Un nou atac terorist asupra creștinilor din Egipt

945 0

Un nou atac armat asupra unei biserici situate la sud de Cairo, precum și a unui magazin din  apropiere, scoate încă o dată în evidență vulnerabilitatea comunității creștine copte din Egipt, comunitate ce reprezintă peste 10 % din populația țării.

Conform Ministerului Egiptean de Interne, șapte persoane, inclusiv un polițist, și-au pierdut viața, în urma asaltului ce a avut loc ieri 29 Decembrie asupra bisericii din Mar Mina, efectuat de un bărbat înarmat, ce venea la bordul unei motociclete, încercând să traverseze perimetrul de securitate din jurul templului.

Forțele de securitate însărcinate cu paza bisericii, în cele din urmă l-au anihilat pe atacator, dezarmându-l de arma automatică și de materialul exploziv pe care teroristul intenționa să-l detune în interiorul bisericii. În final atacatorul a murit din cauza rănilor provocate de poliție.

Ministerul l-a identificat pe terorist în persoana lui Ibrahim Ismail Mustafa, născut în 1984, rezident în cartierul Heluan, ce a fost considerat de poliție ca fiind unul din teroriștii cei mai periculoși, căutați de poliție.

Înainte de a se îndrepta spre biserică, teroristul a deschis foc asupra unui magazin comercial din zona Atlas, din același cartier Heluan, ucigând două persoane, astfel totalul victimelor, inclusiv atacatorul, ajungând la zece.

Responsabilul programului Libertate Religioasă și de Credință de la ONG Inițiativa Egipteană pentru Drepturile Omului, Ishaq Ibrahim, a explicat că el crede că atacatorul a încercat asaltul asupra unei biserici din zona Atlas, și nereușind, a deschis focul asupra magazinului și apoi s-a îndreptat spre biserica din Mar Mina. El consideră că această versiune este verosimilă deoarece cele două locuri se află destul de aproape, distanță ce este ușor de parcurs cu o motocicletă.

În același timp a evidențiat „fericita șansă și circumstanțele favorabile ce au evitat producerea unui nou masacru”, deoarece poarta de fier a bisericii era închisă și mulți credincioși deja plecaseră după slujba de dimineață. Ibrahim a mai evidențiat că acest atac se înscrie pe aceeași linie a terorii, ce s-a întețit din 2016 încoace, victimele fiind creștinii din diferite puncte ale țării. Conform acestuia, din acel moment, s-a rupt bariera psihologică ce limita atacurile contra bisericilor, ce întotdeauna au contat cu puternice măsuri de securitate, bisericile devenind o importantă țintă a atacatorilor islamiști.

Atacul a avut loc la doar o săptămână de când minoritatea coptă a fost ținta unui alt atac, când sute de musulmani furioși au luat cu asalt o biserică din Atfih, la aprox. 100 km la sud de Cairo. Conform unui comunicat al dicezei locale, mulțimea s-a îndreptat spre biserică după rugăciunea musulmană de vineri, scandând lozinci pro musulmane, cerând distrugerea templului. „Au năvălit înăuntru distrugând tot ce le stătea în cale, atacând apoi credincioșii”, a declarat un responsabil local, pe pagina de facebook a diecezei. Mobilul atacului era lipsa licenței de funcționare a acestei biserici, ce se afla în folosința creștinilor de mai bine de 15 ani. În această situație se află sute de biserici în Egipt datorită piedicilor legale impuse de autorități, situație cu totul diferită când este cazul construcțiilor sau renovărilor moscheilor. Mai mulți creștini au fost răniți în urma incidentului, fiind transportați la un spital apropiat, înainte ca mulțimea să fie dispersată de forțele de ordine.

Nivel maxim de alertă

În urmă cu un an, în luna decembrie, un atac sinucigaș contra unei biserici vecină cu catedrala din Cairo, s-a soldat cu 30 de victime, iar în aprilie 2017, în Duminica Floriilor, alți doi teroriști kamikaze și-au explodat încărcăturile în două biserici, una în Alexandria și alta în Tanta, omorând 45 de persoane.

Grupul jihadist Statul Islamic, a revendicat cele două atacuri din Săptămâna Patimilor, în timp ce atacul anterior a fost atribuit unor tineri radicalizați, aparținând grupului opozant Frăția Musulmană.

Datorită sângeroaselor precedente, măsurile de securitate au fost întărite în jurul bisericilor și a centrelor creștine, nivelul de alertă fiind maxim în aceste zile când comunitatea coptă se pregătește să celebreze Nașterea Domnului, conform calendarului ortodox de rit vechi, în 6 Ianuarie.

Surse: Protestante DigitalEl Mundo

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns