Un pastor este condamnat în China la doi ani și jumătate de închisoare

1031 0

Un pastor identificat ca Yang Hua de la Biserica Living Stone din Ghizhou, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Predicatorul a aflat verdictul după aproape două săptămâni de la proces, ce a avut loc în 26 Decembrie. În acea zi poliția a blocat accesul din fața tribunalului pentru a evita intrarea publicului, informează portalul China Aid.

Președintele Executiv al Christian Solidarity Worldwide, Mervyn Thomas a spus că „această sentință este urmarea a mai multor ani de hărțuire a pastorului Yang Hua” și a altor membri ai comunității creștine.

Soția pastorului Yang, Wang Hongwu, a fost „dusă cu forța sub escortă”, pe drumul spre casă și poliția a patrulat prin împrejurimi ziua întreagă. Ea a declarat că soțul ei are în plan să facă apel la această sentință.

Pastorul, ce este cunoscut și ca Li Guozhi, a fost arestat formal în 22 Ianuarie 2016, fiind suspectat de „dezvăluire de secrete de stat”. Astfel de acuzări, ce sunt atribuite deseori activiștilor și dizidenților, pot să ducă la anumite restricții cum ar fi interzicerea membrilor familiei să asiste la proces.

Yang a fost pus în arest administrativ în decembrie 2015 pentru       „obstrucționarea justiției” și „adunarea unei mulțimi pentru perturbarea ordinii sociale”, înainte de a fi trimis la închisoare pentru „păstrarea ilegală de secrete de stat”.

Membri congregației văd acest lucru ca pe o încercare a autorităților de a face presiuni asupra bisericii ca aceasta să se înregistreze în asociația religioasă aprobată de stat, Mișcarea Patriotică Three-Self, ce este biserica protestantă oficială din China.

Living Stone Church, este o biserică protestantă neînregistrată cu peste 700 de membri. Această comunitate a experimentat tot mai multe măsuri represive din partea guvernului. În Noiembrie 2015, a primit un „ordin de rectificare” din partea Biroului Administrativ al orașului Nanning. În nota primită se specifica expres că folosirea unui edificiu comercial pentru reuniuni, era ilegal, dându-le trei zile să răspundă scrisorii, sau dacă nu să se expună unei amenzi.

Posterior, administrația sanctuarului a cerut o reconsiderarea a avizului, dar au fost refuzați. Această situația a dus la arestarea și amendarea unor membri din congregație.

Astfel de evenimente au loc într-un context de restricții tot mai accentuate privind dreptul la libertatea de religie sau de credință în China. Conform Radio Free Asia, autoritățile chineze au împiedicat ca mii de tibetani să participe la o importantă ceremonie budistă în India, condusă de Dalai Lama, ce va avea loc între 11 și 13 Ianuarie. Conform unui raport, autoritățile au confiscat pașapoartele posibililor participanți și au ordonat celor ce se aflau în India și Nepal, să se întoarcă în China.

De asemenea, săptămâna trecută, China Aid a informat că o femeie creștină din Xinjiang a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru că a organizat un studiu biblic în casa ei.

Sursa: Mundo Cristiano

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns