Un judecător este destituit din funcție pentru opinii contrare adopției de copii de către cuplurile gay

2902 0

Judecătorul creștin din Marea Britanie, Richard Page, a fost recent destituit din funcție de către Lord Chancellor, după ce și-a împărtășit convingerile lui personale într-un interviu la BBC, despre adopția de copii de către cuplurile de homosexuali, opinia lui fiind că nu există probe suficiente care să demonstreze că o astfel de decizie este în interesul superior al copilului.

Interviul a avut loc în urmă cu un an, când judecătorul a fost invitat la o emisiune la BBC, de către reporterul Caroline Wyatt. La acel interviu Richard Page a spus: „Responsabilitatea mea ca judecător, era să decid ce eu consideram că era mai bine pentru copil și senzația mea a fost că era mai bine pentru el ca un bărbat și o femeie să fie părinții lui adoptivi”.

Domnul Page, de 69 de ani, ce a lucrat ca judecător de familie timp de 15 ani la Judecătoria Centrală de Instrucție din Kent, avea mai puțin de o lună până ce îi expira mandatul de judecător (ca apoi să se pensioneze). Cu toate acestea Lordul Chancellor, Ministru al Guvernului, Michael Gove, l-a destituit din funcție, folosind acest caz pentru a face o declarație politică.

Cazul judecătorului Page își are originea într-un proces de adopție ce a avut loc în a doua jumătate a anului 2014, când judecătorul Page, în timpul unei consultări cu colegii lui asupra cazului de adopție ce se afla pe rol,  reuniunea fiind privată, opinia lui a fost că după ce a cântărit toate dovezile, obligația lui legală era să acționeze în interesul superior al copilului, și că în acest sens nu putea să fie de acord cu adoptarea acestuia de către o pereche de același sex.

Cazul judecătorului Page a fost investigat apoi de Grupul Consultant JP, iar apoi cazul a fost trimis Lordului Chancellor, Președintele Tribunalului Suprem. Lordul Chancellor i-a spus lui Page că nu poate să fie de acord cu convingerile lui creștine asupra vieții de familie, ce sunt discriminatorii pentru perechile de același sex. Judecătorul Page a fost mustrat în public pentru comportamentul său și i s-a interzis atunci să mai lucreze ca judecător, până ce nu urmează un „curs de reeducare în probleme de egalitate și toleranță”.

Richard Page, după ce a urmat respectivele cursuri, a fost admis din nou ca judecător, dar ca urmare a declarațiilor de la BBC, a reintrat din nou în atenția superiorilor lui, care în cele din urmă l-au destituit definitiv din funcție.

Este de-a dreptul ironic, pentru că interviul pentru care domnul Page a fost destituit, era parte dintr-o dezbatere televizată asupra creștinilor ce sunt expulzați din viața publică. Echipa de la BBC  a urmat o investigație făcută de Comisia de Egalitate și Drepturile Omului despre provocările la care sunt supuse libertatea de religie și credință în Marea Britanie.

Domnul Page este de părere că mișcarea politică prin care guvernul încearcă să plaseze copii în cuplurile de gay, nu are la bază nici un fel de investigație psihologică sau educativă serioasă și fiabilă asupra efectelor ce pot interveni în dezvoltarea copiilor.

Ca și judecător, trebuie să acționez folosindu-mă de dovezile existente și eu cred că nu există suficiente probe care să mă convingă că darea spre adopție a unui copil unui cuplu gay, poate să fie tot atât de benefică pentru bunăstarea copilului ca și cum l-ai încredința unei familii unde să aibă un tată și o mamă, așa cum Dumnezeu  și natura au intenționat”, a spus Page.

Este profund de șocant să accept să fiu pedepsit și să se încerce să fiu redus la tăcere pentru că mi-am exprimat o opinie discrepantă cu noua ortodoxie politică. Voi face apel la această decizie pentru că este puțin liberală și intolerantă. Este de o importanță vitală ca tribunalele de familie, întotdeauna să aibă în vedere interesul superior al copiilor”, a mai spus Page.

Domnul Page este sprijinit legal de Centrul Juridic Creștin și de consultantul său permanent, avocatul pentru drepturile omului, Paul Diamond.

Sursa: Christian Concern

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns