistent de poliţişti creştini din Republica Dominicană, material ce a fost publicat la televiziune.
„În timp ce violenţa creşte în Republica Dominicană – comentează moderatoarea de la televiziune – şi de fiecare dată sunt mai specializate metodele delincvenţilor, un grup de poliţişti s-au organizat în ceea ce ei au numit Misiunea Evanghelică de Lucru pentru Hristos. Este vorba de o metodă nouă care caută să combată relele sociale, cu ajutorul Bibliei”.
Promotorul acestei acţiuni este tocmai un general care s-a convertit la credinţa evanghelică în urmă cu 7 ani şi care s-a decis să organizeze întâlniri de rugăciune cu subalternii în fiecare sâmbătă, organizând în acelaşi timp campanii de evanghelizare pe stradă, considerând că arma cea mai puternică de luptă împotriva violenţei şi a corupţiei este Biblia.
„Câţiva poliţişti din El Salvador cu Biblia în mână, sunt pregătiţi să se confrunte cu pericolul din stradă. Această echipă doreşte să-i facă pe oameni să respecte legea, folosind Cuvântul lui Dumnezeu”, se comentează într-un reportaj la televiziune, aşa cum putem vedea într-un alt material video.
Este foarte reconfortant să vezi poliţiştii predicând Evanghelia pe stradă, rugându-se pentru delincvenţi, intrând în zonele cele mai periculoase din cartierele mărginaşe ale oraşelor, unde violenţa este la ea acasă.
„Se consideră Soldaţii lui Dumnezeu – continuă reporterul de la televiziune – şi obiectivul lor este să înfrângă păcatul, eliberându-l pe păcătos. Toţi sunt agenţi de primă mână, dar doresc să confrunte răul în numele lui Isus, pentru că sunt siguri că legile divine sunt mai drepte decât legile omului”.
„Departamentul în care aceşti agenţi predică, a fost mulţi ani considerat ca fiind unul din cele mai periculoase, dar totul s-a schimbat acum şi mulţi cred că aceasta se datorează mâinii lui Dumnezeu”, este concluzia crainicului.