DEFINIŢII:
Mânie: – conform DEX
- Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare.
- Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită.
- Atitudine rezervată şi ostilă faţă de cineva; supărare.
A fi cuprins de mânie: – A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra.
Iute(sau grabnic, rău) la mânie – care se înfurie uşor; care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil.
A se indigna – a (se) revolta, a (se) scandaliza,
Mânie (Greceşte – thumos) – conform ,,Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament”
- în sens pozitiv, thumos este indignarea îndreptăţită în faţa a ceea ce este incorect.
- în sens negativ, thumos este un impuls violent lipsit de raţiune (Platon).
- thumos este ca şi un explozibil care poate să croiască drum printre obstacolele care stau în cale, sau poate să arunce în aer un oraş întreg, făcându-l ruine.
DIAGRAMA MÂNIEI
AGENTUL EXTERIOR à INDIGNAREA à REACŢIA à URMĂRILE
1. Agentul exterior – poate să fie o persoană, un obiect sau o circumstanţă. Este posibil ca acesta să nu aibă nimic de a face cu persoana noastră, sau dimpotrivă poate să fie o provocare vădit intenţionată.
Agenţi exteriori care duc la mânie:
Nedreptatea – atunci când ne este făcută nouă sau altor persoane.
- nedreptatea poate să fie reală sau poate să fie doar o percepţie eronată asupra realităţii
- depinde de capacitatea de percepţie a fiecăruia în ce priveşte binele şi răul.
1 Samuel 20:32 – 34
Încălcarea Legii morale a lui Dumnezeu – este percepută în funcţie de teologia fiecăruia.
Faptele Apostolilor 17:16
Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
Frustrarea – este un obstacol (eveniment, persoană sau obiect), care ne blochează să ne realizăm un anumit scop.
Durerea provocată (respingere, umilire, critică, jignire)
Frica
1 Samuel 18:15 – 17
2. Indignarea – este un sentiment de revoltă, de neplăcere, de respingere, faţă de un stimul exterior negativ.
Intensitatea acestei indignări depinde de mai mulţi factori:
- temperamentul şi personalitatea fiecăruia
- gradul de maturitate şi capacitatea de percepţie a stimulilor exteriori
- teologia persoanei, sau modul în care aceasta se raportează la Dumnezeu
- factorul social (deprinderile, obiceiurile învăţate) –
Proverbe 22:24,25 Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet.
3. Reacţia – este modalitatea prin care ne exprimăm indignarea şi aceasta este percepută de cei din jurul nostru. Aceasta poate să îmbrace diferite forme:
- – Stăpânirea de sine
- – Reprimarea
- – Interiorizarea
- – Exteriorizarea: – agresivitate directă (verbală sau fizică)
- – agresivitate pasivă (comentarii incitante, bârfe) – agresivitate redirecţionată (uşi trântite, farfurii sparte, etc)
4. Urmările sau consecinţele – pot să fie pozitive sau negative
Consecinţe pozitive: corectarea nedreptaţii şi pocăinţa
Consecinţe negative:
- – relaţii rupte
- – gânduri sau planuri de răzbunare
- – duşmănie, ostilitate
- – resentimente şi amărăciune
MÂNIA LUI DUMNEZEU
Mânia lui Dumnezeu este parte din caracterul Său. Pentru a înţelege aceasta trebuie să avem în vedere câteva dintre atributele lui Dumnezeu:
– sfinţenia – înseamnă că Dumnezeu este neatins şi nepătat de răul din lume. O consecinţă a sfinţeniei lui Dumnezeu este faptul că legile pe care El le-a dat decurg din acest atribut al Său.
– dreptatea lui Dumnezeu – este sfinţenia lui Dumnezeu aplicată în relaţiile Lui cu celelalte fiinţe. Psalmul 19:7 – 9
– dragostea lui Dumnezeu (bunăvoinţa, harul, îndurarea, îndelunga răbdare).
Deşi aparent dragostea şi dreptatea sunt incompatibile, dreptatea lui Dumnezeu este o dreptate iubitoare, iar dragostea lui Dumnezeu este o dragoste dreaptă. Dacă dragostea nu cuprinde şi dreptate, ea este doar sentimentalism.
Dumnezeu nu este cuprins de sentimentalisme, nu ne tolereaza mofturile noastre şi nu reacţioneaza emoţional faţă de noi.
1. Mânia lui Dumnezeu este justificată
– este îndreptată împotriva păcatului şi implicit asupra omului păcătos
– Dumnezeu este omniscient, deci nu va face greşeli de percepţie.
Romani 1:18 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
Romani 2:1 – 8 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. …….. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu …..
2. Mânia lui Dumnezeu este consecventă cu Legea Lui şi implicit cu natura Lui.
Deuteronom 29:24 – 27 toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?” Şi li se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinţilor lor când i-a scos din ţara Egiptului ……..
3. Mânia lui Dumnezeu este echilibrată, riguroasă, controlată
Psalmul 103:8 – 10 Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
4. Mânia lui Dumnezeu este consecventă cu bunătatea şi dragostea Lui.
Isaia 54:7 – 10 Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.
CÂND ESTE MÂNIA JUSTIFICATĂ?
Cei mai mulţi oameni găsesc justificări privind accesele de mânie, dând vina pe circumstanţe, persoane sau chiar apelând la Sfânta Scriptură.
Cei care îşi motivează mânia cu Scriptura, se bazează pe două referinţe:
- ap. Pavel aprobă mânia – Efeseni 4:26, 27
- Dl. Isus s-a mâniat – Marcu 3:5 şi Marcu 10:14
Pavel în Efeseni 4:26, citează de fapt Psalmul 4:4 unde se spune ,,cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi”. El ne îndeamnă, de fapt, la o introspecţie zilnică ca să nu continuăm să păcătuim. Dacă Pavel ar aproba mânia, atunci ar fi inconsecvent cu vers. 31 care spune că ,,orice mânie … să piară din mijlocul vostru”.
În Marcu 3:5 şi 10:14, trebuie văzută reacţia lui Isus când El s-a mâniat. În primul caz nu vedem nici un exces verbal şi apoi urmează o vindecare; în cel de al doilea caz, Dl. Isus îi mustră pe ucenici pentru comportamentul lor nepotrivit şi apoi binecuvintează copilaşii. „Mânia” urmată de vindecarea unui bolnav sau de rostirea unei binecuvântări nu poate fii în nici un caz păcătoasă.
Dacă mânia este vreodată justificată, atunci trebuie să avem în vedere atât factorul provocator cât şi reacţia la acest factor.
Privind cauzele care provoacă mânia, aceasta este justificată doar când vorbim despre nedreptate făcută nouă sau altora, şi despre încălcarea Legii morale a lui Dumnezeu.
În cazul acesta, putem defini mânia ca fiind o capacitate dată nouă de Dumnzeu, pentru ca să reacţionăm pozitiv, practic şi potrivit cu o conştiinţă curată şi sfântă, la vederea răului.
Platon – ,,nici un suflet nu poate să se împotrivească răului, fără să simtă un nobil sentiment de revoltă”.
Mânia îndreptăţită este întotdeauna însoţită de stăpânirea de sine (Proverbe 16:32).
Cum trebuie să reacţionăm în astfel de situaţii:
- spune adevărul în dragoste (Efeseni 4:15 şi 4:25). Este opusul bârfei care este păcătoasă.
- fii preocupat de rezultatele pozitive care pot fii obţinute, precum pocăinţa sau corectarea nedreptăţii (Matei 18:15).
- Acceptă lucrurile aşa cum sunt dacă nu poţi face nimic (1 Corinteni 7:21 ; 1 Petru 2:18).
BURUIENILE MÂNIEI
Evrei 12:15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
1. Resentimentele – sunt rezultatul mâniei interiorizate. Acestea pot să dea naştere la unele probleme de sănătate, probleme psihologice sau pot duce la gânduri şi planuri de răzbunare.
Mânia interiorizată nu rezolvă problemele, ci dimpotrivă creează altele noi. Este de preferat să verbalizăm simţămintele pentru ca să-i facă conştienţi pe ceilalţi că ne simţim răniţi (Proverbe 10:18).
2. Amărăciunea – este rezultatul cultivării resentimentelor pe termen lung. Amărăciunea poate duce la probleme psihologice precum anxietate, teamă, depresie, tendinţe de a face greşeli şi de a ieşi din situaţia dată cu orice preţ, indiferent care sunt consecinţele.
3. Duşmănia sau ostilitatea – poate să se manifeste atât într-o formă directă, prin violenţă verbală sau chiar fizică, cât şi într-o formă mai subtilă, printr-o agresivitate pasivă (bârfe, comentarii jenante, relaţii extramaritale, neimplicare, eşecul şcolar, etc.)
4. Planurile de răzbunare (pica) – sunt generate de mândrie, din dorinţa de a-şi dovedi superioritatea. Uneori aceste planuri nu sunt puse în aplicare niciodată, dar conferă o aură de superioritate şi sunt întreţinute de ură şi de invidie. Acestea vor împiedica relaţiile sănătoase şi o bună convieţuire cu semenii.
Exemple:
Genesa 27:41 – nedreptatea care i se face lui Esau, deoarece Rebeca şi Iacov folosesc minciuna pentru a obţine binecuvântarea, provoacă pe Esau la mânie şi acesta îşi exprimă deschis planurile de răzbunare. Este exemplul mâniei exprimate prin agresivitate directă care duce la duşmănie şi ostilitate. Esau va cultiva şi va perpetua mânia timp de peste 20 de ani datorită lipsei relaţiei acestuia cu Dumnezeu. Iacov în loc să se confrunte cu situaţia creată, să-şi recunoască greşeala, să-şi ceară iertare şi să refacă relaţia ruptă, fuge de acasă crezând că timpul va rezolva problema dar se înşeală.
1 Samuel 1:6 – Penina şi Ana – este un exemplu al mâniei ca şi consecinţă a durerii provocate deschis şi intenţionat. Penina făcea comentarii jenante la adresa Anei doar pentru a afişa un aer de superioritate într-un moment festiv al familiei. Ana reacţionează în mod pasiv, cultivă resentimente şi acestea degenerează în amărăciune. Partea pozitivă o întâlnim atunci când Ana se duce şi îşi varsă toată durerea în rugăciune înaintea Domnului.
Genesa 50:15 – 21 – lui Iosif i se face o nedreptate cu consecinţe pentru toată viaţa, de către fraţii lui care l-au vândut ca sclav în Egipt. După mai mulţi ani, când Iosif ajunge administrator în Egipt, fraţii lui credeau că acesta se va răzbuna pe ei, dar Iosif le spune deschis că el nu are nici un resentiment faţă de ei şi că este acolo ca parte a planului lui Dumnezeu. Relaţia solidă a lui Iosif cu Dumnezeu este cheia înţelegerii acestui caz în care mânia oarecum justificată, nu este cultivată şi nu degenerează în amărăciune sau planuri de răzbunare.
PAŞI SPRE SOLUŢII SAU CUM PUTEM SĂ EVITĂM MÂNIA
1. Evaluarea cauzelor care provoacă mânia.
- – când sursa nu are de-a face nimic cu noi (în trafic de ex.), problema mâniei nu este la celălalt ci la noi.
- – circumstanţele care ne provoacă, nu sunt de obicei, sub controlul nostru, deci mânia este inutilă.
- – când sursa este o persoană, trebuie privită cu ochii lui Dumnezeu. Este o persoană care trebuie compătimită şi pentru care trebuie să ne rugăm (un vas cu apă murdară va vărsa apă murdară; un vas cu miere, va vărsa miere).
2. Reacţia întârziată
Mânia păcătoasă, pune în faţă pasiunea în locul raţiunii. Atât Biblia cât şi psihologii, recomandă ca înainte să explodezi să întârzii câteva momente şi să încerci să raţionezi.
Proverbe 16:32 ….. „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz”
Iacov 1:19,20 … „Orice om sã fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zãbavnic la mânie”
Proverbe 14:29 „Cine este încet la mânie are multã pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii”
Exodul 34:6 …. „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate şi credincioşie”
Pentru cei care sunt victimele revărsărilor de mânie, Biblia recomandă un răspuns blând şi evitarea comentariilor neprincipiale, directe sau indirecte.
Proverbe 15:1 „Un rãspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbã asprã aţîţã mânia”.
Proverbe 26:20 „Când nu mai Sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte”.
3. Mărturisirea şi iertarea
- – recunoaşterea propriei situaţii păcătoase generate de mânie
- – mărturisirea, atât înaintea lui Dumnezeu cât şi faţă de cei care am greşit.
1 Ioan 1:9 ,,Dacã ne mãrturisim pãcatele, El este credincios şi drept, ca sã ne ierte pãcatele şi sã ne curãţeascã de orice nelegiuire”.
- – iertarea – se obţine în urma mărturisirii dar trebuie să fie acompaniată în mod obligatoriu de iertarea semenilor. Pilda robului nemilostiv (Matei 18:23 – 35) este foarte relevantă în această privinţă.
Prin mărturisire se reface comunicarea întreruptă de accesele de mânie, iar iertarea reface relaţiile rupte
4. Controlul Duhului Sfânt
Galateni 5:22 „Roada duhului este …. blândeţea, înfrânarea poftelor”
Stăpânirea de sine este deci, roada Duhului Sfânt.
Proverbe 25:28 ,,Omul care nu este stãpân pe sine, este ca o cetate surpatã şi fãrã ziduri”.
1 Corinteni 13:5 ,,Dragostea … nu se mânie”.
O înşelăciune a diavolului este să ierţi dar să nu uiţi. Când rememorăm ofensele şi jignirile, practic ne hrănim amărăciunea. ,,Dragostea nu se gândeşte la rău„, deci nu mai macină în minte vechile lucruri.
În această lume pervertită de păcat, mulţi consideră mânia ca fiind o manifestare normală sau chiar legitimă. Ca şi concluzie la cele prezentate în acest studiu şi care doresc să fie un ajutor real pentru cei care îl vor citi, cred că sunt aşa de potrivite cuvintele atât ale lui Pavel cât şi ale lui David.
Efeseni 4:31 – 32 „Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”.
Psalmul 37:4 – 8 „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău”.
yonnitoiu
Reblogged this on Blogul lui yonitoiu.