Zece pastori sunt ameninţaţi cu moartea în Bangladesh

945 0

Conform organizaţiei Open Doors, ce monitorizează persecuţia creştinilor în toată lumea, o scrisoare anonimă a fost primită în 25 Noiembrie de către reverendul Barnobas Hembrom de la Biserica Baptistă Sangha din Rangpur. În scrisoare se putea citi: „Acei ce predică creştinismul în Bangladesh trebuie să părăsească această lume, unul câte unul”, scrisoarea  enumerând în continuare pe ceilalţi nouă pastori ce se află în obiectivul persecutorilor, pastori ce lucrează în Rangpur şi în împrejurimi.

Poliţia deja a luat măsuri de prevedere pentru a asigura protecţia bisericii unde este pastor Hembrom, precum şi alte măsuri de securitate ce au în vedere întreaga regiune. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat canalului de televiziune Al Jazeera că originea acestei scrisori este investigată, dar se crede că provine dintr-o zonă din nordul oraşului Rangpur.

Incidentul de care vorbim se înscrie pe această line ascendentă a persecuţiei creştinilor în Bangladesh, ce s-a concretizat în ultimul timp prin ţinte selective. Astfel părintele Piero Parolari, un medic misionar italian (catolic), a fost rănit prin împuşcare într-o ambuscadă în Dinajpur, în 18 Noiembrie, iar lucrătoarea socială italiană Cesare Tavella, a fost şi  ea împuşcată mortal în 29 Septembrie.

Privitor la părintele Parolari, ce a supravieţuit atacului, episcopul din Dinajpur a declarat că „a fost o minune, a fost salvat de Dumnezeu”. Misionarul a fost împuşcat de trei bărbaţi în timp ce mergea la spital pe bicicletă. „Atacatorii i-au ţintit capul, dar glonţul i-a lovit doar gâtul şi a ieşit pe dincolo”, a mai spus episcopul Tudu.

Patru familii de creştini au scăpat ca prin minune de a fi arşi de vii într-un incendiu provocat de către un grup de musulmani extremişti ce i-au acuzat de vrăjitorie. Atacul a avut loc în 5 Noiembrie în Kamarpara, districtul Panchangarh. „Timp de mai mult de un an, tineri musulmani din satul vecin ne-au acuzat că practicăm vrăjitoria şi ne-au cerut să părăsim satul. Ne-au acuzat în public şi au aruncat cu pietre în casele noastre. Acum au încercat să ne ardă de vii dar am reuşit să scăpăm. Am pierdut totul”, a spus Ramni Das, unul din cei afectaţi de incendiu.

Statul Islamic a revendicat toate aceste atentate şi mulţi pastori şi preoţi din nordul Bangladeshului au fost puşi sub protecţie militară. O creştere a violenţei islamiste s-a văzut focalizată de asemenea şi asupra ateilor, patru blogheri cu această ideologie fiind asasinaţi în ultimul an.

Există aproximativ 3 000 de biserici în Bangladesh, dar peste 90 % din populaţie este de religie musulmană, şi cu toate garanţiile constituţionale privitoare la libertatea de expresie, atât creştinismul cât şi ateismul continuă să fie considerate tabu.

Sursa: Christian Today

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns