Putem fi prieteni cu amoniţii? – 1 Cronici 19:1 – 19

1526 1

Cine sunt de fapt amoniţii?

guerrero01

Pe vremea când se desfăşura naraţiunea biblică la care facem referinţă, amoniţii erau un popor oarecum înrudiţi cu evreii, ei fiind descendenţi din Lot, nepotul lui Avraam. Atât ei cât şi moabiţii erau rezultatul unei relaţii incestuoase dintre fetele lui Lot şi tatăl lor, după ieşirea din Sodoma. Ţara lor era aşezată în estul Israelului, la răsărit de Iordan, teritoriu ce azi face parte din Iordania. Probabil că numele capitalei Amman, îşi are originea tocmai în acel popor care a locuit cândva în acel loc.

Atunci când evreii au venit din Egipt ca să ia în stăpânire Canaanul, intenţia lor iniţială era să-i lase atât pe ei cât şi pe moabiţi în pace, deoarece Domnul le spusese că moştenirea lor nu se extindea în hotarele acestor popoare. Dar amoniţii i-au văzut pe evrei întotdeauna ca pe nişte rivali, venetici şi nedoriţi în acele locuri, atitudinea lor fiind fie una provocatoare, fie una sfidătoare sau chiar ironică la adresa poporului Domnului. David, se pare că a cultivat o vreme o politică de neagresiune şi de bună vecinătate cu ei, dar când împăratul amoniţilor s-a schimbat, acesta îşi arată de fapt adevărata faţă şi dă de înţeles că ei niciodată nu i-au privit cu ochi buni pe evrei.

Privind la vremurile noastre, la creştinii evanghelici din cultura iudeo-creştină, am putea spune că şi aceştia sunt tot mai mult priviţi ca rivali, persoane incomode, neaveniţi; tendinţa tot mai generalizată fiind de a-i marginaliza, de a-i împinge la periferie. Îmi amintesc de vremurile din vechiul regim, când tânăr fiind, îmi era oarecum jenă să spun că sunt pocăit, iar când oamenii aflau, mă priveau dispreţuitor, ironic sau chiar suspect. Timpurile s-au schimbat, am ajuns să trăiesc în alte ţări, cu o cultură oarecum diferită, să cunosc mai bine situaţia şi din alte ţări datorită internetului, dar să constat că fondul problemei nu s-a schimbat. S-au schimbat doar actorii şi s-au schimbat metodele, dar interesul este acelaşi. A fi azi creştin evanghelic în Europa, America de Nord, America Latină, Africa, Asia sau Australia, cu anumite diferenţe este drept, dar în general înseamnă a fi catalogat drept incult, intolerant, obtuz, conservator, etc. Nu sunt priviţi bine evanghelicii nicăieri în lume şi acest lucru i-a făcut pe unii să fie mai maleabili, mai permisivi. Cu alte cuvinte, folosind limbajul din textul nostru, vrem să ne punem bine cu amoniţii. Brian Houston, pastor principal la Hillsong Church, într-o conferinţă de presă la New York, în cursul anului trecut, fiind întrebat de poziţia bisericilor Hillsong asupra problemei homosexuale, a dat un răspuns evaziv semnalând „că lumea occidentală se află într-o schimbare de gândire asupra acestei probleme şi bisericile se luptă pentru a-şi menţine relevanţa”. „Dificultatea în care trăim – a continuat pastorul – se referă la un context în care tinerii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transexuali) s-ar putea simţi refuzaţi sau respinşi de către biserici, ceea ce foarte des duce la depresie sau chiar suicid”.

Evanghelicii sunt priviţi astfel din mai multe motive. Ei susţin următoarele lucruri:

  • Dumnezeu există şi El a creat întreg Universul
  • Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi El este singura cale spre Cer
  • Biblia este adevărată şi este singura normă pentru doctrină şi practică
  • Mântuirea se primeşte prin credinţă în jertfa lui Isus şi implică pocăinţă şi o viaţă sfântă.
  • Morala şi etica Bibliei nu se schimbă, indiferent de cultură, perioadă istorică sau zonă geografică în care este aplicată. Sunt norme universal valabile şi obligatorii pentru toţi oamenii.
  • Noi suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu de comportamentul nostru şi Dumnezeu ne va judeca pe toţi la sfârşitul vieţii noastre.
  • Există Cer şi există Iad, iar Biblia ne oferă posibilitatea de ajunge în Cer şi de a putea evita Iadul.

Dacă ţinem cont de toate aceste afirmaţii şi le considerăm ca fiind valide, atunci acestea ne vor condiţiona modul nostru de viaţă într-un mod dramatic. Tocmai pentru acest lucru, oamenii care vor să trăiască aşa cum vor ei, să ştie că nu au de dat nimănui socoteală, să creadă că nu mai există nimic după moarte; nu pot să suporte pe aceşti oameni care predică adevărul, castitatea, fidelitatea conjugală, loialitatea faţă de partenerul de căsnicie, corectitudinea, cinstea, altruismul, moderaţia; în detrimentul minciunii, al relativismului sexual, al aşa ziselor familii moderne, al divorţului, al abuzului, al egoismului, al lipsei de respect faţă de semeni, sau chiar faţă de viaţa umană, etc. Şi nu numai că aceştia predică, dar şi demonstrează că se poate trăi în acest mod, chiar dacă nici ei nu sunt creaturi perfecte.

Şi totuşi, putem fi prieteni cu amoniţii?

Când abordăm această problemă ne confruntăm cu o dilemă. Pe de o parte dacă îi evităm complet pe cei care nu sunt ca noi şi ne izolăm, atunci nu mai împlinim porunca Domnului Isus de a merge în lume şi să predicăm Evanghelia. Pe de altă parte, dacă ne apropiem prea mult de ei, există pericolul (şi acest pericol este real), de a fi influenţaţi şi contaminaţi de modul lor de gândire şi de modul lor de viaţă. Este adevărat că oamenii care trăiesc în păcat sunt doar marionete în mâna diavolului care îşi foloseşte toate instrumentele pentru a-i ţine pe oameni robi. De aceea trebuie să privim la fondul problemei. Cine este în spate. Cine îi manipulează pe oameni.

  1. Primul aspect la care vrem să ne uităm pleacă chiar de la textul din titlu. Iată ce spun căpeteniile lui Hanun, noul împărat al amoniţilor: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? – Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca să cunoască cetatea şi s-o nimicească, şi ca să iscodească ţara?” (1 Cronici 19:3)

Oamenii din lume, ne privesc cu suspiciune, cu neîncredere. Ticluiesc despre credincioşi tot felul de poveşti inserate cu lumini stinse, cu orgii, cu copii abuzaţi, cu averi fabuloase, etc. şi cei mai mulţi, pentru că au tot interesul, le cred şi le întreţin. Destul de rar auzi pe cineva spunând adevărul sau să fie interesat de a afla adevărul.

  1. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus să-i radă şi să le taie hainele pe la mijloc până la brâu. Apoi le-a dat drumul. David, căruia au venit şi i-au dat de ştire despre cele întâmplate cu oamenii aceştia, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci li se făcuse mare ruşine; şi împăratul a trimis să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba, şi apoi să vă întoarceţi.” (1 Cronici 19:4-5)

Dar atitudinea fiilor lui Amon nu se opreşte doar la suspiciune şi neîncredere. Ei vor să-şi demonstreze superioritatea, să-i pună pe ceilalţi la respect, să ştie cine comandă şi cine face regulile. Amintiţi-vă de cazul pastorilor din Houston, despre care am scris pe acest blog, de judecătorii care au trebuit să-şi dea demisia în Carolina de Nord, de cazul Rocco Buttiglione în faţa Comisiei Europene în 2004, de părinţii copiilor din Germania care sunt pedepsiţi cu închisoarea pentru că au refuzat să-şi lase copiii la orele de educaţie sexuală, etc. şi lista poate continua (şi poate fi lungă).

  1. Nahaş, amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: „Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.” Dar Nahaş, amonitul, le-a răspuns: „Voi face legământ cu voi, dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.” (1 Samuel 11:1-2)

Acest text este relevant azi când privim la contextul în care a fost scris. Iabesul din Galaad era o cetate mică, undeva aproape de amoniţi şi probabil că locuitorii de acolo, văzându-se singuri şi neajutoraţi (Saul abia fusese pus împărat şi se afla departe, fără organizare, fără armată şi fără arme), au ales soluţia compromisului. Să facă legământ cu amoniţii. Dar Nahaş, împăratul amonit, ştiindu-se în superioritate, a pus un preţ greu cu care să fie parafat acest legământ.

Unii dintre evanghelici, văzând că pierd teren în faţa avansului secularismului, că-şi pierd relevanţa (aşa cum insinua pastorul citat mai sus), ajung să accepte compromisul. Din păcate preţul pe care-l plătesc este enorm. Amoniţii vor să ne scotă ochiul drept, să nu mai vedem strălucind lumina lui Hristos, să nu mai vedem drumul drept, să nu mai putem privi ţintă la răsplătirile care ne stau înainte. În schimb putem să privim doar în partea stângă unde sunt cei respinşi de la faţa lui Dumnezeu.

  1. Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de iudei şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?” Tobia, amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.” (Neemia 4:1-3)

Textul de mai sus ne duce pe timpul lui Neemia, când evreii întorşi din exil, se chinuiau să refacă Ierusalimul, rezidindu-i zidurile. Sanbalat şi Tobia amonitul sunt exponenţii opoziţiei manifestate împotriva iudeilor. Nu priveau cu plăcere pe iudeii întorşi din robie şi nici avansurile şi succesele obţinute de aceştia. De aceea, pentru a-i opri folosesc toate metodele atât împotriva lui Neemia cât şi împotriva poporului. Folosesc intimidarea, minciuna, ameninţarea directă, mituirea, proorocii falşi, etc. Uitaţi-vă în bisericile voastre şi întrebaţi-i pe cei care se botează şi vin din lume, de atacurile constante primite pentru ca ei să cedeze: să lase biserica, să nu mai frecventeze grupurile de rugăciune, să nu mai citească Biblia, să nu mai asculte muzică creştină, să nu se boteze. Recent Universităţii Trinity din British Columbia – Canada, i-a fost respinsă acreditarea Facultăţii de Drept, pentru motivul că universitatea se opune homosexualităţii. Aici nu mai este vorba de ameninţare, este un şantaj direct.

  1. Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. (Numeri 25:1-3)

Iată, ele (femeile) sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului. (Numeri 31:16)

Chiar dacă aici nu este vorba de amoniţi, moabiţii erau vecinii lor şi ambele popoare proveneau dintr-un strămoş comun. Dacă citim întreg textul din Numeri 25, ceea ce iese în evidenţă este faptul că acei care au început să păcătuiască cu fetele lui Moab, la un moment dat au făcut păcatul pe faţă, public, fără să le fie ruşine de ceilalţi. Mai mult, tactica adoptată de moabiţi, a pornit de la un fel de lider spiritual numit Balaam. El a ştiut că pe Israel nu-l poate învinge prin forţa armelor, dar îl poate îngenunchea prin farmecul şi senzualitatea femeilor lor. 24 000 de evrei au murit atunci datorită urgiei divine, prin care era pedepsit păcatul.

Dacă diavolul nu ne prinde la capitolul rugăciune, Scriptură, mersul la biserică, misiune, etc. el va încerca alte metode. Una dintre ele şi care este cea mai răspândită azi, cu cele mai răsunătoare succese, este de a scoate la înaintare pe fetele lui Moab. Uitaţi-vă la spectacolul deşănţat din presă, de la televiziune, de pe internet, de pe reclame, din modă, de pe ţinuta de pe stradă şi este suficient să vă daţi seama de amplitudinea acestei lupte care se dă pentru sufletele noastre. Până acum am auzit de dependenţa de alcool, de tutun sau droguri. Timpurile moderne au adus alte tipuri de dependenţe, de pornografie, de internet, de telefonul mobil. Pentru că diavolul vrea să-i facă pe oameni robi.

Ce trebuie să facă adevăraţii creştini?

Să fie conştienţi că ameninţarea amoniţilor este reală, precum şi de dimensiunea luptei: Ioab a văzut că avea de luptat şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi voinicii de frunte ai lui Israel o ceată pe care a aşezat-o împotriva sirienilor; (1 Cronici 19:10). Pericolul este real şi amoniţii un renunţă aşa uşor. Ei se vor alia cu alţii, îşi vor uni forţele şi vor începe lupta.

Să lucreze în unitate: şi a pus sub porunca fratelui său Abişai cealaltă parte a poporului, ca să ţină piept fiilor lui Amon. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor. (1 Cronici 19:11-12)

Să nu tolereze păcatul: La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel. (Numeri 25:7-8).

Să-l lase pe Dumnezeu să lucreze după voia Lui: Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va crede!” (1 Cronici 19:13)

Să nu privească la propăşirea fiilor lui Amon, la succesul lor, la bunăstarea lor, la modelele pe care ei le afişează: Domnul mi-a vorbit şi a zis: „Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot. (Deuteronomul 2:17-19)

Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie. (Deuteronomul 23: 6)

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns

1 comment

  1. Scoala lui TIRAN Răspunde

    Nu punem foc strain pe jertfa si nu negociem cu pacatul capcana din ceata lui ACAN.