Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei

De ce unii merg tot mai rar la biserică?

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, (Evrei 10:24-26) (traducerea – Dumitru Cornilescu).

Să fim atenţi unii la alţii ca să ne încurajăm reciproc la dragoste şi la fapte bune. Să nu renunţăm la întrunirile noastre, aşa cum este obiceiul unora; ci (atunci când ne adunăm), să ne încurajăm unii pe alţii, având în vedere faptul că acea Zi se apropie. Dacă după ce ni s-a prezentat adevărul şi-l cunoaştem, noi păcătuim în mod intenţionat, nu mai există nici un sacrificiu pentru (acel) păcat; (Evrei 10:24-26) (traducerea – Biblia în versiune actualizată).

De mai mult timp sunt preocupat de deriva spirituală a mai multor fraţi cunoscuţi, care frecventează congregaţia noastră. Simptoma după care evaluez spiritualitatea acestora, este de data aceasta, frecvenţa cu care aceştia participă la programele bisericii noastre. Ca să fiu onest, faţă de unii, şi a nu fi înţeles greşit de alţii, trebuie să spun că spiritualitatea unei persoane, pe lângă faptul că este greu de evaluat, nu stă doar în mersul la biserică. Dar chiar dacă nu este totul, părtăşia regulată cu ceilalţi fraţi, în cadrul serviciilor de închinare, este un semnal serios cu privire la spiritualitatea celui în cauză, deci în opinia mea, acest factor nu trebuie trecut cu vederea.

Deoarece meditez de mai mult timp la acest lucru, m-am gândit totuşi, care ar fi motivele pentru care unele persoane, vin tot mai rar la biserică. Textul biblic de la care vreau să pornesc este cel din Evrei cap. 10: 24 – 26, fraza de bază fiind prima parte a versetului 25: să nu părăsiţi adunarea voastră, cum au unii obicei. Cuvântul adunare, în acest context, nu se referă la „Biserică” ca instituţie, ci se referă la întrunirea unui grup de credincioşi, pentru închinare şi părtăşie. Pentru a argumenta acest lucru, în traducerea ortodoxă este folosit cuvântul biserică, în traducerea spaniolă (Reina Valera), este folosit cuvântul congregacion (congregaţie), iar în traducerea engleză (King James), cuvântul este assembling (adunare). Dar în acelaşi timp, trebuie să precizăm că o adunare de credincioşi, pot fi numiţi „Biserică”.

Dacă ar fi să reformulăm fraza de mai sus, aceasta ar suna astfel: să nu renunţaţi la a merge la întrunirile frăţeşti (la biserică), pentru că vă puteţi face un obicei din asta.

Ce motive ar putea avea acei care şi-au făcut un obicei din a nu frecventa biserica?

Primul motiv este că astfel de persoane, au o înţelegere deficitară privind statutul Bisericii lui Dumnezeu în lume. Apostolul Pavel vorbeşte despre Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului (1 Timotei 3:15), iar în Evrei 12:23 ni se spune despre Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu. Biserica lui Hristos, este mult mai mult decât o simplă adunare de credincioşi. Ea reprezintă însăşi Împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ, o ambasadă a Cerului, locul în care oamenii pot să cunoască Adevărul, să fie mântuiţi. Statutul de membru al Bisericii care sunt scrişi în ceruri, lucru dovedit prin experienţa mântuirii şi apoi prin trăirea unei vieţi sfinte, este total incompatibil cu izolarea de restul credincioşilor şi trăirea în anonimat, departe de părtăşia frăţească.

Un al doilea motiv, este modul superficial în care aceştia privesc viitorul, atât personal, cât şi al lumii în ansamblu. … Ci (atunci când ne adunăm), să ne încurajăm unii pe alţii, având în vedere faptul că acea Zi se apropie.

Mântuirea are ca scop salvarea sufletului de la moarte şi implicit viaţa veşnică. Lupta credinciosului mântuit, pentru ca în final să se bucure de viaţă veşnică, este o realitate. Aşa cum rezultă din versetul de mai sus, părtăşia şi sprijinul celorlalţi credincioşi, este fundamental în această luptă zilnică. Una din tacticile diavolului, dovedită de experienţă, este de a-i izola pe credincioşi de biserică, pentru ca să le distrugă apoi credinţa şi speranţa (vezi pilda oii pierdute – Luca15:4 – 10).

În cel de-al treilea rând, unii nu frecventează biserica, datorită rutinei. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei Obişnuinţa este a doua natură şi unii s-au obişnuit aşa, să nu mai meargă la biserică. Sunt sigur că cei în cauză au motivele lor, bine fondate ar spune. Sunt de acord că unele obiceiuri pot fi bune, dar rutina este periculoasă. Rutină înseamnă a face ceva în mod mecanic, un automatism comportamental, dobândit prin practicare. În acest caz detaliile şi esenţa sunt ignorate. Ca să fiu onest, când vorbim de rutină, este valabil şi reversul, adică de a merge regulat la biserică din pură obişnuinţă, ignorând esenţa. Dar din cele două comportamente greşite, eu îl prefer pe ultimul, deoarece şansele de a fi atins vreodată de Duhul Domnului, care să ducă la o deşteptare a conştiinţei, este mult mai mare în acest caz.

Al patrulea motiv la care mă gândesc, s-ar putea să fie o dezamăgire personală privind slaba prestaţie a celorlalţi membrii, şi în special a liderilor, atât din punct de vedere spiritual cât şi din punct de vedere moral. Când Domnul Isus a făcut o afirmaţie de genul dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă, afirmaţie care ieşea din tipare, mulţi ucenici l-au părăsit şi nu mai umblau cu El. Dacă pentru o simplă afirmaţie puţin mai dură, ucenicii îl părăsesc pe Domnul Isus, ce am putea spune despre comportamentul moral al unora care îşi zic că fac parte din Biserică? Moralitatea îndoielnică a clerului a dus la declinul Bisericii în perioada medievală, iar în zilele noastre, această problemă este o adevărată plagă în bisericile evanghelice. Personal cred că totuşi astfel de cazuri între evanghelici, sunt cazuri izolate, regula generală între aceştia fiind onestitatea şi sfinţenia, dar unii o percep altfel din cauza tendinţei de a generaliza, sau datorită faptului că există un anumit interes ocult, orchestrat de diavolul, ca astfel de cazuri să fie menţinute mereu în ochii opiniei publice.

Ce putem răspunde celor dezamăgiţi şi frustraţi de comportamentul îndoielnic al unora? Biserica este a lui Hristos, nu al unor persoane, pe care le arătăm cu degetul. Scopul bisericii este mântuirea sufletului, iar mântuirea este o problemă personală. Dacă unii ne dezamăgesc, haideţi să nu-i lăsăm ca aceştia să condiţioneze mântuirea noastră, pentru care am lăsat lumea şi pentru care luptăm.

Nivelul ocupaţional excesiv, este al cincilea motiv care s-ar putea să îi afecteze pe unii dintre aceştia. Îmi amintesc de ceea ce îmi spunea un frate, înainte de declanşarea crizei economice. Firma la care lucra, le-a promis că îi plăteşte dublu dacă vin la lucru sâmbăta, dar cu o condiţie: să vină la lucru şi duminica, când vor fi plătiţi la fel, adică dublu. Dar dacă nu vin duminica, atunci sâmbăta vor primi doar salariul normal. Este exact aceiaşi idee lansată de faraon cândva, diferind doar condiţiile şi actorii, dar esenţa fiind aceeaşi. El (faraon) le-a dat evreilor mai mult de lucru, şi în condiţii mai proaste, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci (Exod 5:9). Când diavolul vrea să te îndepărteze de Biserică, de rugăciune, de Scriptură, şi nu reuşeşte prin alte metode, atunci îţi va da mult de lucru. Nu vreau să fiu acuzat de demagogie la acest capitol, dar dacă nu reuşim să facem un echilibru între activitatea profesională, cea socială şi cea spirituală, atunci în unul dintre aceste aspecte, în mod sigur vom abuza. Pavel avea şi el o meserie din care îşi câştiga existenţa, el însuşi mărturisind că a lucrat cu mâinile lui, pentru a nu fi o povară pentru nimeni, dar atunci când circumstanţele i-au fost favorabile, s-a dedicat în totul propovăduirii (Faptele Ap. 18:1 – 5).

În cel de al şaselea rând, un alt motiv pentru care unii nu vin la biserică, este indiferenţa şi lipsa de preocupare privind educaţia copiilor lor. Mersul la biserică are efecte pe termen lung asupra viitoarei generaţii. Pentru cei mai mulţi dintre credincioşii evanghelici, părtăşia frăţească în biserică, este mai mult decât o obişnuinţă; este un mod de viaţă. Copiii noştri cresc în acest mediu şi ceea ce văd la noi, le va modela fiinţa şi valorile. Dacă preţuim biserica şi îi respectăm pe fraţi, aşa cum sunt ei de fapt, fraţi în Hristos, copiii vor învăţa să-i preţuiască şi să-i respecte atât pe fraţi cât şi pe toţi oamenii. Dacă vor auzi constant vorbindu-se de greşelile pastorului sau ale unor fraţi din biserică, copiii îi vor percepe pe aceştia, aşa cum au auzit că vorbesc părinţii. Dacă părinţii nu merg la biserică decât în zilele festive, vor culege roadele: copiii nu vor merge deloc, iar când vor vrea să meargă, nu vor mai avea autoritate asupra lor.

Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei. Nu neglijaţi acest lucru, iubiţi părtăşia cu fraţii, valoraţi aceste lucruri, gândiţi-vă la copiii voştri, renunţaţi dacă trebuie la obiceiuri vechi, mulţumiţi-vă cu un câştig financiar mai modest dacă este cazul, dar nu renunţaţi la părtăşia cu Domnul şi la toate beneficiile ce decurg de aici. Meditaţi şi la aceste versuri scrise de poetul Traian Dorz:   

Nu-i loc mai sfânt decât acela, unde-i Hristos şi unde-s ai Săi
Acolo-i Duhul Sfânt puterea, acolo-i dragostea văpăi.
Cuvântul Sfânt acolo-i soare, credinţa-i umblet fericit,
Iar părtăşia simţitoare, i-avântul cel mai strălucit.

Nu-s stări mai sfinte ca acelea, de pe Taborul luminos,
Când e Hristos în toţi ce cântă, când toți ce cântă-s în Hristos
Când de Hristos e plin Cuvântul, şi-n rugăciune-i plin de El.
Atunci, afară şi-nlăuntru, Hristos străluce-n orice fel.

Nu-i ceas mai sfânt decât acela, în care-s fraţii adunaţi.
Şi inimi lângă inimi una, în duh se roagă-ngenuncheaţi.
Când rugăciunea lor se-nalţă, scăldată-n lacrimi prin Hristos,
Îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri. Pământu-i sus, iar cerul jos

Nu-i har mai sfânt decât acela, să fii cu Domnul şi ai Săi,
În rugăciune şi-n cântare, şi-n lacrimi lângă fraţii tăi.
Oriunde-s ei, fă tot şi du-te. Oricâți sunt ei, fă tot şi stai.
Oricum sunt ei, fă tot şi-i caută. Căci unde-s ei, e-un colţ de rai.

Comentarii