Teorii ştiinţifice în favoarea potopului relatat în Cartea Genesei

884 1

Recent a fost prezentat în premieră NOAH, un film cu tematică religioasă şi care evocă evenimentele relatate în cartea Genesei privind Potopul Lui Noe. Filmul a fost şi este încă înconjurat de diverse polemici, privind modul cum se ajustează scenariul filmului, la adevărul biblic. Pe de altă parte, filmul, împreună cu polemicile pe care le suscită, ar fi provocat o creştere considerabilă a lecturii Bibliei, în special a acelor fragmente din cartea Genesei. Conform aplicaţiei You Version, după debutul filmului pe marile ecrane, s-a observat o creştere de 300 % a lecturii textului din Genesa 6 în Statele Unite şi de 245 % în restul Planetei, iar conform Charisma News, o creştere de 223 % s-a observat şi în portalul Bible Gateway.

diluvio-universal-588x257

Una dintre relatările cele mai vechi, pe lângă cea din Biblie, care vorbeşte despre un potop universal este epopeea babiloniană a lui Ghilgameş, scrisă cu aproximativ 2600 de ani î.H. De  asemenea, mai există multe alte culturi care vorbesc despre legenda unui potop universal, cum este cea egipteană, siriacă, mitologia grecească, şi bineînţeles relatarea din cartea Genesei, unde găsim scrisă istoria lui Noe.

Nu s-a găsit nici o evidenţă geologică definitivă şi concludentă despre o inundaţie capabilă să acopere toată scoarţa terestră, ceea ce nu poate însă nega potopul, dar nici nu  poate fi sprijinită pe terenul ştiinţific într-o formă absolută.

Dar sumerienii, o civilizaţie din Mesopotamia de Jos, a căror epocă de glorie se situează între anii 3000 şi 2000 î.H. citează în cronicile lor despre o mare inundaţie, confirmată de asemenea şi de probele găsite în excavaţiile arheologice realizate în cetatea mesopotamiană Ur, între anii 1922 şi 1929. O inundaţie enormă a cărei extensie ar fi ajuns să acopere tot teritoriul din Mesopotamia de Jos, ar fi fost suficient ca locuitorii întregii regiuni să interpreteze că tot pământul a fost acoperit de ape. Dar potopul a fost doar local sau universal?

Potop universal?

Există date care relatează că povestea potopului este comună în numeroase civilizaţii foarte diverse, distanţate între ele şi fără a fi relaţionate în vreun fel cu relatarea iudeo – mesopotamică (cum este cea grecească, hindusă, a triburilor din America, din insula Pacua, inclusiv a culturii Moussaye din Africa).

De asemenea, în cea mai mare parte dintre acestea, se vorbeşte despre o distrugere a umanităţii  dintr-o iniţiativă divină, din diverse motive şi într-o formă universală şi nu locală. Au supravieţuit doar acei care au fost aleşi de către divinitate, protejaţi într-o ambarcaţiune.

Robert Ballard, unul dintre exploratorii acvatici cei mai faimoşi din lume, gândeşte că acum 12000 de ani, o mare parte a lumii cunoscute astăzi, a fost acoperită cu gheaţă. Conform acestuia, „din Connecticut şi până la Polul Nord, pe o lungime de mii de kilometri, totul era gheaţă. Dar apoi a început să se dezgheţe, dând naştere la una din inundaţiile cele mai mari din istorie”. Timp de o decadă, Ballard a investigat această teorie. El a descoperit evidenţe ale unei vechi coaste scufundate, în anul 1999.

Pe de altă parte, investigatorul H.S. Belamy, a adunat cinci sute de relatări, practic din toate culturile umane, care vorbesc despre un mare potop. Posibilitatea ca aceste omniprezente legende să fie adevărate, sunt alimentate de asemenea de date geologice şi arheologice, începând cu numeroasele sedimente marine depozitate în zonele înalte ale munţilor. Acest tip de sedimente, după cum arată autorii acestor teorii, au putut fi formate doar de către unele valuri uriaşe sau fenomene similare care să ducă cu ele o mare cantitate de cadavre şi resturi vegetale. Mai mult, se spune că inclusiv forma în care s-au găsit aceste fosile, se poate vorbi despre o moarte masivă şi subită. Un mare cataclism într-o scurtă perioadă de timp.

Cu toate acestea, majoritatea comunităţii ştiinţifice nu acceptă această explicaţie. În opinia acesteia, tectonica plăcilor şi alte fenomene geologice ar putea explica aceste situaţii, precum şi schimbările produse de-a lungul istoriei pe liniile de coastă.

Ipoteze ştiinţifice ale unui „potop local”

Există diferite ipoteze care ar putea explica dintr-un punct de vedere ştiinţific că într-o perioadă timpurie a existenţei omului, când deja exista graiul vorbit, ar fi fost posibil să se fi întâmplat vreo catastrofă naturală ce ar putea fi asociată unei inundaţii sau unui potop care, chiar dacă nu a afectat toată planeta, ar fi putut fi la originea acestor legende. Între aceste ipoteze, cele mai verosimile ar fi următoarele trei:

  1. Ipoteza propusă de geologii William Ryan şi Walter Pitman, de la Universitatea Columbia, despre inundaţia Mării Negre, care în timpul ultimei ere glaciare ar fi putut fi un lac de apă dulce, al cărui nivel a scăzut considerabil. Terminându-se era glaciară, cu creşterea nivelului oceanelor, îngusta fâşie de pământ ce îl separa de Marea Mediterană s-a erodat, cauzând o inundaţie catastrofică în tot bazinul hidrografic al Mării Negre, care şi-a văzut crescut nivelul, inundând mari suprafeţe de teren în doar câteva săptămâni. Există probe convingătoare că această inundaţie a Mării Negre a avut loc înspre anul 7500 î.H., dar că amintirea acestei catastrofe ar fi fost la originea istoriei despre un  potop universal, este controversată.
  2. Ipotezele care asociază relatarea Potopului cu creşterea râurilor în jurul cărora s-au dezvoltat primele civilizaţii şi că aceste creşteri de tip catastrofic, au lăsat amintiri în primele comunităţi urbane de pe Tigru şi Eufrat. În acest sens există o amplă tradiţie locală, cu toate că, la fel ca şi în cazul primei ipoteze privind Marea Neagră, a asocia aceste ipoteze cu potopul din Genesa biblică sau Mesopotamia, este un fapt tot atât de polemic.
  3. S-a teoretizat de asemenea că Potopul universal ar fi fost în realitate un tsunami mediteranean produs de explozia vulcanului Etna din Sicilia. O investigaţie publicată în 2006 sugerează că aceasta s-ar fi întâmplat în jurul anilor 6000 î. H. şi a cauzat un enorm tsunami care şi-a lăsat urmele în diferite locuri din zona Mediteranei Orientale, de exemplu în aşezarea din Atlit Yam (Israel), astăzi aflată sub nivelul mării, care a fost abandonată dintr-o dată, aproximativ în acea epocă.

Tradus şi adaptat din Protestante Digital

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns

1 comment

  1. yonnitoiu Răspunde

    Reblogged this on Blogul lui yonitoiu.