O cursă cu obstacole … un premiu la linia de sosire

1454 0

Evrei 12:1 – 17

Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

fondo vallas2

Din cele două versete cu care se începe capitolul 12, imaginea care ne vine în minte este cea a unui atlet care aleargă spre o ţintă, o linie de sosire, dar pe traseu trebuie să depăşească anumite piedici pe care altcineva i le pune înainte. Dacă luăm întreaga învăţătură despre mântuire în ansamblu, această imagine se încadrează perfect în ceea ce teologii numesc „continuarea mântuirii”, sau cum se exprima Pavel „duceţi până la capăt mântuirea voastră” (Filipeni 2:12). Deci, noi avem o ţintă, care este Isus la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu; pentru a ajunge acolo trebuie să mergem pe un drum pe care Biblia îl numeşte „calea îngustă”; şi pe acest drum trebuie să depăşim toate piedicile.

Ce piedici va trebui să depăşim pentru a ajunge acolo? Evrei cap. 12 ne vorbeşte despre câteva dintre acestea:

1.       Modelul lumii acesteia  – vers. 3  Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Atitudinea lumii faţă de Hristos a fost una de împotrivire, deci implicit aceeaşi atitudine o va avea şi faţă de urmaşii lui Hristos, indiferent de perioada istorică sau modelul cultural în care aceştia vor trăi. Trăind printre oamenii din lume, modelul lor de viaţă ne va influenţa fie că vrem fie că nu. Nouă ne rămân două posibilităţi: să ne împotrivim sau să ne adaptăm. Una din tacticile de succes ale diavolului este de a introduce lumea în Biserică, dacă nu reuşeşte să ducă Biserica în lume. Este de-a dreptul revoltător cum unele biserici se adaptează lumii, reinterpretând Scriptura doar pentru a nu-şi pierde enoriaşii sau pentru a fi pe placul celor de la putere (vezi decizia recentă a Bisericii Scoţiei care a hotărât prin vot să ordineze homosexuali – sursa AICI).

Romani 12:2 dar preluat din Biblia în Traducere Actualizată, este foarte concludent: „Să nu vă conformaţi modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformaţi prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteţi avea abilitatea de a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la voi. Iar dorinţa Sa este bună, plăcută şi perfectă”.

2.      Păcatul – vers. 4 „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului”.  Pentru a nu ne conforma modelului lumii păcătoase, aceasta implică o luptă continuă, perseverentă şi consecventă. Cei care cred că se pot juca sau negocia cu păcatul, se înşeală. Petru ne spune că trebuie să ne împotrivim (să opunem rezistenţă) diavolului, iar Pavel că trebuie să fugim de pofte (să nu zăbovim în preajma surselor ce ne îndeamnă la păcat). Păcatul lucrează gradual în viaţa celor care se lasă prinşi în mreaja lui:

–  Păcatul pândeşte – Genesa 4:6, 7 ; 1 Petru 5:8 – diavolul aşteaptă momentul când lăsăm garda jos. Soluţia este vegherea continuă.
–  Păcatul înfăşoară (vers. 1), adică ajunge să ne domine şi acest lucru se întâmplă atunci când în urma unei căderi nu rezolvăm problema prin recunoaştere, mărturisire şi pocăinţă.
–  Păcatul desparte – Isaia 59:1, 2, şi acest lucru se observă în vieţile noastre când vedem că nu mai avem putere de împotrivire în faţa păcatului, nu mai avem interes pentru Casa Domnului, pentru rugăciune şi pentru cititul Scripturii.

3.      Neînţelegerea şi neacceptarea disciplinei (vers. 5 – 11). Disciplina este metoda prin care Dumnezeu ne corectează comportamentul. Noi nu suntem suficient de consecvenţi în lupta împotriva păcatului şi nici destul de deschişi pentru pocăinţă după ce am păcătuit. Disciplina este o şcoală care are drept scop creşterea şi maturizarea noastră. Testele la care suntem supuşi au menirea de a ne corecta traiectoria noastră spirituală, deşi mulţi nu înţeleg acest mod în care lucrează Dumnezeu şi atunci încep să pună întrebări; Unde este Dumnezeu? Este într-adevăr Dumnezeu bun? De ce tocmai mie mi se întâmplă? Când se va termina aceasta? Textul nostru ne introduce, pentru exemplificare, în universul intim al familiei unde părinţii îşi disciplinează copiii pentru simplul fapt că ei au în vedere binele lor pe termen lung, în detrimentul suferinţei de moment. Acelaşi lucru îl face şi Dumnezeu pentru că ne iubeşte atât de mult şi vrea să ne păstreze curaţi pentru Cer şi să ne putem sfârşi alergarea.

Pavel însuşi este conştient de pericolul real al păcatului mândriei în cazul său şi de disciplina pe care Dumnezeu i-o administrează permanent (2 Corinteni 12:7 – 9).

4.      Oboseala spirituală – vers 12, 13 „Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat

Oboseala se instalează pe măsură ce trec anii. Vitalitatea spirituală slăbeşte dacă nu practicăm continuu o credinţă autentică. Oamenii au nevoie de modele morale şi de lideri care să-i îndrume spre Dumnezeu. Nu putem lăsa garda jos, nu ne putem opri la jumătatea drumului şi nu ne putem permite să fim superficiali şi duplicitari în trăire.

Cele cinci fecioare din pilda Domnului Isus (Matei 25:1 – 13), au rămas afară atunci când Mirele a venit pentru că au fost superficiale şi s-au încrezut prea mult în ele însele. Un exemplu pozitiv este Caleb care împreună cu Iosua sunt singurii care la Cades au credinţa că Dumnezeu le poate da biruinţă ca să intre în Canaan. Patruzeci şi cinci de ani mai târziu (la 85 de ani), el declară că are aceeaşi putere ca şi la patruzeci şi îi cere lui Iosua tocmai Hebronul unde locuiau uriaşii, fiii lui Anac (Iosua 14:6 – 12).

5.      Indiferenţa şi nepăsarea – vers 15 – 17 „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau …”.

Pavel ne cheamă să veghem unii asupra altora, iar Isaia profetic vorbind, vede toată lumea fără Dumnezeu rătăcind ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui. Nepăsarea şi indiferenţa sunt maladiile modernităţii. Materialismul, dorinţa de putere şi vedetismul, ne-au alimentat egoismul şi invidia. Nu ne mai pasă de cei de lângă noi şi fiecare se grăbeşte spre Ierihon, trecând pe lângă cel căzut între tâlhari. Problema este că păcatul instalat în biserică sub privirile nepăsătoare ale noastre, va afecta şi va infecta şi pe alţii, pe partenerii noştri, pe copiii noştri, va aduce tulburare, nelinişte şi neorânduială. Pe drumul care duce spre Cer trebuie să ne purtăm sarcinile unii altora şi să luăm exemplu de la Robul Domnului din Isaia care „Îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează” (Isaia 40:12).

Numai acela care trece linia de sosire va primi premiul. Motivaţia Domnului Isus care a a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, a fost  bucuria care-I era pusă înainte adică bucuria de a-i mântui pe păcătoşi şi de a-i duce în Cer. Ce motivaţie putem avea noi pentru a depăşi toate obstacolele şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte decât faptul că acolo la capăt, la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ne aşteaptă Domnul nostru Isus Hristos. Dragostea pentru El este motivaţia cea mai înaltă.

Dumnezeu să ne ajute !!!

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns