Citind în Cartea Proverbelor nu putem să nu rămânem surprinşi de profunzimea cuvintelor pline de înţelepciune şi tărie practică, care constituie însăşi esenţa acestei cărţi biblice. Acestea ţintesc atât bunăstarea noastră spirituală cât şi bunăstarea noastră fizică şi morală, iar partea interesantă a acestor învăţături este actualitatea lor. Parcă le-a scris cineva contemporan nouă, unul care cunoaşte toate realităţile şi frământările omului postmodern. Toate îşi au aplicabilitate în viaţa noastră cotidiană. Sunt mulţi care au scris comentarii, eseuri sau chiar cărţi întregi, pornind de la Cartea Proverbelor. Pentru cei interesaţi, le recomand cartea pastorului clujean Zaharia Bica, intitulată „Scrisori fără adresă”, probabil una din cele mai bune cărţi scrise asupra „Proverbelor lui Solomon”.
Meditaţia de astăzi, care este inclusă în secţiunea „Predica de duminică”, porneşte de la capitolul 22 al acestei cărţi. Tema de bază al acestui capitol, deşi oarecum avem impresia că unele versete nu au legătură cu altele, este educaţia tinerei generaţii. Pe de o parte aceste cuvinte se adresează părinţilor, cheia fiind în versetul 6 care spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”, iar pe de altă parte, se adresează copiilor care sunt îndemnaţi în versetul 28 să păstreze valorile primite: „Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi”.
Care sunt valorile care trebuie imprimate tinerei generaţii?
Învăţarea şi exemplul practic sunt stâlpii pe care se construieşte educaţia şi aceste aspecte atât de importante aparţin părinţilor în primul rând, efortul acestora fiind completat de Biserică şi chiar de şcoala laică în anumite aspecte. Ceea ce este important de reţinut este faptul că educaţia nu este o problemă care ţine doar de un anumit segment al vieţii copilului de azi, al adolescentului de mâine şi al persoanei mature de mai târziu. Educaţia se întinde pe toată viaţa, se clădeşte cu tact şi cu răbdare, se imprimă prin consecvenţă, se corectează învăţând din eşecuri şi îi vedem roadele la maturitate. Înţeleptul scoate în evidenţă în cap.22 câteva valori pe care le-am împărţit în trei categorii:
Valorile sociale – sunt cele care lucrează la bunăstarea noastră fizică şi materială şi la o bună convieţuire cu semenii. Sunt un indicator spre Dumnezeu, dacă sunt respectate, sau au un efect contrariu dacă trăim în neorânduială.
- Prudenţa – vers. 3
- Economia – vers. 7, 26
- Dărnicia – vers. 9
- Hărnicia – vers. 13
- Disciplina – vers. 15
- Reputaţia – vers 1
Valorile morale – sunt cele care lucrează la bunăstarea noastră emoţională şi spirituală. Valorile morale biblice nu sunt aceleaşi cu cele ale culturii în care noi trăim, iar nerespectarea acestora înseamnă rebeliune faţă de Dumnezeu. Pe de altă parte, libertinajul moral afectează negativ sănătatea noastră fizică şi emoţională şi va altera calitatea relaţiilor cu semenii.
- Castitatea, fidelitatea conjugală – vers. 14
- Cumpătarea, moderaţia în vorbire – vers. 24
- Respectul faţă de semeni – vers. 10
- Faţă de bogaţi şi săraci – vers. 7, 22
- Faţă de învăţătură şi profesori – vers. 17 – 19
- Corectitudinea
Valorile spirituale – ne asigură bunăstarea noastră veşnică, care încununează şi motivează de fapt trăirea în conformitate cu învăţătura Scripturii, pe toată durata vieţii. Aice se face diferenţa, dintre învăţătura biblică şi alte învăţături social-morale ale altor educatori, filosofi sau întemeietori de religii. Scopul final trebuie să fie întotdeauna viaţa eternă.
- Umilinţa, smerenia – vers. 4
- Respectul faţă de valori şi principii, vers. 28
- Sfinţenia – vers. 11
Practicând în mod constant şi consecvent aceste virtuţi, tinerii vor dobândi o anumită calitate a caracterului. La fel ca şi jucătorul de tenis care antrenându-se mereu, va ajunge la un anumit nivel de performanţă, tot aşa trebuie să privim şi educaţia. Am putea crede că Dumnezeu vrea să ne supunem unui anumit set de reguli, dar El vrea oameni de o anumită calitate.
Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi
A doua problemă, aşa cum precizam în preambul, se îndreaptă spre copiii şi tinerii noştri şi are de-a face cu păstrarea valorilor primite de la părinţii lor. Astăzi ni se spune că etica şi morala a evoluat şi nu mai corespunde cu cea din alte perioade istorice. Aşa să fie oare?
Îmi amintesc de fragmentul unui roman pe care l-am citit în adolescenţă, romanul Ion de Liviu Rebreanu. Ion, un bărbat tânăr dar sărac, se duce într-o zi de primăvară la arat, dar când ajunge la capătul tarlalei sale, îl cuprinde un adânc oftat. Terenul său era înjumătăţit deoarece tatăl său vânduse cu mulţi ani înainte, jumătate din acesta unui alt ţăran, pentru băutură. Pe la amiază Ion terminase de brăzdat numai că ajungând la hotarul care despărţea terenul lui de al vecinului, acesta este muncit de un gând. Cum ar fi dacă aş mai trage o brazdă în terenul vecinului. Nu se va observa, că doar este numai o brazdă. După ce a arat o brazdă, îi vine din nou acelaşi gând: aş mai putea trage încă una că tot nu se observă. Şi tot aşa, până ce a intrat în terenul vecinului câteva brazde bune. Numai că abia terminase şi vede că se apropie cineva de el. Era vecinul, proprietarul terenului şi pe măsură ce acesta se apropia, Ion îşi zicea lui însuşi tot mai convins: să ştii că până la urmă totuşi va observa. Şi aşa a fost, vecinul văzuse şi pentru acest lucru l-a luat pe Ion la bătaie acolo în câmp şi apoi la acţionat în judecată.
Hotarul în acest verset are sensul de limită, graniţă, locul unde se termină ceva, peste care nu se poate trece. Pavel spune în Faptele Apostolilor: El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, (Faptele apostolilor 17:26). Probabil că aici cei mai mulţi înţeleg hotarul ca pe o limită geografică şi s-ar putea să se refere şi la acest lucru. Dar versetul următor unde se spune „ …ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească”, mă face să-mi reconsider poziţia. Ideea este că găsirea lui Dumnezeu şi apoi părtăşia cu El nu se poate realiza decât între anumite limite (sociale, morale, spirituale) stabilite de Dumnezeu.
Tentaţia de a trece dincolo de limite, astăzi este atât de intensă încât foarte mulţi cedează. Trăim într-o lume mediatică şi suntem bombardaţi din toate părţile cu informaţii, cele mai multe fiind cele care promovează libertăţi morale fără limite. Pe de altă parte educatorii laici, guvernanţii, presa, modelele din viaţa publică (cântăreţi, actori, sportivi, politicieni), încearcă să ne convingă că noi trăim alte vremuri şi trebuie să ne adaptăm noilor valori etice şi morale.
Revenind la exemplul lui Ion, strategia diavolului este de a te face să treci doar puţin limita. Ceea ce este dincolo este atât de dulce, atât de colorat, atât de îmbietor. Fă doar un singur pas, bucură-te tinere, că oricum nu va observa nimeni că ai trecut limita. Nimeni nu-şi dă seama că după ce ai trecut limita chiar şi un pas, nu vei mai gândi la fel ca la început. Vei fi ispitit să mai faci un pas şi apoi altul şi aşa mai departe. Înţelepciunea populară spune că acel care a ajuns să fure un bou, la început furase doar un ou.
Cei care promovează libertăţi fără limite, au scos din ecuaţia vieţii lor ceea ce spuneam mai sus, şi anume problema eternităţii. Însuşi apostolul Pavel a spus „ …dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15:32). Dar dacă morţii vor învia, adică există o viaţă eternă, atunci înseamnă că Cel care dă viaţa eternă are anumite aşteptări de la noi. El este cel care a stabilit limitele şi El ne va cere socoteală în ziua judecăţii. Numai atunci când se apropie sfârşitul, când vine vremea socotelilor, oamenii îşi dau seama, la fel ca şi Ion din exemplul meu, că Cel pe care l-am sfidat va observa că noi am trecut dincolo de hotar.
Ce se întâmplă când mutăm hotarul
- Acesta lasă urme – mustrări de conştiinţă, probleme de sănătate, probleme emoţionale.
- Are un efect negativ asupra altora, direct sau indirect. Şi alţii vor fi tentaţi să treacă hotarul, puterea exemplului fiind de-a dreptul devastatoare.
- Nu mai găsim drumul de întoarcere, mai ales atunci când trecerea limitelor se face gradual, timpul fiind cel care în acest caz ne modelează caracterul, iar întăriturile (negative) sunt greu de înlăturat.
Mai trebuie să lămurim un lucru şi aici mă întorc din nou la părinţi. Înţeleptul, în versetul 28, porneşte de la premisa că părinţii sunt cei care au păstrat cu sfinţenie hotarul. Dar dacă nu este aşa în cazul nostru? Probabil că în acest caz versetul cel mai potrivit este cel al profetului Ieremia: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Ieremia 6:16). Dacă noi înşine am trecut hotarul atunci nu ne rămâne decât un singur lucru de făcut. Să ne întoarcem la limitele Scripturii prin mărturisire, pocăinţă şi apoi printr-o trăire sfântă. După aceea vom putea să ne învăţăm şi copiii să nu treacă hotarul.
