Un creştin egiptean a fost arestat la începutul lunii august, pentru că a împărţit Biblii musulmanilor într-un centru comercial şi este foarte probabil ca el să rămână arestat pe o perioadă nedeterminată, după ce un judecător i-a extins sentinţa, acuzându-l de blasfemie, conform portalului The Christian Post.
Medhat Ishak, de 35 de ani, un responsabil din biserica coptă din localitatea Beni Obeid, provincia Minya, a fost arestat în 7August, pentru că în 6 Octombrie 2014 a fost surprins distribuind Biblii musulmanilor în centrul comercial Mall of Arabia din oraşul Medhat. Ishak a fost reţinut iniţial de către agenţii de ordine din respectivul centru, care l-au predat apoi poliţiei naţionale, fiind acuzat de către respectiva instituţie de un delict numit evanghelizare.
Conform Daily News Egypt, în ziua de 8 August, un judecător l-a acuzat pe Ishak de „incitare la luptă sectară” şi „daune contra securităţii naţionale”, fiind pedepsit cu 15 zile de închisoare. Numai că luni (24 August), judecătorul a prelungit perioada de detenţie cu încă 15 zile, adăugând o altă acuzaţie, cea de „insultă la adresa altei religii” (blasfemie).
Avocatul lui Ishak, Rafik Rafaat a spus că el crede că judecătorul va continua să prelungească sentinţa lui Ishak până ce publicitatea din jurul cazului se va potoli, iar când Ishak va ieşi din atenţia publicului, va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoare între şase luni şi cinci ani. Conform lui Rafaat, nu există lege în Egipt care să penalizeze o astfel de activitate însă judecătorii fac apel la articolul 98 din Codul Penal, care stabileşte ca şi delict „exploatarea religiei cu scopul de a incita la luptă sectară, alterarea unităţii naţionale şi a păcii sociale”, delict ce este pedepsit cu închisoare între şase luni şi cinci ani.
Ishak nu este singurul creştin arestat în Egipt în ultimele două luni. Trei tineri creştini, între care unul de doar 16 ani, au fost arestaţi în 11 Iulie pentru distribuire de mici tractate care informau despre zilele de post din timpul Ramadanului, pe care aceştia au scris versete biblice. Tinerii au fost puşi în libertate după ce au plătit suma de 10 000 EGP cauţiune, dar nu au fost scoşi de sub urmărire penală.
Un alt caz este cel al lui Besh Armia, un musulman convertit la creştinism care se află arestat din anul 2013, pentru „insultă la adresa islamului”, dar avocatul acestuia susţine că este victima persecuţiei politico-religioase din Egipt.