Lăudaţi pe Domnul (studiu biblic): 1) – Locul Laudei în Închinare

1270 0

Psalmul 95:1-2  „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui”!

DEFINIŢII:

Închinare – a da dovadă de o teamă reverenţioasă şi de o adorare plină de uimire. Sensul esenţial în Scriptură este acela de ,,slujire” (sursa – Dicţionarul biblic).

A se închina – a-şi manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase specifice. A se pleca înaintea cuiva în semn de respect, de devotament, de afecţiune, a recunoaşte suveranitatea cuiva, a accepta să devină vasal (sursa DEX).

A lăuda (persoane, lucruri, fapte) – a declara demn de admiraţie şi preţuire, scoţând în evidenţă calităţile, realizările, avantajele. (sursa DEX)

Deci prin închinare putem să înţelegem acea atitudine de reverenţă, de respect, de supunere faţă de Domnul. Prin aceasta noi recunoaştem superioritatea şi autoritatea lui Dumnezeu, precum şi dependenţa noastră faţă de El.

Închinarea este modalitatea prin care suntem duşi în prezenţa lui Dumnezeu sau mai exact devenim conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu.

Această stare nu devine posibilă prin medierea unui lider (pastor sau lider muzical), care trebuie să creeze o ,,atmosferă” favorabilă, ci este o problemă care ţine de fiecare individ în parte şi de motivaţia acestuia pentru care a venit la închinare.

,,Intrarea în prezenţa lui Dumnezeu” în serviciile de închinare implică reverenţă, teamă şi uimire, un sentiment acut de nevrednicie înaintea lui Dumnezeu şi nevoia de pocăinţă.

Astăzi există grupuri de laudă şi închinare, lideri de laudă şi închinare şi servicii speciale de laudă şi închinare în care publicul devine doar spectator şi rolul de a-i mobiliza rămâne doar în sarcina grupului sau al liderului. Exact acelaşi lucru se întâlnea şi în biserica medievală în care publicul doar asista, totul fiind mediat doar de către preot.

    Lauda este o formă de închinare, prin care ne exprimăm sentimentele de bucurie, de mulţumire sau de adorare, la adresa lui Dumnezeu, folosind cântarea ca mijloc de exprimare a acestor sentimente. Lauda nu acaparează întreg spectrul închinarii, este doar una dintre formele de închinare.

“O condiţie esenţială a existenţei umane este ca omul să poată întotdeauna să se plece înaintea unei autorităţi infinit superioare lui. Infinitul şi Eternul sunt esenţiali pentru viaţa omului pe această mică planetă pe care locuieşte.” – Fyodor Mikhaylovich Dostoyevski (1821-1881)

Forme de închinare:

  1. ADORAREA – semnifică exprimarea unui sentiment de apreciere, de uimire, de reverenţă sfântă faţă de Dumnezeu, pentru ceea ce este El. Aici recunoaştem pe Dumnezeu ca şi Creator şi Suveran în univers, precum şi atributele Lui precum sfinţenia, perfecţiunea şi bunătatea.

Adorarea poate fi exprimată prin cuvinte (cuvinte directe sau în rugăciune) şi prin cântare.

A adora –  A iubi în cel mai înalt grad, fără limită, a avea un cult pentru cineva sau ceva; A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – (sursa DEX)

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. (Psalmi 45:1-2)

„O Doamne mare când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al tău Cuvânt
Şi fiinţele ce-mpodobesc natura
Ce le-ntreţii prin sfântul Tău Cuvânt

Atunci îţi cânt Măreţ Stăpânitor
Ce mare eşti, ce mare eşti!”

„Un om poate fi vrednic de admiraţie, doar Hristos este singurul vrednic de adoraţie”.

  1. MULŢUMIREA – semnifică exprimarea recunoştinţei faţă de Domnul pentru ceea ce a făcut El pentru noi. Prin aceasta se recunoaşte atât bunătatea Lui faţă de noi cât şi atotputernicia Lui. Mulţumirea poate fi exprimată atât în rugăciune cât şi prin cântare.

Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; (Psalmi 103:1-4)

„Răsune a noastră cântare,
Un imn de adânci mulţumiri,
Şi fie şi ceru-n serbare
Ca-n ziua de mari fericiri.
Prin Duh înălţăm o cîntare,
Prin Duh să cinstim pe Isus;
Căci slava ce-o are e mare
În gloria unde-a ajuns”.

  1. RUGĂCIUNEA (ca cerere) – prin care se recunoaşte autoritatea şi superioritatea lui Dumnezeu, precum şi dependenţa noastră faţă de El. (Ioan 15:5)

Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele! Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog! Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept. (Psalmi 5:1-3)

Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. (Psalmi 51:1-3)

„Cu Isus vreau să stau de vorbă
Atunci când suntem numai noi
Să-i spun ce n-am mai spus la nimeni
Şi-apoi să plângem amândoi”.

  1. CUVÂNTUL SCRIPTURII – ne face conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu când ne adâncim privirile în el citindu-l sau meditând la el. Biblia nu este doar o carte care ne dă informaţii despre Dumnezeu, în ea noi îl descoperim pe Dumnezeu.

A te închina în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu este vestit de la amvon pare să sune foarte ciudat pentru cei care merg la biserică. Acest mod de gândire este întărit de sentimentul tot mai crescând că închinarea este exclusiv emoţională. O închinare bună pare să necesite nu doar o singură cântare, ci mai multe (şi preferabil variate ca stil). “De obicei, este nevoie de multe cântece pentru a crea atmosfera de laudă şi închinare”, învăţa un profesor de seminaristică, şi adăugă: “muzica nouă, cântată cu ochii închişi timp de 10, 15, 20 de minute, de fiecare dată, este cea care face posibilă această experienţă.” Din acest motiv, noi vedem serviciile de închinare de duminică dimineaţa ca fiind compuse din două părţi distincte: segmentul de laudă şi închinare (care cuprinde în principal muzica) şi porţiunea de învăţătură (care cuprinde predica pastorului). Noi privim expunerea Cuvântului lui Dumnezeu ca pe un eveniment strict intelectual (cititul: nu ne stimulează emoţional).

Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăţa legile dreptăţii Tale. Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot! Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău. (Psalmi 119:7-9)

Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. (Psalmi 119:104-105)

  1. TRĂIREA CREŞTINĂ – este răspunsul practic al omului la ceea ce a făcut Dumnezeu şi la cea ce este Dumnezeu. Este atât o formă directă cât şi o formă indirectă prin care este proslăvit Dumnezeu. Închinarea este mai mult decât un obicei, ea este un mod de viaţă. Creştinul veritabil nu se închină, el trăieşte o viaţă de închinare.

Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5:14-16)

Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. (1 Petru 2:11-12)

  1. SLUJIREA CREŞTINĂ – prin care dovedim loialitatea noastră faţă de Dumnezeu, cât şi dedicarea noastră în lucrarea lui Dumnezeu. Exemplul lui Isaia în cap.6 este foarte grăitor. În versetul 1 întâlnim sentimentul de uimire (Isaia îl vede pe Dumnezeu). În versetele 2 – 4 iese în evidenţă lauda pe care îngerii i-o adresează lui Dumnezeu, drept urmare peste Isaia vine acest sentiment de păcătoşenie, de vinovăţie (vers. 5). Răspunsul lui Dumnezeu din vers. 6, 7 generează iertare, iar în vers. 8 Isaia este chemat să meargă în lucrare.

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)

„Ogoarele sunt gata de recoltă
Iar lucrătorii sunt aşa puţini
Mă dăruiesc o Doamne-n întregime
Ca să culeg recolta dintre spini”.

Închinarea greşită:

  • Închinarea la idoli (tradiţionali şi moderni). Idolii tradiţionali nu mai prezintă relevanţă astăzi, în cultura noastră, dar avem idoli moderni. Aceştia sunt reprezentaţi de toate obiectele care ajung să ne domine. Devenind dependenţi de un anumit lucru, este de fapt o formă de închinare la acel lucru. (Coloseni 3:5)
  • Închinarea la alte fiinţe ancestrale – îngeri sau sfinţi. (Coloseni 2:18)
  • Închinarea la Maria (în învăţătura Bisericii Catolice şi Ortodoxe).
  • Închinarea la satan, pe care o întâlnim la anumite secte sau grupări de acest gen. Aici putem vorbi şi de închinarea prin muzică (muzica demonică), întâlnită în anumite stiluri de muzică rock.
  • Închinarea prin practicile oculte (vrăjitoria, spiritismul, horoscopul).

Închinare greşită este şi atunci când ne închinăm doar din obişnuinţă, cu superficialitate sau neţinând cont de Cuvântul Scripturii. Exemplu: – David când vrea să suie chivotul la Ierusalim (2Samuel 6:1 – 11 şi 1Cronici 15:12,13). 

Este importantă oare şi modalitate de închinare?

Psalmul 95:6 ,, veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru”!

Să ne plecăm genunchiul aşa cum se cuvine înaintea cuiva care ne este cu mult superior nouă, creaturile Sale. Să ne plecăm genunchiul ca unii care recunoaştem distanţa infinită dintre noi şi El. Să ne plecăm genunchiul ca unii care ne recunoaştem nevrednicia pentru ofensele aduse Lui şi care ar trebui să ne atragă asupra noastra mânia Lui, şi nu mila Lui.

Deşi o spunem foarte des că poziţia corpului nu contează în a ne exprima dragostea faţă de Dumnezeu, în a ne exprima respectul şi a-l cinsti, aceasta (poziţia corpului) contează foarte mult. Prin poziţia corpului putem să oferim expresii exterioare de respect, seriozitate şi umilinţă. Este astfel nevoie uneori să ne ridicăm în picioare, să ne plecăm pe genunchi, să ne plecăm capetele, etc. Prin a fi mişcaţi interior de sfinţenia şi măreţia Lui, putem să ne mişcăm exterior şi membrele noastre, ce uneori le utilizăm în scopuri josnice!

O bună ilustraţie a ceea ce spun, o putem găsi în exemplul următor:

PE GENUNCHI, LA WASHINGTON!
„Timp de vreo doi ani, după 1976, în fiecare vară, Hans Mulikin, un predicator laic baptist din localitatea Marshall, statul Texas, a ales să străbată distanţa dintre orăşelul lui şi capitala, Washington, pe genunchi. Pe data de 22 noiembrie 1979 acesta şi-a încheiat marşul său de 2 ani, lung de 2.560 de km pentru a i se spune că Preşedintele Carter era prea ocupat ca să-l primească!
     La întrebările presei privind motivaţia gestului său, d-l Mulikin a explicat: „Am dorit doar să arăt Americii că trebuie să se plece pe genunchi şi să se pocăiască… Este ceva ce am avut pe inimă să fac pentru ţara mea”.
     D-l Mulikin a mai precizat în interviul său că, „partea cea mai grea a marşului în genunchi a fost să…îngenuncheze pentru prima oară!” Tot timpul marşului a purtat nişte genunchiere şi un tricou pe care erau înscrise iniţialele S.O.N. (engl., “Fiul”), şi care reprezentau un slogan, “Save Our Nation”. În fiecare seară după ce îşi sfârşea porţia de târât se întorcea în fugă la maşina în care dormea peste noapte şi cu care pleca a doua zi dimineaţă spre locul unde şi-a încheiat în seara precedentă marşul. Doar primăvara şi vara d-l Mulikin se angaja în acest efort, iar iarna şi-o petrecea la locul lui de muncă de la un atelier de cherestea”.
Noi putem admira zelul lui Mulikin. Nu prea ştim ce să spunem despre înţelepciunea sa, dar cu toate acestea Biserica are de învăţat din marşul său simbolic. Biserica va avansa doar pe genunchi, rugându-se. Pentru cei care îşi doresc trezire spirituală este bine ştiut faptul că „partea cea mai grea este, să îngenunchezi pentru prima oară!”

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns