Rocker-ul care a fost în iad – „Infernul se aseamănă cu un concert de rock, este un loc al terorii”

16938 0

Era 1 Septembrie 2000 când Tim Ehmann, cântăreţ de rock, un agnostic plin de droguri şi rock and roll, a fost afectat de o supradoză, deoarece consumase cantităţi excesive de heroină şi crack, situaţie în care şi-a pierdut cunoştinţa şi a intrat în comă.

Dar, deşi această situaţie era dramatică, el era departe de a fi ajuns la final. În momentele următoare s-a văzut transportat într-un loc de un întuneric total, de durere şi teroare. Era în iad. Şi ceea ce era mai surprinzător, era că se afla acolo înconjurat de mulţi din vechii lui prieteni cu care a chefuit în interminabile petreceri.

Nu îmi face plăcere să vorbesc despre iad – spune Tim Ehmann – dar acesta este ca şi un concert de rock, cu un vacarm continuu, plin de zgomote, de strigăte, de oroare, este un loc al dezolării totale. Nu găseşti nimic bun acolo. Înainte de întâlnirea mea cu Domnul, eu şi prietenii mei râdeam de iad, crezând că era un loc unde putea-i să locuieşti, asemănător industriei muzicii. Dar oroarea îţi pătrunde până în măduva oaselor”.

Cred că Dumnezeu mi-a dat aceste teribile experienţe din iad pentru a-i vedea acolo pe mulţi din prietenii mei despre care credeam că sunt mult mai buni decât mine – persoane atrăgătoare, cu case frumoase, cu copii, iar unii chiar frecventau biserica. Ce oroare când mi-am dat seama că ei erau acolo … fără viaţă”.

Dar dintr-o dată Ehmann a văzut o lumină albă ce a apărut deasupra lui şi o mână blândă l-a scos din adâncimile iadului şi l-a dus într-un loc radical diferit – în Cer. „Sunetele înspăimântătoare din iad s-au pierdut departe, fiind înlocuite de o muzică dulce … o muzică armonioasă. Pacea şi armonia pe care niciodată nu mi-am putut-o închipui, ieşea din mine precum valurile”, punctează Ehmann.

Ceea ce am experimentat în cer a fost incredibil. Am ajuns să-l văd pe Isus faţă în faţă – ce este inefabil în frumuseţe şi maiestate. El emană dragoste pură. Culorile cerului sunt dificil de descris – poţi vedea un galben auriu, dar sunt în realitate pline de lumină şi de viaţă. Am ajuns să-i văd pe mai mulţi din vechii profeţi şi pe unii dintre ucenicii Domnului. Este un ambient de o pace şi o linişte totală”.

Acolo în Cer, Dumnezeu i-a arătat lui Ehmann dragostea Lui pentru el şi i-a spus care îi este destinul – să se întoarcă pe pământ şi să predice Evanghelia lumii. Şapte ore mai târziu rocker-ul a fost resuscitat şi apoi l-a găsit pe Domnul Isus Hristos care i-a schimbat definitiv viaţa.

image (1)

Tim Ehmann şi-a descris experienţa vieţii lui în cartea „I Met God in Hell” (L-am cunoscut pe Dumnezeu în iad), iar recent a oferit un amplu interviu site-ului The Gospel Herald, în care povesteşte cum a fost salvat din ghearele morţii şi şi-a găsit pacea sufletească în braţele lui Dumnezeu, interviu din care reproducem câteva fragmente. Ehmann este considerat acum o voce profetică între cei prinşi în lanţurile rock and roll-ului, este compozitor şi producător de muzică, pe lângă activitatea lui de predicator al Evangheliei pentru această lume căzută.

Mărturia lui Ehmann este interesantă şi educativă din multe puncte de vedere. El recunoaşte că nu l-a căutat niciodată pe Dumnezeu, dar în schimb El era pe urmele lui.

Mărturia mea scoate în evidenţă adevărata dragoste a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Eu nici măcar nu l-a căutat, nici nu am întrebat de El, dar el m-a urmărit în toată această perioadă. Eu nu vroiam să am nimic cu El. Dar dragostea Lui este atât de puternică – El m-a protejat toată viaţa înainte ca să-L cunosc. Este vorba de mila şi harul Său, pentru toţi oamenii din lumea aceasta. Este vorba de asemenea şi de puterea rugăciunii. Sunt părinţi care se roagă pentru copiii lor ce sunt pierduţi în lumea drogurilor sau a altor stupidităţi şi vreau să-i încurajez că Dumnezeu le ascultă rugăciunile şi că acestea sunt foarte importante. Dacă Dumnezeu m-a putut salva pe mine, atunci El poate să-l salveze pe oricine”.

Ajunse-se atât de jos încât nimeni nu-i mai dădea nici o şansă. În cartea lui povesteşte despre felul cum Dumnezeu a fost atât de ferm cu el, încât nu i-a dat nici o alternativă:

„Am ajuns să cheltuiesc cu drogurile 500 de dolari pe zi, timp de 30 de ani, începând de când aveam 13 ani. Aş fi putut să mor în fiecare zi dar Dumnezeu m-a păzit. Am avut 12 accidente de maşină, am lovit stâlpi de telefon şi parapete de poduri … dar niciodată nu am avut nimic. În fiecare zi mă autodistrugeam, provocând bătăi, iar nopţile erau adevărate minuni. După ce l-am cunoscut pe Domnul mi-a spus că El m-a salvat din toate acestea, când eu credeam că scăpam datorită propriilor mele puteri, că eu sunt buricul pământului”.

Aceste două lumi sunt total diferite. Una din ele este ce a ororii complete – a celui mai teribil film de groază pe care cineva l-a văzut, dar multiplicat de o mie de ori. Cealaltă lume este una a frumuseţii – o lume plină de lumină şi pace. (…) Acum când privesc în urmă, la viaţa mea trecută, plină de droguri şi femei, îmi dau seama că acesta este singurul loc în care am găsit adevărata fericire şi pace”.

Este adevărat că povestea vieţii lui Tim Ehmann este incredibilă şi probabil că mulţi sunt sceptici faţă de astfel de experienţe, ce depăşesc limitele senzorialului. El însuşi credea la început că toţi oamenii au parte de astfel de experienţe, dar apoi şi-a dat seama că nu este aşa:

„Când am intrat prima dată într-o biserică, eu nu ştiam nimic şi credeam că toată lumea l-a văzut şi l-a ascultat pe Dumnezeu. A fost surprinzător să aflu că nu a fost aşa şi m-am gândit atunci: Dar ce se întâmplă aici? Dumnezeu este Duh, aşa că trebuie să-L experimentezi în duh. De aceea Pavel vorbeşte despre a fi în Duh şi despre viaţa în Duhul. Eu cred că Dumnezeu m-a lăsat să văd iadul şi Cerul pentru ca eu să pot să spun adevărul acestei lumi, că aceste două realităţi sunt aici, ne place sau nu”.

Noua viaţă pe care fostul cântăreţ de rock a găsit-o în Hristos a fost o binecuvântare pentru el şi pentru mulţi alţii care prin mărturia lui l-au găsit pe Salvatorul. Iar toate acestea au fost posibile prin intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu, în primul rând şi apoi prin ascultarea pe care Ehmann a dovedit-o în noua lui viaţă.

Dumnezeu ne cere să umblăm în ascultare, să umblăm cu El în fiecare zi. Dumnezeu mi-a spus să-i dau casa mea din Pittsburg unei doamne singure cu copii mici. Am urcat apoi în maşină cu doar 500 de dolari în buzunar şi Dumnezeu mi-a spus: „du-te la Hollywood”. Timp de doi ani am predicat pe stradă singur şi am văzut sute de minuni, vindecări fizice şi multe altele. Apoi Dumnezeu mi-a spus să deschid un studiou de înregistrări acolo. Aşa am ajuns să le vorbesc producătorilor din industria divertismentului, stelelor muzicii rock şi preşedinţilor de companii discografice. Este o minune după alta. Când Dumnezeu îţi spune ceva, el vrea să-ţi vadă credinţa. Eu nu aş fi putut face niciuna din toate aceste lucruri. Nu aveam puterea de a deschide aceste porţi care erau imposibil de deschis. Cred că ascultarea este totul, este singurul lucru pe care El ni-l cere”.

Surse: The Gospel HeraldActualidad Cristiana

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns