Temple Institute anunţă construcţia celui de al Treilea Templu

1934 2

Trecând peste dificultăţile actuale generate de războiul contra Hamas din Gaza, membrii Temple Institute din Israel, impulsionează o campanie mondială pentru construcţia lui Beit HaMikdash (Sfântul Templu), numele mai des utilizat fiind cel de al Treilea Templu.

al treilea templu

Primul Templu a fost originalul, construit de împăratul Solomon şi terminat în anul 950 î.H. şi distrus de babilonieni în anul 586 î.H. A fost reconstruit de evreii întorşi din exilul babilonian, sub Zorobabel (Ezra cap 3 – 6), care a fost reabilitat şi extins de către Irod cel Mare, dar şi acesta a fost distrus în anul 70 d.H. de către armata romană, exact aşa cum a profeţit Isus „că nu va rămânea piatră pe piatră care să nu fie dărâmată” (Matei 24:1, 2).

Anul trecut, această mişcare a făcut un pas important, când au fost reiniţiate sacrificiile rituale într-un local privat, unde preoţii şi leviţii antrenaţi de rabini, au reluat ritualurile descrise în Vechiul Testament.

Apoi tot aceştia au anunţat că toate piesele interioare ale Templului sunt pregătite, inclusiv perdeaua care separă Locul Sfânt de Locul Prea-Sfânt, cu excepţia Chivotului Legământului, despre care rabinii cred că se află îngropat în Muntele Templului şi că acesta ar putea fii recuperat.

O problemă importantă este aceea că aşezarea viitorului templu ar fi exact pe locul unde se află azi moscheea Domul Stâncii, locul fiind considerat ca al doilea loc sfânt de către musulmani.

Dar în video-ul pe care Temple Institute îl prezintă ca şi campanie promoţională, acesta apare într-un spaţiu în care moscheea Domul Stâncii deja nu mai există. Fraza finală din video este: „Aceasta este generaţia: tinerii sunt pregătiţi”.

Al Treilea Templu din secolul XXI

Proiectul arhitectonic este deja realizat şi acesta uneşte revelaţia din textele sfinte, cu tehnologia modernă. Noul templu va fi în totalitate informatizat, cu parcări subterane, instalaţie de climatizare, ascensoare, accesuri pentru persoanele cu mobilitate redusă şi alte facilităţi şi comodităţi.

Temple Institute asigură că arhitecţii lor sunt persoane care au studiat în profunzime Tora, şi „că totul va fii construit la cele mai înalte standarde moderne, dar respectând legile iudaice”.

Mai jos se poate vedea un video, publicat de Temple Institute, care prezintă planurile şi un circuit virtual în 3D prin interiorul templului, aşa cum va arăta acesta după ce va fii reconstruit.

Campanie on-line de strângere de fonduri

În timp ce ultima lună a fost centrată în jurul conflictului din Gaza, Temple Institute a pus în mişcare o campanie de strângere de fonduri on-line, la care poate contribui oricine. În site-ul web IndieGoGo este prezentat proiectul, perioada de strângere a acestor fonduri, cuantumul necesar şi evoluţia colectării. Scopul acestei acţiuni este de a le spune evreilor că este posibil să colaboreze la proiectul de reconstrucţie: „Nu este suficient să aşteptăm şi să ne rugăm pentru al Treilea Templu. Este o obligaţie biblică să-l construim”.

Obiectivul este să colecteze 100 000 dolari din care 30 000 vor fii pentru Sanhedrin (Lishkat HaGazit). Bineînţeles, costul total va fii mult mai mare, dar intenţia lui Temple Institute, deschide oportunitatea pentru ca orice persoană din întreaga lume să poată contribui.

Sursa: Protestante Digital

Comentarii

In this article

Dă-i un răspuns lui Macarie MitzaAnulează răspunsul

2 comments

  1. Macarie Mitza Răspunde

    Pentru toti acei ce nu stiu ce semnifica reconstruirea templului: Reconstruirea templului va costitui culmea necredintei Iudeilor,deoarece trebuie sa retinem,templul constituie pentru Evrei centrul(locul de inchinare) a lui Dumnezeu.Daca se incearca refacerea templului,aceasta va fi negresit un semn puternic pentru venirea lui Antihrist,fiindca acelasi lucru ne spune si apostolul Pavel in 2Tesaloniceni 2,4 si o spune clar pentru Antihrist.

  2. Gavril Dan Răspunde

    Eu am intales ca evrei acum se intorc cu adevarat la dumnezeu si la Isus Hrisros . dar daca ei se gindesc samai faca un templu , sar putrea ca sa mai suporte inca o pedeapsa .din partea domnului.Pentru ca Dumnezeu este un dumnezeu gelos ,si el vede lucrul acesta. Tote lucrurile sunt ingaduite de el.