Cine și-ar fi imaginat vreodată că vom ajunge aceste vremuri, când „Omenirea se va opri din mers / Se va opri întregul univers, / Când știința va atinge culmi de nedescris … / Știința Celui Sfânt va frânge orice vis!” (versuri grupul Speranța)
Deja „lumea este oprită din mers” de mai bine de 4 săptămâni și deocamdată nu se prevede nici o dată concretă când se va putea reveni la normalitate. Planuri date peste cap, visuri sfărâmate, guverne depășite de situație, medici cuprinși de durerea neputinței, înmormântări rapide, cortegii inexistente, celebrități răpuse de virusul ucigaș, biserici închise și o lume întreagă, baricadată în case, cu fața lipită de ecrane.
Azi, în lumea catolică și protestantă am sărbătorit Învierea Domnului. O sărbătoare modestă, în comparație cu anii trecuți, o zi în care am stat în casă, urmărind programul bisericii transmis on-line, dar care a trezit în noi meditații profunde și o înțelegere diferită a ceea ce a însemnat până acum pentru noi, această sărbătoare. Cu alte cuvinte, un Paște diferit!
O zi în care am privit sărbătoarea din alte perspective, diferite, ieșită din vechile tipare:
- Un Paște diferit dintr-o perspectivă ceremonială, liturgică
Este un Paște diferit pentru comunitățile catolice și ortodoxe. Doar un exemplu. În țara unde eu locuiesc, Spania, Săptămâna Mare este marcată de festivități de dimensiuni impresionante. Doar în Sevilla, sunt organizate de-a lungul săptămânii peste 70 de procesiuni, care presupun pregătiri minuțioase și cheltuieli pe măsură. Primăria orașului a raportat anul trecut, o cheltuială de 9 milioane de euro, pentru organizare, dar precizând că acest complex de evenimente generează un impact economic de aproximativ 400 de milioane de euro, în special din turism. Probabil că de cifre similare am putea vorbi și de sărbătoarea ce este organizată anual la Ierusalim, sau din alte locații concrete, cum ar fi Roma, de exemplu. Anul acesta nu va mai veni nici „lumina de la Ierusalim”, pe care oamenii să o ia și să o ducă acasă, cu speranța că aceasta le va aduce „noroc și bunăstare”.
A fost un Paște diferit și pentru comunitățile protestante și evanghelice. Am stat acasă, fiind scutiți de stresul din zilele premergătoare, de cheltuieli inutile, de mese încărcate și de garderobe noi.
În acest context, al morții și învierii Domnului, apostolul Pavel precizează:
Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului. (1 Corinteni 5:7-8)
Aluatul vechi ar putea fi interpretat aici ca reprezentând forme și datini, împrumutate probabil din iudaism, care nu aveau nici un fel de legătură cu esența praznicului. Aluatul de răutate și viclenie, are o conotație morală, așa cum reiese și din contextul întregului capitol, care pune accentul pe eliminarea răului și promovarea sfințeniei.
Deci, un Paște diferit, înseamnă să ne eliberăm de presiunea obiceiurilor, a tradițiilor, a formelor, a atâtor reguli nescrise, dar preluate și asimilate în timp. Un Paște diferit înseamnă libertatea duhului, într-o inimă curățită din punct de vedere moral și conectată la valorile Adevărului.
- Un Paște diferit dintr-o perspectivă personală și imediată
Mergând mai departe, privind lucrurile mai în profunzime, vom înțelege că învierea ne schimbă perspectiva asupra persoanei lui Isus.
Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Luca 24:36 – 39)
Domnul Isus nu a fost doar un învățător moral, și nu a venit cu o misiune politică și/sau socială. El a venit cu o misiune precisă, să moară pentru noi și să învie, printr-o înviere glorioasă, dovedind astfel că este Fiul lui Dumnezeu, ce a venit să ne răscumpere (vezi Romani 1:3, 4, 5).
În același timp, învierea ne eliberează de angoasa prezentului, de frica cronică ce ne stăpânește. Mesajul Domnului Isus, pentru ucenicii speriați, închiși și ei în casă, a fost unul care să le aducă pacea:
În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” (Ioan 20:19)
În seara Cinei, anticipând reacția ucenicilor în contextul evenimentelor ce vor urma, Domnul Isus le-a spus: Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. (Ioan 14:1)
Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: „Unde Te duci?” Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. (Ioan 16:5-6)
Mesajul unui Paște diferit, pentru o omenire speriată, fără orizont și fără speranță, este unul care ne aduce încredere. Este un mesaj care ne luminează perspectiva asupra lui Isus și a misiunii Lui în lumea noastră. „Nu vă temeți, Eu sunt cu voi, și „dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde”. (Isaia 43:2)
- Un Paște diferit dintr-o perspectivă viitoristă
Sunt oameni care suferă în această vreme, la propriu. Durerea provocată de boală, durerea despărțirii de cineva drag, munca istovitoare, pentru personalul medical, dar suferința cea mai profundă este alta și anume incertitudinea. Ce se va întâmpla cu noi, când și cum se va termina asta, vom scăpa teferi sau nu? De fapt aceste temeri sunt comune omenirii, nu doar acum în aceste zile de criză.
Învierea lui Isus alungă incertitudinea, oferă siguranță, oferă speranță.
Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. (Ioan 16:22)
În Cartea Exodului, când evreii se aflau în Egipt, în acea noapte memorabilă, a primei sărbători a Paștelui, mesajul divin pentru ei a fost: Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului. (Exodul 12:11). Cuvântul însemna garanția plecării imediate, certitudinea ieșirii din Egipt în chiar noaptea aceea. Lucrurile nu mai sufereau amânare, faraon a fost îngenuncheat, când moartea a intrat în casa lui, eliberarea din sclavie era o realitate.
Speranța (nădejdea) – este, în sensul convențional al cuvântului, o necesitate psihologica, în încercarea modesta a omului de a preconiza viitorul.
În sensul biblic, nădejdea este o parte a binecuvântării, care ne oferă siguranță asupra viitorului. Dar aceasta siguranță nu o poate da decât cineva care are controlul asupra viitorului.
Speranța, conform teologului John Stott – este așteptarea plină de încredere a parousiei. (parousia înseamnă venirea Regelui).
Cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus, în ziua învierii, erau dezamăgiți tocmai pentru că speranța lor se năruise: Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. (Luca 24:21) A trebuit să vină Isus, să le explice Scriptura și să se facă cunoscut lor, la frângerea pâinii. Imediat perspectiva lor s-a schimbat, speranța a luat o nouă dimensiune și bucuria și-a intrat în drepturi.
Un Paște diferit înseamnă speranță, încredere și certitudine. Încredere în Dumnezeu care este cu noi în fiecare zi, certitudinea prezenței Lui în momentele dificile ale vieții și speranța întâlnirii cu El, în Împărăția Cerului.
… şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. (Romani 8:23„-24)
