O viziune globală asupra Evangheliei – punctele tari şi punctele slabe ale evanghelicilor (3)

1238 0

(scris de Greg Pritchard şi publicat în Protestante Digital)

Faţă de un prieten de-al meu care şi-a pierdut o persoană dragă, mă simt tentat să-i răspund durerii lui, dându-i trei din cele mai bune cărţi care tratează problema răului, în loc să-i arăt dragostea mea, plângând împreună cu el. De ce? Fiecare punct forte are şi slăbiciunea lui. Pregătirea mea de educator este una din punctele mele forte, dar are o slăbiciune asociată: am tendinţa să gândesc că toate problemele au nevoie de o soluţie educativă. Acest lucru se aplică şi mişcării evanghelice. Două din punctele tari ale acesteia sunt:

  • Un angajament plin de pasiune de a împărtăşi Evanghelia
  • O conducere managerială, orientată spre rezultate

O parte din motivele pentru care mişcarea evanghelică este vulnerabilă în faţa ameninţărilor externe, sunt punctele slabe nerecunoscute. De ce a fost vulnerabil evanghelismul faţă de necredinţa europeană (ateismul şi agnosticismul) care l-a dezrădăcinat în Europa şi este o ameninţare pentru ţările în curs de dezvoltare?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să examinăm punctele tari ale evanghelismului, precum şi punctele slabe asociate la acestea.

  1. Evanghelicii dovedesc un angajament plin de pasiune pentru a împărtăşi Evanghelia.

Mişcarea evanghelică este mişcarea cea mai creativă şi cea mai puternică de evanghelizare şi misiune din lumea de azi. Într-un discurs ţinut în Germania în 2011, papa Benedict XVI,  a spus următoarele privitor la mişcarea evanghelică din ţările în curs de dezvoltare: „Geografia creştinătăţii s-a schimbat drastic în ultimii ani şi este în proces de a se schimba încă. De cele mai multe ori, când este vorba să facem faţă la această nouă formă a creştinătăţii, ce se extinde cu un dinamism misionar ce ne produce fiori, principalele denominaţii creştine se pare că sunt pierdute. Acest fenomen mondial de care îmi vorbesc la fiecare oră episcopi din toată lumea, ne produce o întrebare nouă tuturor: ce ne spune nouă, pentru bine sau pentru rău, această nouă formă a creştinătăţii?”.

Papa şi episcopii săi erau speriaţi. Au văzut cum catolicii pleacă în număr mare spre bisericile evanghelice în ţările în curs de dezvoltare. Ţările din America Latină, majoritar catolice, s-au văzut antrenate într-o migraţie masivă spre mişcarea evanghelică. În 1910, 94 % din populaţia Americii Latine era catolică. Astăzi doar 69 % se mai identifică ca şi catolici. În aceeaşi perioadă, procentul de evanghelici a urcat de la 1 % la 19,3 %.

De ce sunt mult mai eficace evanghelicii în misiune şi în evanghelizare? Evanghelicii au identificat corect temele centrale, care sunt Evanghelia şi învăţătura biblică a lui Isus. J.I.Packer şi Thomas Oden, rezumă aceste adevăruri spunând că evanghelicii:

  • Învaţă într-un ansamblu unitar, Scripturile canonice
  • Se centrează în învăţătura Cristocentrică a mântuirii care este completă prin ea însăşi şi consistentă

Evanghelicii au o dorinţă entuziastă pentru a le vorbi altora despre „Evanghelia” lui Isus: El este Fiul lui Dumnezeu, şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcatele întregii lumi, este unicul mijlocitor între Dumnezeu şi om, şi toată lumea trebuie să creadă în El pentru a putea fi mântuită. Dimensiunea credinţei fiecărei persoane în singularitatea Evangheliei şi pasiunea acestora de a le vorbi altora despre credinţa şi convertirea lor, sunt barometrul angajamentului evanghelic.  În concluzie, evanghelicii accentuează cu înţelepciune Scriptura, Evanghelia şi pe Isus, în contrast cu legăturile ortodocşilor cu tradiţia şi a preocupării catolicilor privind autoritatea.

Evanghelicii posedă o pasiune corectă pentru Evanghelie. Suntem convinşi că învăţătura biblică privind moartea şi învierea lui Isus sunt punctele cheie ale istoriei, axul central în jurul căruia se învârte întreaga istorie. Ştim că suntem păcătoşi ce avem nevoie de iertare, şi că restul lumii este la fel, chiar dacă aceştia înţeleg sau  nu. Suntem dispuşi să ne sacrificăm timpul nostru, banii noştri şi chiar viaţa, pentru a proclama Evanghelia. Acest angajament pentru Cuvânt, face din evanghelici, mişcarea cea mai activă în ceea ce priveşte misionarismul mondial. Evanghelicii de asemenea sunt abili când este vorba de a contextualiza mesajul, fără un bagaj cultural ce nu este necesar. Înţelegem că Evanghelia trebuie să fie relevantă şi folosim limbajul celor ce ne ascultă, pentru a putea fi comunicatori eficienţi. Îl imităm pe Pavel care s-a făcut grec pentru greci şi iudeu pentru iudei. Încercăm să eliminăm barierele culturale ce nu sunt necesare pentru ca cei ce ne ascultă să înţeleagă şi să răspundă. Datorită acestei pasiuni şi abilităţi pentru a comunica Evanghelia, a creativităţii şi a perseverenţei, noi evanghelicii suntem capabili să trecem frontiere naţionale şi culturale pentru a împărtăşi Evanghelia. Ultimii 200 de ani de misiune sunt anii în care s-a scris istoria, în care evanghelicii au dus Cuvântul peste sute de frontiere naţionale sau culturale, oameni care l-au iubit pe Domnul şi care erau dispuşi să suporte enorme dificultăţi în dorinţa lor de a transmite mesajul mântuirii la orice bărbat, femeie sau copil din lumea întreagă.

Care sunt punctele slabe ale acestui angajament ferm faţă de evanghelism?

Evanghelismul biblic ocupă o parte centrală între toate directivele divine pe care le învaţă Biblia. Dar, la fel ca şi alte adevăruri biblice, evanghelismul se poate accentua prea mult, în detrimentul altor adevăruri, cum ar fi studiul biblic, ucenicia, educaţia sau relaţiile, ca să amintim doar câteva. Vreau să vorbesc de trei dintre aceste puncte slabe, ce rezultă dintr-o accentuare excesivă a evanghelismului:

a) Ne centrăm în evanghelizare, cu preţul de a neglija dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

Evanghelizarea are o importanţă crucială? Sigur că da, dar oare nu este tot atât de important să-l iubim pe Dumnezeu şi să-i iubim pe oameni? Învăţătura lui Isus faţă de cele două mari porunci din Lege era: „În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:40). Centrându-ne în evanghelizare, s-ar putea să însemne să nu dăm prioritate la ceea ce Isus însuşi ne-a învăţat şi care rezumă învăţătura din toată Biblia. Dacă ne centrăm pe evanghelizare, fără a face un echilibru cu restul învăţăturii biblice, vom construi o teologie şchioapă, ca şi un avion cu o singură aripă. Noul Testament învaţă constant că scopul vieţii creştine este maturitatea spirituală. Pavel scrie: … şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. (Coloseni 1:28), şi Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută. (1 Timotei 1:5) şi îi îndeamnă pe credincioşi să-l urmeze pe el, aşa cum el îl urmează pe Hristos (1 Corinteni 11:1). Iacov scrie că ar trebui să primim încercările cu bucurie, pentru că acestea ne permit „ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:4). Unii argumentează că Marea Însărcinare înseamnă că trebuie să ne centrăm toată energia în evanghelizare. Dar această afirmaţie ignoră ce ne spune textul biblic. Isus ne-a învăţat să facem ucenici din toate neamurile (Matei 28:19). Marea însărcinare include evanghelizarea dar nu se reduce doar la atât. Procesul de formare a ucenicilor, pentru ca aceştia să crească în dragostea lui Dumnezeu şi a aproapelui, este crucial pentru a putea duce la capăt misiunea Marii Însărcinări. Dacă ne centrăm în evanghelizare, în detrimentul altor priorităţi cum ar fi închinarea, ucenicia, o bună cunoaştere a Bibliei, grupurile mici de studiu, suntem în pericolul de a crea biserici slabe şi imature. Aceasta este ce s-a întâmplat de fapt. Multe biserici evanghelice cu o creştere rapidă, care s-au centrat în evanghelizare, au fost descrise foarte bine ca şi „biserici de un km lungime şi 0,5 cm lăţime.

b) Prioritatea evanghelizării, fără o învăţătură biblică robustă, este vulnerabilă la apariţia învăţăturilor false.

Ce se întâmplă când cultivi într-un pământ fertil şi sunt condiţii atmosferice excelente? Plantele cresc. Dar toţi agricultorii ştiu că fără grijă şi muncă asiduă, buruienile cresc împreună cu culturile, ba chiar mai repede. Acest lucru a fost întotdeauna adevărat. De ce atâtea epistole ale lui Pavel se confruntă cu diferite învăţături false, care au apărut în Biserica Primară şi care creşteau repede? Pentru că pe măsură ce seminţele Evangheliei erau semănate, şi prindeau rădăcini, au apărut mai multe învăţături false ce creşteau împreună cu ele. Aceste lucruri se întâmplă şi azi. Multe din provocările cu care se confruntă biserica evanghelică cu o rapidă creştere, sunt problemele teologice de la temelie. Lista lui Pavel cu privire la calităţile necesare pentru un lider, cuprinde doar o singură caracteristică relaţională: abilitatea de a învăţa adevărul şi de a se confrunta cu învăţăturile false (1 Timotei 3:1 – 7; Tit 1:6 – 9). Pavel pune la acelaşi nivel ambele idei: învăţarea adevărului şi confruntarea cu învăţăturile false. Nu poţi face una dacă nu o faci şi pe cealaltă. J.I.Packer modernizează această viziune cu descrierea lucrării unui teolog sau pastor care lucrează la tratarea apei, separând contaminarea teologică şi dând apa curată poporului lui Dumnezeu.

Problema este că entuziasmul agresiv al evanghelicilor spre evanghelizare poate să ducă la tentaţia de a utiliza orice metodă ce ni se pare potrivită dintr-un punct de vedere pragmatic, pentru a obţine un răspuns mai bun la Evanghelie. Pavel explică această tentaţie inerentă misiunii de evanghelizare în 2 Timotei 4:3, 4 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dacă  nu există un angajament absolut cu toată învăţătura lui Dumnezeu, nu se poate proteja biserica de învăţăturile false. Din aceste motive, Biserica din sec.II, este cunoscută ca „Era apologeţilor”. Este adevărat că aceştia (apologeţii) explicau în detaliu necredincioşilor (greci, romani sau iudei), de ce Evanghelia este adevărată, dar de asemenea, confruntau şi respingeau falsele erezii. Lucrarea „Împotriva Ereziilor”, de Irineu, este o bogată apologetică teologică care rezumă gnosticismul, îl analizează şi-l critică biblic, citând practic toate cărţile din Noul Testament. Critica teologică a învăţăturilor false este o parte importantă a slujirii biblice fidele, în biserica evanghelică actuală. Învăţăturile false întotdeauna apar ca şi pleava împreună cu grâul adevărului. Dacă liderii evanghelici nu urmează exemplul apostolului Pavel, sunt în pericol de a permite ca buruienile ereziei să înece seminţele evangheliei.

Putem vedeau un exemplu modern de o astfel de distorsionare a adevărului creştin în erezia evangheliei bogăţiei şi a prosperităţii şi sora acesteia erezia idolatriei realizării personale. Realizarea personală este obiectivul principal al majorităţii populaţiei lumii. În acest context, este o mare tentaţie pentru creştini să argumenteze că creştinismul este mijlocul pentru obţinerea unei vieţi pline de satisfacţii. Evanghelia se transformă într-un mediu pentru realizarea personală, lucru ce multe persoane caută în actualitate. În Grădina Ghetsimani, Domnul nostru a exclamat: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Obiectivul vieţii creştine este credincioşia, nu realizarea personală. Nu este rău să doreşti să fi fericit. Dar întrebarea este: cum afectează această dorinţă de a fi fericit, deciziile pe care le iei? Influenţează forma în care prezinţi Evanghelia necredincioşilor? Dintr-o perspectivă biblică, realizarea personală este un cadou, nu un obiectiv.

c) Metodele de evanghelizare de obicei ne determină mesajul.

În diferite epoci ale istoriei au existat diferite idei, metode şi instrumente care au fost influente în diferitele culturi. De foarte multe ori, biserica creştină a utilizat aceste idei şi instrumente în activitatea ei. Augustin de Hipona, a promovat anumite idei filosofice care au fost influente în cultura clasică. „Dacă acei care sunt filosofi (…) au spus lucruri care sunt cu adevărat veridice, sau se potrivesc bine credinţei noastre, nu trebuie să ne temem; dar la ceea ce au spus aceştia trebuie să-i deposedăm ca şi proprietari nedrepţi şi trebuie să le adaptăm folosinţelor noastre”. Augustin a comparat această acaparare a instrumentelor culturale cu momentul în care israeliţii au luat aurul şi argintul din Egipt, urmând ordinele lui Dumnezeu. Dar pericolul acestei adaptări culturale este că biserica şi mesajul creştin au fost de foarte multe ori profund influenţate de folosirea ideilor şi a metodelor culturale populare. Vedem că evanghelicii de azi sunt tot mai tentaţi să folosească instrumentele culturale fără nici un simţ critic, în încercarea lor de a comunica Evanghelia. Un exemplu ar fi folosirea marketingului pe care unii evanghelici îl adoptă în acest scop. Liderii creştini care folosesc marketingul, identifică audienţa la care vor să-i vorbească, apoi investighează nevoile care se presupune că le-ar avea şi în continuare selectează anumite porţiuni biblice care abordează aceste nevoi ale audienţei. Marketingul face ca audienţa să aibă controlul, pentru că modelează sau creează mesajul pentru a satisface nevoile şi dorinţele audienţei. Părţile dificile sau puţin populare ale mesajului creştin sunt eliminate printr-o metodă publicitară. Ce rămâne afară? Orice lucru care nu abordează nevoile audienţei, cum este de exemplu sfinţenia lui Dumnezeu. Ce paradox, încercând să facem publicitate Evangheliei, propria Evanghelie s-a văzut distorsionată. Se transformă într-o gelatină spirituală care se modelează pentru a se adapta nevoilor audienţei. Un exemplu pentru acest spot publicitar este înţelegerea istorico-evanghelică a Legii lui Dumnezeu. Convingerea că Legea precede Evanghelia a fost fundamentală pentru Reforma Protestantă. Teologii protestanţi clasici au accentuat pasaje precum Romani 3:20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. (Romani 3:20).Reformiştii au învăţat că o persoană nu vorbeşte adevărul biblic dacă nu accentuează cum legea morală ce vine de la Dumnezeu, îi cheamă pe oameni să dea socoteală. Wesley, Luther şi Calvin argumentau că autorevelaţia ce provine din confruntarea cu legea sfântă al lui Dumnezeu, este fundamentală în evanghelia biblică. Aşa cum scrie dr. Packer; „Nimeni nu poate să vadă ce este păcatul până ce îşi dă seama ce este cu adevărat Dumnezeu”. Legea ne facilitează această viziune duală a sfinţeniei lui Dumnezeu şi natura păcătoasă a omului. Legea ne revelează cele mai adânci cotloane ale sufletului nostru şi este făcută în aşa fel ca să arate că nu putem trăi conform cerinţelor ei. Legea ne arată motivaţia noastră coruptă, egoismul nostru, şi raţionamentul nostru părtinitor. Motivul ce se află în spatele acestei revizuiri al legii morale a lui Dumnezeu este că evanghelia multor evanghelici vorbeşte doar de cât de mult Dumnezeu îi iubeşte pe păcătoşi. Fără o viziune a sfinţeniei lui Dumnezeu pe care o învăţăm din legea morală nu ne vedem pe noi înşine cu claritate şi nu avem motive pentru ca să ne pocăim. Trebuie să respingem această imagine prin care este publicitată Evanghelia, care îi vede pe apostoli ca pe acei care au deschis francize locale (biserici locale) pentru a putea să continue să-şi facă publicitate produselor. Evanghelia nu este un Big-Mac şi Isus nu a murit ca un prim pas într-un plan de publicitate. În această mentalitate publicitară se pierde compasiunea şi dragostea lui Isus care a plâns pentru Ierusalim. Dragostea lui Dumnezeu şi sfinţenia lui sunt umbrite într-un plan de marketing global. Când folosim strategii de marketing pentru evanghelizare, neglijăm alte sectoare vitale ale credinţei biblice cum este ucenicia şi lăsăm uşile deschise învăţăturilor false. Această focalizare publicitară a evanghelismului este relaţionată şi cu alte două din punctele forte ale mişcării evanghelice.

  1. Evanghelicii au o conducere managerială, orientată spre rezultate

Liderii evanghelici tind să fie mai mult manageri şi să fie centraţi în contextul local sau situaţional. Putem identifica repede nevoile şi să creăm strategii noi şi o practică adecvată pentru o conducere inovatoare. A te mişca într-o birocraţie complicată pentru a răspunde unei nevoi sau oportunităţi nu este o strategie bună nici în lucrarea Domnului şi nici în afaceri. În parte, datorită faptului că evanghelicii nu sunt organizaţi într-o structură unică, suntem capabili să răspundem rapid la probleme şi să stabilim noi strategii, şi chiar noi organizaţii. Liderii evanghelici valorează rezultatele şi dau prioritate slujirii şi gândirii strategice. Evanghelicii de asemenea sunt capabili de a forma şi de a trimite noi lideri mult mai repede, de a echipa persoane relativ tinere şi de a le pune în poziţii de conducere semnificative. Evanghelismul este mai bine pregătit pentru a identifica şi forma cu rapiditate lideri tineri şi de a le încredinţa misiuni influente.

Care sunt punctele slabe ale conducerii manageriale, orientate spre rezultate, ale evanghelicilor?

a) Noi evanghelicii, ne măsurăm efectivitate în cifre.

Înainte am lucrat ca şi director executiv într-o firmă de investiţii. Pentru a putea investi trebuie să fi înţelept şi să cauţi să fi un bun administrator folosind efectivitatea şi strategia. Liderii evanghelici şi persoanele care fac donaţii, centrându-se pe evanghelizare, numără convertiţii, numără persoanele ce s-au botezat, bisericile noi deschise, pentru a evalua ceea ce fac sau pentru ce donează. Strategia evanghelică şi gândirea filantropică sunt dominate de numere şi rezultate măsurabile. Cred că totul se face motivat de intenţii bune. Investitorii evanghelici pe care îi cunosc sunt sinceri, credincioşi şi cu daruri spirituale. Doresc să fie buni administratori şi să investească înţelept resursele pe care Dumnezeu li le-a dat. Şi ceea ce este important, vreau să evalueze într-o manieră obiectivă deciziile când este vorba să facă donaţii, în loc să răspundă emoţional unui lider carismatic sau la o nevoie urgentă. Ce se află în spatele acestui mod de gândire? Marea parte a sponsorilor fac donaţii pornind de la experienţa personală ca manageri. În afaceri suntem învăţaţi să evaluăm balanţa firmei. Putem să învăţăm multe dintr-o analiză detaliată a situaţiei financiare a unei firme. Dar utilitatea cifrelor are o limită. De fapt nici nu poţi măsura lucrurile importante din viaţă. Nu poţi cuantifica dragostea unei persoane. Nu poţi măsura empiric maturitatea spirituală. Nu poţi măsura valoarea uceniciei. Numerele sunt valoroase şi importante, dar nu sunt singurele lucruri importante în viaţă sau în lucrarea Domnului.

Un alt element al falsei gândiri rezultat din fixarea în numere, este Marea Însărcinare, de a duce Evanghelia până la marginile pământului. Unii se pare că au transformat Marea Însărcinare, în marea ecuaţie, evaluând efectivitatea unei strategii numai prin numărul de convertiri sau botezuri ce au avut loc. Dar ce este Marea Însărcinare? Chemarea lui Isus era de a face ucenici, nu de a obţine mulţi convertiţi. Da, Isus a învăţat mulţimi mari de oameni şi avea un cerc mai amplu de discipoli cu care petrecea mai  mult timp, dar a investit trei ani în cea mai mare parte, în 12 apostoli. Când Isus le-a cerut să facă ucenici, îi învăţa să facă exact ceea ce El făcuse cu ei: să investească mult timp în cercuri mici şi să creeze relaţii strânse. Dar, folosind această strategie de a se centra în 12 persoane timp de trei ani, ar fi putut Isus să obţină cifrele necesare pentru a putea asigura subvenţiile unei fundaţii evanghelice tipice? Nu mă interpretaţi greşit. Numerele sunt importante şi sunt unul din instrumentele pe care trebuie să le folosim pentru a evalua o lucrare. Dar sunt doar unul din instrumentele pe care trebuie să le folosim. Avem nevoie de numere, dar trebuie să folosim de asemenea şi metode de investigaţii calitative. În câteva cuvinte: avem nevoie să-i cunoaştem pe oameni, să construim relaţii, să punem întrebări şi să vedem cu proprii noştri ochi.

b) Evanghelicii subestimează importanţa Adevărului în formarea liderilor

Viziunea biblică asupra lumii este foarte onestă. Scripturile sunt o oglindă care ne arată toate motivaţiile greşite şi scoate în evidenţă gândurile noastre. Ne provoacă obligându-ne să facem educaţia prioritară, pentru a dori să învăţăm să fim ucenicii lui Isus în toate domeniile. Trebuie să învăţăm inclusiv de la acei care nu sunt de acord cu noi în crezurile noastre de bază. Evanghelicii sunt într-un profund dezacord cu Biserica Catolică în două din principalele convingeri creştine: cum suntem mântuiţi (ştim că suntem mântuiţi prin credinţă) şi în privinţa autorităţii (ştim că Scriptura este singura normă de adevăr şi revelaţie). Unii evanghelici sunt naivi în ceea ce priveşte abisul care-i separă pe evanghelici de catolici. Dar chiar dacă înţelegem cât de departe este crezul biblic de catolicism, aceasta nu înseamnă că romano-catolicii greşesc întotdeauna. În acelaşi discurs pe care l-am citat înainte, papa Benedict XVI a criticat creşterea bisericilor evanghelice, în detrimentul catolicismului, spunând că „este o formă de creştinism cu puţină profunditate instituţională, puţină raţionalitate, puţin conţinut dogmatic şi puţină stabilitate”. Avea dreptate. Mişcarea evanghelică este slabă din punct de vedere instituţional, încă nu are dezvoltată în întregime gândirea teologică şi este destul de instabilă. Ca să dăm un exemplu recent, într-un sondaj făcut în SUA, s-a documentat că ateii posedă mai multe cunoştinţe teologice decât evanghelicii. O mare parte din mişcarea evanghelică din lume accentuează emoţiile în detrimentul raţiunii. În dorinţa noastră de a experimenta naşterea din nou şi dragostea profundă a lui Dumnezeu, de multe ori noi evanghelicii nu valorăm importanţa adevărului, a educaţiei şi a studiului. În particular, nu am învăţat bogăţia gândirii creştine, istoria de 2000 de ani de reflecţii asupra Scripturii. Dar de ce l-a ales Domnul pe Pavel, „pentru a duce Numele Meu în faţa neamurilor şi a împăraţilor”(Faptele Ap. 9:15)? Cel puţin în parte, Pavel a fost ales pentru că era bine format intelectual. Pavel era atât de cult că Festus a declarat „Pavele eşti nebun, înţelepciune ta cea multă te face să dai în nebunie”. Pavel era capabil să comunice cu grecii, ca fiind unul dintre ai lor, şi cu iudeii la fel, pentru că educaţia lui era amplă şi meticuloasă.

În încercarea noastră de a dezvolta lucrarea repede, să facem faţă nevoilor, de multe ori am făcut apel la lideri de urgenţă, în loc să-i căutăm pe acei cu o formaţie teologică robustă. Mulţi evanghelici cred că lumea academică este seacă, abstractă, învechită şi inutilă, în comparaţie cu gândirea pragmatică care este reală, cu picioarele pe pământ, relevantă şi practică. (Ar trebuie să fac aici o pauză pentru a sublinia că există o suspiciune legitimă în multe minţi ale evanghelicilor faţă de efectul educaţiei teologice superioare. Seminariile şi-au achiziţionat reputaţia de a primi tineri creştini entuziaşti şi plini de energie, pe care-i transformă în intelectuali mândri şi inutili, când îşi termină studiile. Gluma evanghelicilor despre predicatorii care se graduează în cimitire, este un adevăr dăunător). Cu toate acestea, Pavel nu era un model de ortodoxie seacă, învăţată în şcoală, sau de o focalizare academică goală. Cei mai buni evanghelici l-au imitat pe Pavel şi au combinat pasiunea lui pentru Dumnezeu cu dragostea lui pentru adevăr. Suntem chemaţi să-l iubim pe Domnul cu întreaga noastră inimă, cu tot sufletul nostru, cu mintea noastră şi cu toată puterea noastră. Aşa cum am amintit în articolele precedente, prioritatea liderilor Marii Treziri era evanghelizarea, dar au falimentat când a fost vorba să-i formeze intelectual pe liderii evanghelici. Acest lucru a dus la clătinarea mişcării evanghelice engleze din cauza mişcărilor intelectuale din secolul 19.

Ca şi o afacere care amână investiţiile pe termen lung pentru a putea demonstra profituri trimestriale, o focalizare pragmatică al evanghelismului, premiază succesul imediat. Dacă dorim să ridicăm o nouă generaţie de apostoli ca şi Pavel, care să comunice convingător Evanghelia, şi să o apere înaintea multelor erezii, aceştia vor avea nevoie de o educaţie intensivă. Pentru formarea de lideri puternici, maturi şi imitatori ai lui Hristos, care să poată conduce bisericile noastre, organizaţiile şi denominaţiile, este importantă investiţia în timp.

c) Datorită faptului că noi evanghelicii ne centrăm pe o conducere managerială, de multe ori nu suntem buni să lucrăm în colaborare şi să împărtăşim resursele.

De câte ori nu am văzut asta? Apare dintr-o dată un nou lider care începe o lucrare sau o strategie nouă şi aceasta fără să-şi dea seama (sau cel puţin fără să-l intereseze) că problema respectivă este deja pe agenda de lucru a cel puţin alte cinci organizaţii sau biserici, credincioase şi efective. Această replică de activităţi evanghelice, nu are viziunea de colaborare sau cooperare. Din punct de vedere practic, această nouă lucrare, este o afacere spirituală care concurează cu alte organizaţii. Cum îşi stabileşte strategia o lucrare evanghelică tipică? Urmând gândirea strategică managerială clasică, identifică o nevoie, stabileşte o viziune şi pune în practică o strategie pentru a obţine rezultate. Într-un model managerial nu este loc pentru a împărtăşi practici adecvate şi pentru a-i încuraja şi a-i sluji pe alţii. Fiecare organizaţie cu viziune managerială este un depozit izolat, un feudo orb la multe priorităţi şi nevoi ale Împărăţiei. Încercăm să gestionăm bisericile noastre cu cele mai bune instrumente şi principii de conducere şi drept urmare nu mai urmăm modelul biblic de conducere. Unde este învăţătura biblică de a sluji unii altora, rugaţi-vă unii pentru alţii, sau iubiţi-vă unii pe alţii? Strategiile şi metodele noastre de conducere par a fi o palidă reflectare a tehnicilor de gestiune ale lumii, în loc de o înţelegere biblică bogată şi profundă a conducerii. De exemplu, în mod normal evanghelicii nu creează strategii pentru a creşte colaborarea, pentru a împărtăşi practici adecvate, sau pentru a forma reţele care să formeze şi să echipeze liderii altor organizaţii. Dar ar trebui să facem asta. Există o mare nevoie de colaborare şi unire.

Concluzie:  Ce putem înţelege din această viziune globală asupra punctelor forte şi slabe ale evanghelicilor? Mişcarea evanghelică este o puternică mişcare de misiune în toată lumea pentru că liderii acesteia posedă un angajament plin de pasiune de a comunica Evanghelia şi conduc într-o formă inovatoare, organizaţii dinamice şi manageriale. Dar, la fel ca şi John Wesley când a condus Marea Trezire, liderii mişcării evanghelice moderne se centrează în evanghelizare, în paguba altor priorităţi biblice cruciale. Rezultatul este o biserică care are un kilometru lungime dar jumătate de centimetru de lăţime. În acelaşi timp, liderii evanghelici nu au întotdeauna o bună formare teologică şi nu posedă discernământul biblic necesar pentru a identifica şi analiza necredinţa europeană care le infectează cultura şi nici pentru a detecta şi de a confrunta învăţăturile false, sau falsele modele de biserici. La fel ca şi biserica engleză din timpul Marii Treziri, biserica evanghelică din ţările în curs de dezvoltare este vulnerabilă la valul de necredinţă care le afectează cultura cu acest virus spiritual mortal.

Această serie de articole sunt scrise de teologul Greg Pritchard şi publicate de Protestante Digital. Materialul a fost preluat şi tradus cu permisiunea portalului Protestante Digital.

Greg Pritchard, licenţiat la Trinity School şi cu un doctorat la Northwestern University, este în prezent preşedintele Forumului Liderilor Creştini (FOCL) şi director al Forumului de Liderat European (ELF).

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns