Lăudaţi pe Domnul (studiu biblic): 3) – De ce trebuie să-l lăudăm pe Domnul

1263 0

În primele două articole prezentate, am vorbit atât despre închinare cât şi despre cântare şi cântăreţi. În această prezentare, vom aborda o altă temă foarte importantă, legată de lauda pe care noi o aducem Domnului. Întrebarea la care vrem să răspundem este următoarea:

Are Dumnezeu nevoie de laudele noastre?

Atunci când punem această întrebare ne gândim la unii dintre oamenii mari din istorie care au pretins ca supuşii să le aducă laude şi chiar ofrande. Oare are nevoie Dumnezeu să fie linguşit, asemenea dictatorilor sau marilor conducători din istorie?

Cel care este linguşit, vrea să arate că el este mai mult decât este în realitate. Psihologii spun că cei cărora li se spune în mod sistematic că sunt ceva, ajung să creadă că sunt aşa în realitate. Cei care îi linguşesc pe alţii, spun de fapt minciuni, şi ei ştiu foarte bine acest lucru. O fac pentru a câştiga bunăvoinţa superiorului, sau pentru a nu-şi pierde privilegiile, poziţiile şi avantajele. Împăratul roman Nero, voia să fie cântăreţ şi cei din jur îi spuneau că el este cel mai bun cântăreţ din lume, deşi ştiau că nu este aşa.

Pentru a înţelege dacă Dumnezeu are nevoie de laudele noastre, trebuie să avem în vedere câteva lucruri foarte importante:

  1. În primul rând, despre Dumnezeu nu se poate vorbi în termenii care ne definesc pe noi ca fiinţe umane. Nu putem să-L coborâm pe Dumnezeu şi să-L introducem în tiparele noastre. Fiinţa umană, întinată de păcat, este supusă unor limite. Dumnezeu este infinit şi perfect. Omul este finit şi imperfect. Dumnezeu este absolut bun. Omul este bun sau rău, în funcţie de alegerea lui.
  2. În al 2-lea rând, Domnul Isus în trăirea Lui pe pământ şi-a asumat prerogativele lui Dumnezeu, acceptând închinarea sau iertând păcatele. Dar în acelaşi timp El nu a căutat popularitatea. Textele care urmează, demonstrează că Isus după ce a făcut minuni, a poruncit celor care au fost vindecaţi, să nu spună la nimeni despre cele întâmplate.
  • Matei 8:4 – vindecarea unui lepros.
  • Matei 9:30,31 – vindecarea a doi orbi.
  • Matei 12: 15,16 – vindecarea mai multor bolnavi.
  • Marcu 3:10,11,12 – vindecarea mai multor bolnavi şi îndrăciţi
  • Luca 8:54,56 – învierea fiicei lui Iair.
  • Matei 17:9 – schimbarea la faţă.
  1. În al 3-lea rând, trebuie să înţelegem cum este slava lui Dumnezeu:

Slava lui Dumnezeu este de două feluri: slava intrinsecă şi slava atribuită.

  1. Slava intrinsecă – este slava pe care o are prin El însuşi şi ţine de natura Lui. Slava oamenilor (nu este intrinsecă) depinde de înprejurări şi de circumstanţe. Slava lui Dumnezeu este aceeasi indiferent de circumstanţe şi este arătată prin atributele Lui.

Teologul american Millard Erickson clasifică atributele lui Dumnezeu, împărţindu-le în două grupe: Atributele măreţiei: – spiritualitatea (Dumnezeu este Duh), personalitatea, infinitatea, constanţa;  şi atributele bunătăţii: sfinţenia, dragostea, mila şi credincioşia

Când spunem că Dumnezeu este infinit, înţelegem că El este:

  • infinit în raport cu spaţiul (omniprezenţa)
  • infinit în raport cu timpul (El este în afara timpului)
  • infinit (nelimitat) în cunoaştere
  • infinit în putere (omnipotenţa)

Toate aceste atribute îl fac pe Dumnezeu să fie ceea ce este. Din acest motiv, Dumnezeu nu are nevoie de laudele noastre. El este şi rămâne acelaşi indiferent dacă noi îl lăudăm sau nu.

„Diamantul scânteie şi când îl sfărâmi sub picior”. (proverb)

2. Slava atribuită – este cea pe care i-o dau oamenii, animalele (păsările de ex.) sau universul (Psalmul 19:1). Corpurile cereşti ne spun despre slava lui Dumnezeu, dar acestea scot în evidenţă atributele măreţiei Lui. Ne spun despre omnipotenţa lui Dumnezeu de exemplu, dar nu ne spun nimic despre bunătatea lui Dumnezeu. Acest lucru ne revine nouă, oamenilor care conştientizăm şi experimentăm bunătatea lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, Dumnezeu trebuie lăudat, pentru că făcând acest lucru, El este cunoscut de toţi oamenii. Deci aceasta are o componentă evanghelică.

Cuvântul evreiesc ,,yadah” înseamnă a lăuda, a mărturisi, a mulţumi. Cartea ,,Cuvintele teologice ale Vechiului Testament” defineşte ,,yadah” astfel: ,,o proclamare publică a atributelor şi lucrărilor lui Dumnezeu”.

De ce trebuie să-l lăudăm pe Domnul?

  1. Pentru bunătatea Lui.

Luca 17:11 – 18: vindecarea a 10 leproşi – …. „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare”.

Psalmul 107:1 – 8  – …. ,,O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui”

Psalmul 103:2 …. „Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! 

  1. Pentru ceea ce este El.

Dacă l-am lăuda pe Domnul doar atunci când El ne face bine, aceasta ar putea avea o conotaţie ,,comercială”. Noi trebuie să facem un pas mai departe în relaţia noastră cu Dumnezeu. Unii oameni îl tratează pe Dumnezeu ca pe un obiect sau ca pe o forţă, care poate fi folosit, care ne rezolvă nouă problemele sau vine în întâmpinarea nevoilor noastre. Dumnezeu este un scop în Sine, nu un mijloc pentru împlinirea unui scop. El este important pentru noi din cauza a ceea ce este El prin Sine însuşi, nu doar pentru ceea ce face El.

Exod 3:13,14,15  „Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”

hqdefault

„Eşti necuprins de timp şi spaţiu
De-orice gândire mai presus
Eşti pretutindenea în toate
Şi totuşi cât de nepătruns!
Deasupra tuturor, o Doamne
Cu măreţie străluceşti
Cu-nţelepciunea-Ţi fără margini
În orice clipă mă uimeşti”. (Versuri de Puiu Chibici)

  1. Pentru că facem un serviciu Evangheliei

Cântarea poartă în ea un mesaj prin care cei necredincioşi pot să îl cunoască pe Dumnezeu. Noi îi atribuim slava lui Dumnezeu, nu pentru că El ar avea nevoie de ea, ci pentru că prin aceasta îl facem de cunoscut oamenilor.

Coloseni 3:16  ,, Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră”.

Atunci când Martin Luther a declanşat reforma, a pus un deosebit accent pe cântare. El a luat melodiile din folclorul german şi le-a pus texte creştine care erau apoi cântate de către credincioşi. Iezuitul Adam Conzenius se plângea că ,,imnurile lui Martin Luther au distrus mai multe suflete decât scrierile şi predicile sale”. Călugărul spaniol Thomas de Jesus nota: ,,este uimitor cum aceste imnuri răspândesc luteranismul. Scrise în limba germană, ele curg practic din scrierile lui Luther, oprindu-se în case, la locurile de muncă, în pieţe, pe străzi şi pe câmpuri”.

Fraţii Wesley au acordat un loc de cinste imnurilor în campaniile evanghelistice, iar muzica lor era constituită dintr-un mesaj clar, pus pe o melodie ce prindea la public. Majoritatea populaţiei era analfabetă, însă prin imnurile lui Wesley, mesajul evangheliei şi învăţăturile creştine erau imprimate în minţile lor. Se spune că imnurile metodiste ,,au devenit cea mai puternică unealtă de evanghelizare pe care a cunoscut-o Anglia vreodată”.

În secolul următor aceeaşi strategie a fost abordată de către predicatorul D.L. Moody. Acesta  a făcut o bună echipă cu un cântăreţ pe nume Ira Sankey care l-a însoţit în toate campaniile de evanghelizare. Deşi Moody nu putea să cânte deloc, preţuia totuşi cântările. El spunea: „E o greşeală să susţii că predica e singurul lucru important. Adeseori e mult mai multă Evanghelie într-o cântare, decât într-o predică. Cântarea duce Evanghelia în multe inimi pe care predica nu le poate atinge”. Moody avea mare grijă ce anume să cânte şi cine cânta. Odată a spus: „Eu n-am cântări care să n-aibă doctrină creştină în ele”.

Despre Armata Salvării şi lucrarea acesteia se scrie: ,,muzica era coloana vertebrală a acestei mişcări, fapt ce l-a determinat pe biograful Bernard Watson să scrie: o cale de a-i dezarma pe cei din Armata Salvării este să le iei muzica. Fără cântecele ei … armata ar fi paralizată”.

  1. Pentru ca prin aceasta îi facem un deserviciu diavolului.

Cântarea, ca formă de închinare trebuie să ne ducă în prezenţa lui Dumnezeu, sau să ne facă conştienţi de prezenta Lui (Psalmul 22:3). David cânta lui Saul şi duhul cel rău fugea de la el. Prezenţa lui Dumnezeu este incompatibilă cu prezenţa lui satan. David avea succes pentru că Domnul era cu el (1Samuel 16:18).

William Both scria:

,,Diavolul a intrat în posesia sufletului şi formei muzicii şi cu ajutorul ei el farmecă, înlănţuie şi supune lumea. Dar dacă muzica satanică, senzuală, lumească deţine o asemenea putere, ce nu va face muzica atunci când cântările, inimile şi vocile sunt inspirate şi călăuzite de Duhul Sfânt”.

            ,,Muzica are un efect divin asupra sufletelor influenţate şi călăuzite de divinitate. Muzica este pentru suflet ceea ce este vântul pentru corabie, ducând-o înainte în direcţia spre care este călăuzită. Oare aparţine muzica diavolului? Ei bine, dacă ar fi aşa, l-aş jefui pentru că nu are nici un drept asupra nici uneia dintre notele muzicale. Este un hoţ! Fiecare notă, fiecare acord şi întreaga armonie este divină şi ne apartine… Dedicaţi-vă harpele, orgile, flautele, viorile, pianele şi tobele şi toate celelalte instrumente care pot scoate din ele o melodie! Oferiţi-le lui Dumnezeu şi folosiţi-le înaintea Domnului pentru a înveseli orice inima”

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns