La masă cu Isus sau la picioarele lui Isus? – Luca 7:36 – 50

1065 0

Venirea lui Isus în lumea noastră a însemnat un moment de cotitură în istoria umanităţii. Pentru început El a fost perceput ca o persoană normală, nefiind diferit de restul concetăţenilor Lui. Dar pe măsură ce înainta în lucrare, oamenii au început să-L privească cu mai multă atenţie, pentru unii devenind suspect, pentru alţii devenind o sursă de invidie şi controverse, iar pentru alţii fiind cea mai nemaipomenită persoană ce s-a născut vreodată.

Pe de o parte învăţătura Lui, prin profunzime, coerenţă şi consistenţa mesajului, i-a determinat pe oameni să adopte astfel de poziţii, unii spunând că „duce norodul în rătăcire” (Ioan 7:12), iar alţii afirmând că „niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta” (Ioan 7:46). Pe de altă parte, minunile Lui au făcut ca omul simplu să-L privească ca pe un adevărat prooroc, ba chiar ca pe Mesia cel aşteptat de Israel, în timp ce clasele dominante şi elita religioasă avansau ideea că „scoate dracii cu ajutorul lui Beelzebul, domnul dracilor” (Matei 12:24). Trebuie să avem în vedere aici, pe lângă învăţătură şi minuni, şi personalitatea lui Isus, ce impunea respect şi admiraţie. Însăşi prezenţa Lui într-un anumit cadru, făcea ca oamenii să-l privească ca pe cineva ce semăna cu ei dar era mult mai mult decât oricare dintre ei. …  Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. – (Ioan 1:14)

În textul din Luca 7, ne este prezentat un fariseu ce l-a invitat pe Isus la masă în casa lui. Probabil că acesta s-a simţit onorat cu un astfel de oaspete, dar este posibil ca Simon să fi urmărit şi altceva, de a dovedi că Isus nu este altceva decât o persoană normală şi nimic mai mult. Problema este că acolo în casa fariseului, s-a strecurat o femeie cu o reputaţie proastă din punct de vedere moral, care s-a aşezat la picioarele lui Isus, după modelul oriental comesenii fiind aşezaţi culcaţi pe o parte, în jurul unei feţe de masă aşternută jos.

Prezenţa acestei femei face ca decorul să se schimbe şi acest lucru ne determină să punem această întrebare: „La masă cu Isus, sau la picioarele lui Isus?” Fariseul care l-a invitat pe Isus la masă a încercat să trateze cu Isus de pe o poziţie de egalitate, ba chiar de superioritate. Femeia păcătoasă, a recunoscut superioritatea lui Isus, drept urmare s-a aşezat la picioarele lui, iar acest fapt ne face să învăţăm câteva lucruri foarte importante:

Lecţia pocăinţei  

Femeia era conştientă de păcatul ei şi cel mai probabil că ea a ajuns să aibă cunoştinţă de acest păcat al ei, ascultându-l pe Isus vorbind. De aceea a venit la El, ştiind că este singurul care poate să o ierte. Femeia dovedeşte astfel respect faţă de Isus şi în mod implicit îl plasează pe acesta pe o poziţie egală cu Dumnezeu  – „cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu” (Marcu 2:7).

Conştientizarea păcatului unui individ este strâns legată de modul în care acesta percepe sfinţenia lui Dumnezeu. Femeia îşi plânge păcatul la picioarele lui Isus şi primeşte astfel iertarea. Fariseul începe să-l judece pe Isus, acesta gândind că nu are nevoie de pocăinţă. Numai când vom privi la sfinţenia Lui ne vom da seama de păcatul nostru şi nu vom putea să realizăm acest lucru decât atunci când vom sta la picioarele Lui.

Lecţia umilinţei

Spălarea picioarelor era un lucru comun în Orient din motive de igienă şi relaxare fizică, iar cu timpul a devenit un act de ospitalitate şi de protocol. Spălarea picioarelor era făcută de cei mai umili servitori din casă. Isus nu a pretins lui Simon să-i spele picioarele, dar i s-a părut normal ca acesta să-i pună la dispoziţie apă pentru spălat. De aici rezultă modul în care fariseul l-a perceput pe Isus, considerând probabil că diferenţele sociale dintre ei (fariseul considerându-se pe o poziţie privilegiată), nu impun un astfel de protocol.

Femeia păcătoasă în schimb, face ea însăşi acest lucru, care „a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei”. Discrepanţa dintre fariseu şi femeie este notabilă, iar rezultatul este pe măsură: „păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult”

Spălarea picioarelor din Ioan cap. 13 presupune două beneficii: pe de o parte reprezintă un simbol al curăţirii spirituale şi pe de altă parte este un model al umilinţei creştine. Umilinţa este o virtute creştină prin excelenţă. Petru primeşte garanţia că va avea parte cu Hristos dacă participă la spălarea picioarelor.

Modelul umilinţei lui Isus îl găsim în Filipeni 2:5 – 8 unde ni se spune că „S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor … S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”, Pavel îndemnând cititorii să aibă şi ei „gândul acesta care era şi în Hristos Isus”.  Acelaşi gând îl găsim şi în Evrei 12:2 unde suntem îndemnaţi „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, … a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.

Iair, fruntaşul sinagogii, se pleacă şi el la picioarele lui Isus, dar este forţat de circumstanţe (Luca 8:40 – 56). Uneori lecţia umilinţei ne costă, cum este cazul fruntaşului sinagogii, iar atitudinea vameşului din templu, în comparaţie cu cea a fariseului (ambii fiind la rugăciune), ne duce la o concluzie la care trebuie să luăm seama: „Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

Lecţia uceniciei

Modelul oriental din acea vreme privind ucenicia, era cel al unui maestru (învăţător, rabin), care era înconjurat de discipoli, aşezaţi jos în formă de cerc, la picioarele lui. Apostolul Pavel ne spune că „…  am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri” (Faptele apostolilor 22:3. Acest model scoate în evidenţă atitudinea elevilor faţă de profesor, a celor ce doreau să primească învăţătură faţă de cel ce o poseda.

Pentru a dezvolta această idee, vom face apel la un alt text, la cel din Luca 10:38 – 42, unde Isus intră în casa Mariei şi a Martei. Marta era împărţită cu multă slujire” în timp ce Maria „s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui”. Deşi tabloul este controversat între evanghelici, Isus în cele din urmă laudă atitudinea Mariei şi nu pe cea a Martei. De ce oare? În primul rând pentru că cel ce intrase în casa lor era tocmai Isus, deci ocazia era unică. În al doilea rând, una din misiunile lui Isus era tocmai aceasta, de a-i învăţa pe oameni lucrurile lui Dumnezeu şi în al treilea rând, se pare că Isus a văzut la Marta acel lucru care este specific unei amfitrioane, acela de a-şi etala calităţile în prezenţa unui oaspete important, lucru pe care l-am văzut şi la Simon fariseul.

În Faptele Apostolilor cap. 10 întâlnim pe un bărbat care era omul stăpânirii, cu responsabilităţi şi autoritate, dar în urma unei viziuni, el înţelege că are nevoie să fie învăţat, iar cel ce trebuia să-l înveţe nu era unul din cei din anturajul lui, ci era un om simplu, un pescar. Dar atitudinea lui este remarcabilă atunci când Petru intră în casa lui:  „Acum, dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.” (Faptele apostolilor 10:33)

Timotei a fost un bun ucenic, învăţând la picioarele lui Pavel, iar acum matur fiind, este avertizat de bătrânul apostol de pericolul de a nu fi ascultat de oamenii mândri şi aroganţi care „nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3-4). Tocmai pentru acest lucru, Timotei era îndemnat:  “Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:5)

Lecţia umilinţei şi a pocăinţei ne va ajuta să fim buni ucenici, plecându-ne la picioarele lui Isus, unde vom învăţa ce trebuie să ştim atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru viaţa viitoare.

Lecţia valorilor

Femeia care a venit şi s-a aşezat la picioarele lui Isus, a adus cu ea un vas de alabastru ce conţinea un parfum foarte scump. Într-un text similar, în Marcu 14, unul din ucenicii Domnului valorează vasul cu mir la mai mult de 300 de dinari, ce era echivalentul salariului unui muncitor pe un an de zile. Dar femeia noastră nu a considerat acest lucru ca pe o risipă ci tocmai contrariul. Beneficiarul era tocmai Fiul lui Dumnezeu. Ce învăţăm de aici este că atunci când îl cunoaştem cu adevărat pe Isus, lucrurile materiale, atât de preţuite înainte, îşi pierd valoarea.

Apostolul Pavel, după ce l-a cunoscut pe Isus, toate avantajele şi privilegiile de dinainte le consideră gunoaie  “faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos”. (Filipeni 3:8)

Zacheu, mai marele vameşilor, înţelege şi el acest lucru atunci când Isus intră în casa lui, încât exclamă: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8). Răspunsul lui Isus este pe măsura unui om care este gata să renunţe şi să se pocăiască: Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. (Luca 19:9)

Din cele două personaje din textul nostru, una a dorit să fie cu Isus la masă, iar cea de a doua a ales să stea la picioarele lui Isus. Simon fariseul, dominat de prejudecăţi şi aroganţă, a continuat în starea lui şi nu găsim nicăieri scris că acesta s-ar fi pocăit vreodată. În schimb femeia păcătoasă, ce s-a aşezat la picioarele lui Isus, a plecat acasă iertată şi mântuită.

Dar trebuie să mai facem o remarcă la acest capitol. Viaţa aceasta în care suntem îndemnaţi să trăim în pocăinţă şi umilinţă, învăţând la picioarele lui Isus, nelăsându-ne dominaţi de materialism, se va termina odată. În faţa noastră se va deschide o altă realitate pe care Scriptura o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu. Dar acolo lucrurile se schimbă şi încă într-un mod la care nici nu ne putem gândi astăzi:  Adevărat vă spun că el (stăpânul) se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească. (Luca 12:37)

Ia jugul lui Hristos pe umeri
Şi trage lângă El arând;
Chiar dacă semeni numai lacrimi,
Şi umbli numai suspinând.

Hristos cel Sfânt te va cunoaşte
În sărăcie, nu-n belşug,
Căci mulţi au stat cu El la mese,
Dar prea puţini au tras la jug (versuri de Traian Dorz)

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns