De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia? Ioan 6:1 – 15

966 0

Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?” (Ioan 6:5)

milagro-panes-y-peces

Nu de puţine ori în viaţă am fost puşi în situaţii despre care gândeam că sunt fără ieşire. Aveam impresia că ne depăşeau pur şi simplu. Singura soluţie care o avem la îndemână într-un astfel de context este să dăm din umeri recunoscându-ne neputinţa şi limitările.

Filip, după ce conştientizează provocarea Domnului Isus, recunoaşte că situaţia îl depăşeşte, copleşit de mulţimea numeroasă şi de puţinii bani pe care îi avea. Partea frumoasă din această naraţiune biblică, este că acolo se afla Domnul Isus. Pe El situaţia nu l-a depăşit, ba mai mult El însuşi a fost cel care a dirijat lucrurile de aşa manieră, încât să scoată în evidenţă puterea Lui pe de o parte şi neputinţa umană, pe de altă parte.

Această minune, pe care noi o cunoaştem ca „înmulţirea pâinilor”, Domnul Isus a făcut-o cu un scop, aşa cum toate lucrările lui Dumnezeu sunt făcute cu un scop bine precizat. Universul are un scop, omul a fost creat de asemenea cu un scop, iar trăirea fiecăruia dintre noi pe acest pământ, nu este deloc la voia întâmplării.

Ce scop are înmulţirea pâinilor:

  1. Domnul Isus a demonstrat că lui îi pasă de toate nevoile oamenilor, oricât ar fi ele de mărunte. Oamenii erau în pustie, departe de casă şi Domnul Isus nu vrea să le dea drumul flămânzi, după ce o zi întreagă au ascultat Evanghelia (conform Matei 14:15).

Pustia este simbolul neputinţei şi limitărilor umane. Evreii au fost hrăniţi cu mană timp de 40 de ani în pustie, profetul Ilie a fost şi el hrănit de Dumnezeu în pustie, văduva din Sarepta se afla la limita resurselor, iar cealaltă văduvă care mai avea acasă doar un singur vas cu untdelemn, era şi ea într-o situaţie foarte critică. În toate aceste cazuri vedem mâna lui Dumnezeu care intervine într-un mod miraculos. Minunea cu mana este de o dimensiune impresionantă, dacă am face un calcul privind cheltuielile ce presupun hrănirea unui popor de peste 2 000 000 de persoane, timp de 40 de ani. Ilie ar fi murit de foame şi ar fi fost răpus de deznădejde, dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu. Văduva din Sarepta este salvată de la foamete, împreună cu fiul ei, iar cealaltă văduvă este scăpată de datorii şi de pericolul ca fii ei să fie vânduţi ca sclavi. Ce rezultă de aici: când o persoană ajunge la limita resurselor are mari şanse ca acolo să se întâlnească cu Dumnezeu.

  1. Domnul Isus vrea să ne înveţe că tot ceea ce avem, vine din mâna lui Dumnezeu. Noi nu suntem decât administratori ai bunurilor pe care le avem. Filip imediat începe să-şi numere banii, când i se spune că trebuie să dea de mâncare la atâţia oameni, iar posibilitatea unei minuni el nici măcar nu o luase în calcul, deși se afla împreună cu Isus. Noi ca oameni avem tendinţa de a ne asuma meritele, privind la bunurile care ne înconjoară şi pentru a ne aduce la realitate, de multe ori Dumnezeu ne aduce în situaţii limită. Numai când te confrunţi cu o problemă importantă de sănătate, îţi dai seama cât de efemer este totul.

Pe de altă parte, există pericolul rutinei, de a ne obişnui cu lucrurile lui Dumnezeu. Evreii din pustie s-au obişnuit cu mana, încât li se părea deja un lucru normal. Nu mai era minunea lui Dumnezeu ci era ceva ce li se cuvenea de drept. Ba mai mult, au început la un moment dat să cârtească numind hrana lor zilnică „mană proastă”. Uneori trebuie să ajungem în situaţii limită ca să ne dăm seama că tot ce avem vine din mâna lui Dumnezeu, începând de la bucata de pâine şi de la paharul cu apă.

De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm şi preamărim Numele Tău cel slăvit. Căci ce sunt eu şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem. (1 Cronici 29:12-14)

  1. Domnul Isus vrea să ne învețe căci există şi alte valori, dincolo de valorile materiale. Reacția celor cinci mii de oameni, după ce au văzut minunea este una de uimire, exclamând: „Cu adevărat, Acesta este proorocul, cel aşteptat în lume” (vers. 14), iar majoritatea dintre ei deja îşi făceau planuri ca pe Isus să-l facă împărat. Logica este simplă: „de un aşa împărat avem noi nevoie, care ne vindecă bolnavii, ne dă de mâncare gratis, potoleşte furtuna, etc”.

Isus ştia acest lucru, de aceea în versetele următoare din capitolul 6, atunci când mulţimea îl găseşte din nou, El le spune: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6:26-27)

Filosofia materialistă avansată, deşi este relativ nouă (de aproximativ 200 de ani), îşi găseşte exponenţii practic în toate perioadele istoriei. Diavolul a încercat să-l înşele în acest mod chiar pe Domnul Isus: Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:3-4).

Sănătatea, libertatea, familia, prietenii, sunt valori care trebuie puse întotdeauna deasupra bunurilor materiale, despre care înţeleptul Solomon spune că acestea nu numai că nu satură, dar duc la dependenţă şi la robie: Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! (Eclesiastul 5:10).

Problema valorilor are şi o componentă care trece dincolo de realitatea acestei lumi. Este adevărat că trebuie să ştim să ne stabilim priorităţile în această lume, aşa cum arătam mai sus, dar scopul învăţăturii lui Isus este altul. El a venit ca să ne pregătească pentru Cer, iar întreaga noastră viaţă va trebui să ne-o trăim din această perspectivă, a vieţii veşnice. Aceasta este adevărata valoare pentru care trebuie să trăim şi pentru aceasta a venit Isus în lumea noastră.

  1. Această minune are şi o componentă profetică, în jertfa Domnului Isus. Pâinea a ajuns la toţi oamenii care se aflau acolo şi toţi s-au săturat. Aceasta nu este decât o prefigurare a ceea ce urma să înfăptuiască Isus mai târziu. Minunea cu pâinile a pregătit terenul şi dacă citim capitolul 6 în întregime, toată discuţia dintre Domnul Isus şi iudei se concentrează în jurul acestui concept, al pâinii care dă viaţă, referindu-se la viaţa veşnică. Domnul Isus este foarte explicit când spune: „Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6:51)

Este adevărat că oamenii nu l-au înţeles atunci, dar ideea de bază pe care Domnul Isus o transmite, este cea a jertfei Lui prin care oamenii vor putea să se bucure de viaţa veşnică.

La fel ca şi la înmulţirea pâinilor, când toţi oamenii s-au săturat, la fel jertfa Domnului Isus este pentru toţi oamenii şi este suficientă ca să-i mântuiască. „Strângeţi firimiturile” vrea să ne spună că jertfa Domnului Isus trebuie tratată cu respect şi responsabilitate. În Evrei ni se spune  că „cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? (Evrei 10:29), va fi pedepsit.

Sunt mulţi oameni astăzi care gândesc la fel precum iudeii din timpul Domnului Isus. Ar vrea să fie într-o relaţie bună cu Dumnezeu, dar gândesc această relaţie în termeni comerciali: „Dacă eu fac anumite lucruri pe care Dumnezeu mi le cere, atunci El în contrapartidă, îmi va oferi binecuvântarea lui, care constă din sănătate, prosperitate, protecţie, etc”. Richard Wurmbrand spunea că un astfel de creştin, nu este un ucenic, ci este un client. „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Corinteni 15:19), ne spune apostolul Pavel.

În cele din urmă, textul de care ne-am ocupat în această meditaţie, termină cu o provocare pentru toţi acei care deja au găsit adevărata Pâine care s-a coborât din Cer. Oamenii de lângă noi sunt flămânzi atât la propriu cât şi la figurat. Cine le va da pâine să mănânce? Celor care duc lipsă de pâine (la propriu), creştinii adevăraţi trebuie să le dea pâinea de care au nevoie, dar în acelaşi timp să le îndrepte privirea spre adevărata Pâine. Celor care au pâine din belşug, Filip din secolul XXI, va trebui să-i conducă spre o altă dimensiune, spre cea spirituală, spre Dumnezeu care a venit să ne mântuiască pe toţi.

Dumnezeu să ne ajute!!!

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns