„Ucenicul radical” al lui John Stott

2424 4

images (1)

Prima caracteristică a ucenicului radical pe care doresc să vi-l prezint este „nonconformismul”. Aş vrea să vă explic de ce. Biserica are o dublă responsabilitate în ceea ce priveşte lumea care ne înconjoară. Pe de o parte trebuie să trăim, să slujim şi să fim o mărturie în această lume. Pe de altă parte, trebuie să evităm ca această lume să ne contamineze. În consecinţă, nu este vorba de a ne păstra sfinţenia fugind de această lume şi nici să ne sacrificăm sfinţenia, conformându-ne lumii. Atât escapismul cât şi conformismul ne sunt interzise. Aceasta este una din temele principale din toată Biblia. Dumnezeu îşi adună un popor pentru  El şi ne-a chemat ca să fim diferiţi faţă de restul lumii. „Fiţi sfinţi”, porunceşte în repetate rânduri credincioşilor Săi, „pentru că Eu sunt sfânt” (de exemplu Levitic 11:45, 1 Petru 1:15, 16). (…)

Care sunt tendinţele contemporane care ameninţă să ne absoarbă şi cărora trebuie să le rezistăm? Vom lua în considerarea patru:

În primul rând, provocarea pluralismului. Pluralismul susţine că tot ce se termină în -ism are propria validitate şi acelaşi drept de a primi respectul nostru. În consecinţă, acesta refuză declaraţia pe care o face creştinismul privind condiţia lui unică şi definitivă şi condamnă ca fiind aroganţă pură pretenţia convertirii unei persoane (sau a tuturor) la un sistem pe care îl consideră ca fiind propria noastră opţiune şi nimic mai mult. Cum ar trebui să răspundem spiritului pluralismului? Cu mare smerenie cred şi fără nici o aură de superioritate personală. Dar trebuie să continuăm a declara caracterul unic şi definitiv al lui Isus Hristos. El este unic în întrupare (este unicul Dumnezeu-om); unic în ispăşire (numai El a murit pentru păcatele lumii); şi unic în învierea Lui (numai El a biruit moartea). Şi datorită faptului că în nici o altă persoană ci numai în Isus din Nazaret, Dumnezeu s-a făcut om (prin naşterea Lui), a luat asupra Lui păcatele noastre (în moartea Lui) şi în cele din urmă a învins moartea (prin învierea Lui), Isus este unicul capabil să-i mântuiască pe păcătoşi. Nici o altă persoană nu posedă aceste calităţi (…).

O a doua tendinţă foarte mult răspândită, căreia noi ca ucenici creştini trebuie să-i rezistăm, este provocarea materialismului (…). Materialismul este o obsesie pentru lucrurile materiale şi această obsesie poate să ne sufoce viaţa spirituală. Isus ne-a învăţat să nu adunăm comori pe acest Pământ şi ne-a avertizat asupra pericolului lăcomiei. La fel şi apostolul Pavel, ne-a îndemnat să dezvoltăm un stil de viaţă caracterizat de simplitate, generozitate şi mulţumire, referindu-se la propria lui experienţă prin care a învăţat să fie mulţumit în orice circumstanţă (Filipeni 4:11) (…).

A treia tendinţă contemporană care ne ameninţă şi înaintea căreia nu trebuie să capitulăm este vicleanul spirit al relativismului etic. În toate părţile se vede cum standardele morale slăbesc. Fără îndoială aceasta se întâmplă în Occident. Oamenii sunt confuzi şi nu mai ştiu dacă mai rămâne vreo valoare absolută în picioare. Relativismul a penetrat cultura şi se infiltrează în Biserică. Sectorul în care relativismul este cel mai avansat este cel al eticii sexuale, cel al revoluţiei sexuale care a început să pătrundă în societate din anul 1960 încoace. Înainte era un lucru universal acceptat (cel puţin în fiecare loc unde etica iudeo-creştină era luată în serios) că familia este o uniune monogamă, heterosexuală, bazată pe dragoste, pentru toată viaţa şi singurul context dat de Dumnezeu pentru intimitatea sexuală. Dar acum, şi chiar în anumite biserici, se practică convieţuirea fără căsătorie şi este lăsat de o parte angajamentul esenţial al familiei şi pe lângă acestea se acceptă şi se promovează familia formată din persoane de acelaşi sex ca o alternativă legitimă la familia heterosexuală. Isus Hristos îşi cheamă ucenicii să reziste la aceste tendinţe şi în schimb să asculte şi să se conformeze standardelor pe care El le-a stabilit. Uneori se argumentează că Isus nu a vorbit despre aceste lucruri. Dar El a făcut asta. A citat Genesa 1:27 şi Genesa 2:24 şi a dat în acest fel o definiţie biblică a familiei. După ce a citat acele pasaje, Isus le-a acordat sprijinul său personal spunând: „deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:4 – 6) (…).

Întrebarea esenţială cu care se confruntă Biserica este următoarea: Cine are autoritatea? Este Biserica cea care are autoritate pe deasupra lui Isus Hristos, luându-şi libertatea de a edita, de a manipula şi de a accepta ceea ce îi place şi de a refuza ceea ce nu-i place? Sau este Isus Hristos Învăţătorul şi Domnul nostru, aşa încât noi credem şi ascultăm tot ceea ce El ne-a învăţat? (…) Avem aici două culturi şi două sisteme de valori, doi parametri şi două stiluri de viaţă. De o parte este modul de viaţă al lumii care ne înconjoară; de cealaltă parte este voia lui Dumnezeu „cea bună plăcută şi desăvârşită” pe care El ne-a revelat-o. Ucenicul radical are puţine dificultăţi pentru a alege opţiunea corectă.

Discipulo-Radical

Ajungem acum la a patra tendinţă contemporană, provocarea narcisismului. În mitologia greacă, Narcis a fost un tânăr care şi-a văzut chipul într-un lac, s-a îndrăgostit de propria lui imagine şi în cele din urmă a căzut în apă şi s-a înecat. Narcisismul este dragostea excesivă asupra persoanei însăşi, o admiraţie nelimitată pentru propriul EU. În decada anilor 1970, narcisismul şi-a găsit maxima expresie în Mişcarea Potenţialului Uman, care a scos în evidenţă nevoia realizării personale. În decada anilor ´80 şi ´90, mişcarea New Age a preluat perceptele Mişcării Potenţialului Uman. Se poate considera căci doamna Shirley McLaine, ca fiind principalul exponent al acestei mişcări, preoteasa principală, foarte impresionată de ea însăşi. Conform conceptului acesteia, veştile bune sunt următoarele: „ştiu că exist, prin urmare SUNT”. „Ştiu că există forţa divină, deci ea există”. „Pentru că sunt parte din această forţă, sunt ceea ce sunt”. Aceasta pare a fi o parodie deliberată a revelaţiei pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise: „Eu Sunt Cel ce Sunt” (Exod 3:14). Mişcarea New Age ne provoacă să privim în interiorul nostru, să ne explorăm pe noi înşine pentru a găsi rezolvare pentru problemele noastre. Nu avem nevoie de un mântuitor care să vină din altă parte, ne putem mântui noi singuri. Din păcate o parte din această învăţătură a pătruns în Biserică şi unii creştini învaţă că nu este destul să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, ci trebuie să ne iubim şi pe noi înşine. Aceasta este o eroare din trei  motive: în primul rând, Isus s-a referit la prima şi cea mai mare poruncă din Lege şi la a doua, dar nu a menţionat pe o a treia. În al doilea rând, dragostea de sine este unul dintre semnele zilelor din urmă (2Timotei 3:2). Şi al treilea motiv, semnificaţia dragostei agape, înseamnă sacrificiul de sine pentru beneficiul altora. A te sacrifica pe tine însuţi, pentru beneficiul tău personal este o mare absurditate! Care trebuie să fie atunci atitudinea noastră înspre noi înşine? Trebuie să fie o combinaţie între propria acceptare şi propria negare: să confirmăm în noi toate acele lucruri care aparţin creaţiei şi răscumpărării şi să refuzăm toate acele lucruri care provin de la omul căzut în păcat (…).

Am prezentat aici cele patru tendinţe seculare principale care ameninţă să învăluie Biserica. Înaintea acestora, suntem chemaţi să dovedim şi să trăim un nonconformism radical, în locul unei mentalităţi uşoare şi conformiste. Împotriva provocării pluralismului trebuie să fim comunitatea care declară adevărul şi susţine caracterul unic al lui Isus Hristos. Împotriva provocării materialismului, trebuie să dovedim că suntem o comunitate de peregrini care trăieşte în simplitate. Provocarea relativismului, o putem contracara dovedind că suntem o comunitate care ascultă şi împlineşte, iar pentru a ne opune provocării narcisismului, va trebui să dovedim că suntem o comunitate a dragostei (…).

Cum ar trebui să fim noi creştinii, pentru a nu fi nici cum este trestia pe apă, nici cum sunt peştii morţi şi nici cum sunt cameleonii? Este Cuvântul lui Dumnezeu doar un cuvânt negativ, care ne arată ceea ce trebuie să evităm pentru a nu ne conforma lumii care ne înconjoară? Nu. Cuvântul Lui, este un cuvânt pozitiv. Trebuie să fim aşa cum este Hristos, „schimbaţi după chipul Fiului Său” (Romani 8:29).

Acest articol a fost preluat, tradus şi adaptat din Protestante Digital şi conţine fragmente din cartea „El discipulo radical”, de John Stott, Editorial Andamio, 2012 (original The Radical Disciple, InterVarsity Press, 2010). Ar fi foarte benefic pentru noi dacă această carte ar fi tradusă şi în limba română.
P.S. Mai mulţi cititori mi-au atras atenţia că această carte este disponibilă şi în limba română. Detalii puteţi consulta AICI. Le mulţumesc celor care mi-au oferit informaţia.

Comentarii

In this article

Dă-i un răspuns lui Şi eu sunt un „creştin radical” - AccenteAnulează răspunsul

4 comments

  1. Ioan Alexandru G Răspunde

    Nu stiu daca locuiti in Romania sau in strainatate insa doresc sa va ofer o informatie ce tine de acuratete.
    Aceasta carte este deja tradusa in limba romana din noiembrie 2011.

    http://www.peregrinul.ro/go?SERVICE=PER_RO_PRODUCT&TG_KE_PRODUCT=UCENICIE_RADICALA&TG_KE_DIRECTORY=NOUTATI_EDITORIALE_PER

    Alese binecuvantari va doresc!
    Depozitarul lui Dumnezeu
    http://nazireat4him.blogspot.ro/

    1. Beni Drădici Răspunde

      Vâ mulțumesc pentru informație și mă bucur că această carte este disponibilă și în limba română.Mi-a mai spus cineva şi pe facebook. Cartea o recomand tuturor cititorilor. Eu știam că majoritatea cărților lui John Stott sunt traduse de Editura Logos și acolo nu am văzut-o. Oricum eu nu mai sunt atât de „la zi” cu informaţiile din România întrucât locuiesc în Spania de aproape 15 ani. O să fac o completare la acest articol.

  2. claudiu nitisor Răspunde

    Reblogged this on Londra Evanghelica.

  3. Şi eu sunt un „creştin radical” - Accente Răspunde

    […] distinsul teolog şi autor creştin John R.W. Stott, cartea fiind intitulată Ucenicie radicală (clic AICI). Iată cum îşi începe John Stott pledoaria în favoarea unei astfel de ucenicii, […]