Paul Washer – Marea Trimitere (predică video)

1201 0

O predică inspirată din Ezechiel 37 pe care o recomand tuturor să o asculte. Este o pledoarie în favoarea lucrării Duhului Sfânt în fiecare credincios, care are pe inimă lucrarea Domnului. Iată în continuare câteva fragmente din acest mesaj:

Ceea ce vedem aici, este o trezire minunată. Vedem o lucrare puternică a lui Dumnezeu şi pentru acest motiv, acest text a fost folosit de-a lungul istoriei Bisericii ca exemplu şi pentru a descrie lucrarea autentică a lui Dumnezeu în convertire, fie a unei persoane, fie a unei naţiuni întregi. Când eu şi cu tine privim la acest text din acest unghi, există multe adevăruri pe care le putem distinge, pe care le putem aplica lucrătorului, lucrării lui misionare, lucrării lui evanghelice, chiar şi lucrării lui pastorale. Şi aceasta vreau să fac în această seară, privind la acest text.

Haideţi să ne uităm la versetul 1: Mâna Domnului a venit peste mine şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.

În aceste cuvinte introductive ale profetului putem vedea mult din marea nevoie a zilelor noastre. În primul rând priviţi la cuvintele „mâna Domnului a venit peste mine”. Aceasta înseamnă multe lucruri, dar vă voi arăta două dintre ele:

  • În primul rând înseamnă un om care a fost pus deoparte de către Dumnezeu pentru o lucrare specifică. Nu avem nevoie de slujitori care slujesc numai pentru că nu pot face altceva. Nu avem nevoie de slujitori care slujesc numai pentru că văd nevoia. Nu avem nevoie de slujitori care slujesc numai pentru că au ajuns la vreo concluzie logică că acesta este locul cel mai bun unde ei se potrivesc în economia lui Dumnezeu. Avem nevoie de slujitori care sunt chemaţi de Dumnezeu şi de aceea nu au de ales, nu au de ales, ci trebuie să predice, să profeţească. Avem nevoie de bărbaţi care au un cuvânt de la Dumnezeu, care poartă o povară care i-ar frânge dacă nu i-ar întări Duhul lui Dumnezeu. Acesta e primul lucru pe care-l învăţăm de aici.
  • Un al doilea lucru: „Mâna Domnului a venit peste mine”. Aceasta denotă aşa cum obişnuiau să spună vechii predicatori pe care eu îi îndrăgesc, ungerea Duhului Sfânt. Există o umplere cu Duhul Sfânt, o lucrare regeneratoare a Duhului Sfânt, dar dacă vrei să predici trebuie să existe o ungere, trebuie să fie ulei, trebuie să fie Dumnezeu care să-ţi dea ceea ce ai nevoie pentru a putea îndeplini această sarcină. Avem nevoie de oameni unşi de Duhul Sfânt.

Priviţi la următoarea propoziţie: „m-a luat în Duhul Domnului”. Avem nevoie de oameni care sunt conduşi de Duhul Domnului, prin Scripturi. Oameni care sunt conduşi de Duhul ‚nu numai pentru a fi într-un anumit loc sau a face un anumit lucru, ci oameni ce sunt conduşi de Duhul pentru a discerne corect realităţile spirituale. Mai ales în contextul de aici din Ezechiel, care sunt aceste realităţi? Condiţia deplorabilă, oribilă a omului şi recunoaşterea solidă că nu există absolut nici o nădejde pentru om în puterea braţului, ci numai în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Acesta e singurul lucru pe care-l avem. De asemenea am vrea să observăm ce spune despre profet. Spune despre el că Dumnezeu l-a pus într-un loc groaznic: o vale care era plină cu oase moarte. Ştiţi de ce avem nevoie astăzi? De predicatori care sunt acolo unde sunt morţii. Oameni care nu se izolează, cărora nu le pasă de găzduire religioasă sau de turnuri de fildeş. Se pot folosi de biblioteci dar nu le iubesc. Ei preferă să stea în mijlocul umanităţii depravate şi să spună: „Aşa vorbeşte Domnul, ascultaţi Cuvântul Domnului”. Avem nevoie să luăm această aşa zisă teologie bună şi s-o ducem acolo unde sunt morţii.

Vreau să continuăm cu versetul 2: M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii şi erau uscate de tot.

Uitaţi-vă la accentul textului: „M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur”. Vedeţi ce-i face Dumnezeu acestui prooroc? Dumnezeu vrea neapărat să-i arate acestui profet realitatea oribilă pe care noi toţi trebuie să o vedem, dacă vrem să contăm în vreun fel pentru lucrarea lui Dumnezeu, în slujba lui Dumnezeu. În primul rând îi arată condiţia deplorabilă, imposibilă a omenirii. Îi arată ce? Îi arată acestui profet că ei sunt morţi în păcatele şi greşelile lor, fără nici o scânteie în intelect sau în suflet, sunt de două ori morţi, sunt adevăraţi copaci dezrădăcinaţi, nu este nici o speranţă pentru ei. Mi-ar place să-i prind de ceafă pe majoritatea predicatorilor evanghelici de astăzi şi să fac acelaşi lucru cu ei: să-i duc printr-un circuit complet în jurul umanităţii, ca să vadă depravarea omului, şi văzând depravarea omului, să vadă imposibilitatea absolută a unei treziri spirituale, a unei renaşteri sau a convertirii vreunui suflet măcar. Ar vedea că totul este absolut imposibil din perspectivă umană.

( …)

Predicatorul nu este doar unul care proclamă, ci este şi un mijlocitor, este un luptător. Însărcinarea de a se ruga este tot atât de stringentă ca şi însărcinarea de a profeţi. Câţi predicatori am auzit spunându-mi: „Dacă mă întorc de la chemarea mea de a predica, m-aş teme că Domnul m-ar ucide, mi-ar fi foarte teamă să mă întorc de la însărcinarea de a predica”. Dar dacă te-ai întors de la chemarea de a te ruga, simţi aceeaşi teamă? Căcă ambele sunt tot la fel de stringente pentru omul lui Dumnezeu. Sunt câteva lucruri aici care vreau să fie clare. Fraţilor, tinerilor, tineri predicatori, bătăliile sunt câştigate în veghea de noapte. Într-adevăr, bătăliile sunt câştigate în singurătate, pe genunchi. Ungerea e câştigată în singurătate pe genunchi. Atât de mult se câştigă pe genunchi! Unde sunt aceşti oameni viteji care îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt? Unde sunt aceşti bărbaţi care nu vor armură în afară de prezenţa lui Dumnezeu, care nu vor ajutor în afară de braţul Lui, care se vor lupta cu oamenii şi se vor lupta cu Dumnezeu? Care se vor lupta cu Dumnezeu cu privire la oameni şi cu oamenii cu privire la Dumnezeu? Să predice ştiind că nu este nici o speranţă dacă nu suflă Duhul viaţă, să predice în aşa fel încât să nu vadă nici un rezultat decât dacă suflă Duhul. O fraţilor, câţi oameni astăzi poartă această manta?

În versetul 10 spune: „am profeţit cum mi se poruncise”. Deci haideţi să mai adăugăm câteva trepte pe această piatră funerară a noastră. Am predicat cum mi se poruncise, m-am rugat cum mi se poruncise. Fraţilor, cu cât mai mult ne încredem în braţul cărnii, cu toate strategiile şi mofturile de creştere a Bisericii şi toate aceste lucruri care trec pe lângă noi în fiecare zi şi ţin tot cam câte o zi; trebuie să le dăm la o parte pe toate acestea şi să spunem: „Nu. Acesta este un război care nu poate fi câştigat prin metode fireşti. Acesta e un uriaş mult prea mare ca să fie biruit prin ingenuitate omenească, prin adunarea organizaţiilor, strategiilor, planurilor şi programelor. Nu. Mă depărtez de toate acestea şi iau armele: propovăduirea Cuvântului Dumnezeului celui viu, rugăciunea mijlocitoare, şi dacă vreţi să mai adăugaţi două pe care vi le voi spune: dragostea jertfitoare şi suferinţa. Acestea sunt armele luptei noastre”.

(urmăriţi predica în continuare pe acest video)

 

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns