Când molima ne închide biserica

652 0

Vremurile pe care le trăim nu sunt dintre cele mai bune. Nu a fost suficient să luptăm cu noile ideologii de stânga, de natură neo-marxistă, nu-i de-ajuns să ne întrebăm serios ce vom face în noua epocă digitală, nu ne-a fost de-ajuns să ne luptăm cu noile orientări, care ne scot tinerii din biserică și ne destramă familiile, mai trebuie să luptăm și cu molima care bântuie ziua în amiaza mare.

Unii au intrat în panică, luând cu asalt magazinele, sunând pe la prooroci, sau baricadându-se în case. Alții fac pe-a eroii spunând că pe ei nu-i va atinge nimic chiar dacă vor bea ceva de moarte. Alții au ales calea prudenței, a obiceiurilor sănătoase, a supunerii față de stăpânire și a respectării regulilor. Panica este dovada necredinței, bravura este o prostie, iar prudența este înțelepciune. Una este să faci pe-a eroul, ieșind cu declarații pompoase pe facebook și alta este să alegi să fii de folos celor bătrâni, uitați de alții, dar care se luptă acum cu boala sau poate că sunt chiar infectați cu virusul ucigaș. Regina Maria, căreia istoria pe care noi am învățat-o la școală i-a făcut o imensă nedreptate, s-a expus pe ea însăși îmbolnăvirii, în timp ce îngrijea de bolnavii de tifos, în timpul războiului.

Realitatea este că molima ne-a închis biserica. Trebuie să stăm acasă, astăzi când este duminică, când este Ziua Domnului. Ce putem face? Putem descoperii frumusețea părtășiei din familie, despre care uneori emfatic spunem că este o mică biserică. Haideți să facem din ea o mică biserică. Nu cred că suntem excedentari în ceea ce privește altarul zilnic din familie, sau în ceea ce privește timpul petrecut cu copiii, soțul/soția, ca să nu mai vorbim de timpul petrecut în cămăruță. Avem ocazia să recuperăm și dacă lăsăm să treacă această oportunitate, nu vom dovedi altceva decât goliciune spirituală și lipsă de maturitate.

Putem, în același timp să medităm la noi înșine, la vulnerabilitatea noastră și la efemeritatea acestei lumi. „Epidemia actuală ne dă o lecție foarte utilă: suntem cu toții în aceiași barcă”, spunea eruditul Teodor Baconschi. Lumea actuală este plină de greutăți, dar nu îi afectează pe toți în aceeași măsură. Sărăcia, lipsa condițiilor elementare de igienă și a celor medicale fac anual mii de victime (poate chiar milioane), dar pentru că cei bogați nu sunt afectați, nu se face atâta caz în presă. În schimb, de data aceasta, virusul ucigaș nu face diferență între cei bogați sau săraci, între cei puternici sau cei slabi, între persoane publice sau anonime, între inteligenți sau profani. Unde este mândria noastră, unde ne sunt stâlpii pe care ne sprijineam, relațiile, pozițiile, banii, prietenii sau privilegiile. Am descoperit acum că suntem doar praful de pe balanță, frunze luate de vânt și fire de nisip, într-un univers infinit.

„Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei”, spunea Alexandru Vlahuță. Nu durerea în sine este mai greu de dus ci incertitudinea. Cât va mai dura aceasta? Ce va aduce ziua de mâine? Va ajunge și la noi molima, sau ne va ocoli? Deocamdată trebuie să stăm în casă, să ne protejăm cât depinde de noi, dar de aici încolo, să nu ne pierdem nădejdea. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! (1Petru 1:5)

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns