Chemare la post și rugăciune pentru evanghelicii din Rusia

1231 0

Noua lege antiteroristă din Rusia, ce restrânge evanghelizarea și orice fel de exprimare a credinței în afara localurilor religioase autorizate, este o serioasă amenințare la libertatea religioasă din țară, în opinia Alianței Evanghelice Europene (EEA), opinie exprimată într-un comunicat emis lunea trecută, chemând în același timp la rugăciune pentru evanghelicii din această țară.

Joia trecută, președintele Vladimir Putin a promulgat controversata lege, care pe motivul combaterii terorismului, poate avea grave consecințe pentru persoanele ce locuiesc în Rusia. Se extind într-o formă amplă puterile statului, cu măsuri severe privind controlul cetățenilor și o limitare a drepturilor civile garantate de Constituția Rusiei. Autoritățile Rusiei obțin astfel puterea de a accede la toate conversațiile telefonice și mesajele de e-mail ce traversează liniile de telecomunicații din această țară.

Alianța Evanghelică Europeană consideră că această lege interzice „orice formă de exprimare a credinței în case particulare” și că „nu se permite predicarea particulară, de la om la om”,.la fel cum sunt stabilite „restricții pentru împărtășirea credinței prin intermediul mediilor sociale”. De asemenea, „dacă legea este încălcată, amenzile ce trebuie plătite sunt mari”.
„Cerem creștinilor europeni să se unească în rugăciune pentru frații și surorile noastre din Rusia”, se continuă în comunicatul EEA. „Să ne rugăm pentru înțelepciune, speranță și curaj. Să ne rugăm pentru ca această nouă lege să-i unească pe creștini din nou și aceștia să-și poată exprima unitatea și dragostea dintre ei”

Textul continuă: „Să ne rugăm pentru ca autoritățile Rusiei să-și dea seama că această nouă lege restrânge fără rost libertățile dintre oameni. Să ne rugăm pentru ca acest timp de încercare să fie folosit de Domnul pentru a-și întări Biserica și a o face să crească”. Comunicatul EEA își încheie chemarea la rugăciune citând Ieremia 32:27: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”

Legea, ce a fost semnată de Putin și care a fost aprobată în prealabil de Duma de Stat (camera superioară a Parlamentului), și care incriminează orice tip de evanghelizare în afara localului bisericii, este una din măsurile cele mai restrictive din era post-sovietică, conform unor observatori.

„Această nouă situație se aseamănă cu cea din Uniunea Sovietică a anului 1929. În acest moment mărturia creștină este permisă doar în biserică”, este părerea lui Hannu Haukka, președintele Great Commission Media Ministries, conform Breitbart News, informație preluată de The Christian Post. „În termeni practici, ne-am întors la aceeași situație. Aceste legi antiteroriste sunt unele din legile cele mai restrictive din istoria post-sovietică”.

Conform Charisma News, mii de biserici din Rusia s-au unit în rugăciune și post pentru ca Dumnezeu să intervină. „Biserica este consternată datorită acestei legi. Aproximativ 7 000 de biserici evanghelice – protestante sunt în post și rugăciune în acest moment”, a mai comentat Haukka.

Biserica Adventistă de Ziua a 7-a, ce își are sediul central în Moscova, a declarat că este „aproape imposibil pentru credincioși să respecte în întregime această lege. Situația religioasă din țară va deveni pe viitor mai complicată și mulți credincioși vor deveni obiectul represaliilor din cauza credinței și mulți se vor vedea obligați să-și caute refugiu în exil”.

Haukka cere credincioșilor din întreaga lume să se unească în rugăciune cu bisericile din Rusia, care se confruntă cu o perioadă de incertitudine. „Rusia se închide într-o manieră teribilă. Noua lege este în conflict total cu misiunea și motivația pe care Biserica a primit-o de la Domnul. Legea trimite Biserica din nou în era sovietică de persecuție comunistă”.

Președintele NRB (National Religious Broadcasters) Jerry A. Johnson, a cerut de asemenea Guvernului Statelor Unite să facă presiuni asupra Rusiei pentru a deroga ceea ce el a numit „o lege nedreaptă”.
„Haideți să ne rugăm pentru ca această nouă cortină de fier, a persecuției creștinilor din Rusia, să se ridice cât mai repede și fără a face daune fraților și surorilor noastre în Christos”, a spus Johnson.

Sursa:http://www.christianpost.com/news/thousands-fasting-after-russian-president-putin-signs-law-banning-evangelism-outside-of-churches-166345/http://protestantedigital.com/internacional/39830/La_Alianza_Evangelica_Europea_llama_a_orar_por_los_evangelicos_en_Rusia

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns