Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. (Iacov 1:12)
Odată un copil trecea pe lângă un chioșc unde se vindea înghețată. La vederea acestuia, şi mai ales a altor copii ce plecau cu cornetele pline, se adresă mamei sale: vreau înghețată! Mama îi replică: abia ai scăpat de durerea de gât și tu vrei înghețată? După 100 de metri treceau pe lângă un alt chioşc unde se vindeau gogoşi şi clătite cu ciocolată. Bineînţeles că micuţul îi ceru mamei să-i cumpere ceva din bunătăţile ce-şi răspândeau mirosul. Răspunsul mamei a fost din nou negativ deoarece se apropia ora mesei şi nu era momentul potrivit pentru dulciuri.
Abia intrară în centrul comercial şi copilul se duse direct la raionul cu jucării şi se opri în dreptul unei păpuşi ce întruchipa un luptător tip ninja, exact aşa cum văzuse de atâtea ori într-o reclamă la televizor. Mama se văzu din nou pusă în dificultate. Jucăria era scumpă şi mai mult, inspira teamă doar când îi vedeai faţa hidoasă. Nu vroia ca mintea fragedă a copilului să fie intoxicată de astfel de jucării ce incită la violenţă, rebeliune şi ură.
„Oooh, de am ajunge odată acasă să pot scăpa de acest mic pisălog care nu îmi mai dă pace”, gândea mama.
Scena de mai sus este imaginară, dar reflectă realitatea în care ne aflăm fiecare din noi în viaţa noastră de fiecare zi. Suntem tentaţi de ofertele din vitrinele lumii şi ne dorim atât de multe lucruri. Cu alte cuvinte, folosind terminologia biblică, suntem ispitiţi.
De ce suntem ispitiţi? Este normal să fim ispitiţi? Cât de mult trebuie să ne opunem ispitelor? Ce se întâmplă atunci când am cedat tentaţiilor? Iată câteva întrebări legate de acest subiect, ce este neglijat de unii şi supralicitat de alţii.
Ispita se bazează pe dorinţele ce izvorăsc din interiorul nostru, dorinţe ce sunt provocate de obicei de un stimul din afară, de o momeală. Copilul din exemplul nostru a cerut îngheţată, gogoşi şi jucării atunci când le-a văzut în faţă. Dacă nu trecea pe acolo s-ar fi mulţumit cu ceea ce avea acasă. Dar un stimul din afară, i-a trezit pofta. Dorinţele noastre în cea mai mare parte sunt legitime, dar între a simţi o dorinţă şi a o satisface imediat, este o mare diferenţă. Întotdeauna trebuie să cântărim lucrurile, să ne întrebăm:
- Oare lucrul acesta îmi foloseşte?
- Îmi pot permite din punct de vedere financiar?
- Satisfacerea acestei dorinţe nu va încălca anumite norme morale, sociale sau biblice?
- Oare nu sunt împins de motivaţii egoiste, de mândrie sau de invidie?
Şi totuşi sunt atât de mulţi cei care cedează în faţa ispitelor, iar ce este demn de reţinut este că majoritatea, fie nu conştientizează acest fapt, fie găsesc întotdeauna scuze. De ce oare credinciosul din Biserica lui Dumnezeu, care este chemat la o viaţă de biruinţă, marcată de statornicie, austeritate şi cumpătare, falimentează în faţa ispitelor?
Suntem deficitari în a ne cunoaşte valorile
Cultura în care noi trăim este una a permisivităţilor, a libertăţilor, în care fiecare poate să facă orice, iar cei ce pun la îndoială legitimitatea acestor libertăţi sunt catalogaţi drept intoleranţi, obtuzi şi conservatori. Libertinismul actual, îmbrăţişat şi practicat de majoritate, ne afectează modul de gândire şi felul în care percepem realitatea. Ceea ce trebuie să ştim este că valorile creştine nu sunt cele acceptate şi practicate de majoritate (ce se vrea să fie şi creştină) ci sunt cele pe care le citim în Scriptură.
Valorile social – morale ale Scripturii au la bază două texte biblice, primul fiind Decalogul (Cele zece porunci – Exod 20:1 – 17), iar cel de al doilea fiind Predica de pe Munte (Matei cap.5, 6, 7). Valorile ce se desprind din aceste texte sunt universal valabile, indiferent de cultură, nivelul social, regiune geografică sau perioadă istorică. Pentru a face faţă ispitelor, în primul rând trebuie să ne cunoaştem valorile. Pentru mama din exemplul nostru, sănătatea fizică şi mintală a copilului erau mult mai importante decât capriciile de moment ale fiului ei.
Ne lipseşte disciplina
A fi disciplinat înseamnă a avea putere să-ţi impui anumite limite, urmărind un scop mai înalt pentru viaţa ta. Sportivul de performanţă îşi va fixa limite în regimul său dietetic, al muncii, al odihnei, al prietenilor, etc. cu scopul de a câştiga următorul concurs, iar apostolul Pavel se foloseşte de o astfel de imagine când afirmă: mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire (1Corinteni 9:24 – 27). Psalmistul David recomandă credincioşilor din Israel să nu se ducă pe calea celor răi, să nu se oprească pe calea celor păcătoşi şi să nu se aşeze pe scaunul celor batjocoritori (Psalmul 1). Probabil că David face aceste recomandări după ce el însuşi a experimentat un faliment lamentabil din cauza lipsei disciplinei. Dacă s-ar fi dus şi el la război cu armata lui, sau dacă nu ar fi dormit până după amiază, nu ar fi ajuns să păcătuiască cu Bat Şeba (2Samuel 11:1 – 5).
Suntem deficitari la capitolul rugăciune
Domnul Isus când i-a învăţat pe ucenici cum să se roage, a introdus şi această frază: şi nu ne duce în ispită (Matei 6:13), iar acest îndemn este repetat atunci când se afla în Grădina Ghetsimani: Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:41)
Din aceste versete eu înţeleg că este posibil să evităm acele situaţii care ne provoacă la ispite, ca rezultat al rugăciunilor noastre. Dumnezeu ne va călăuzi în viaţa noastră zilnică în aşa fel încât să nu fim expuşi provocărilor din lumea aceasta, sau dacă acestea nu pot fi evitate, să nu pună stăpânire pe mintea noastră. Cineva spunea: nu poţi împiedica păsările să zboare deasupra capului tău, dar le poţi împiedica să-şi facă cuib în capul tău.
Suntem deficitari în cunoaşterea Cuvântului Scripturii
Domnul Isus a fost şi el ispitit în repetate rânduri şi uneori chiar de diavolul însuşi. Dar Domnul Isus i-a răspuns diavolului folosind Cuvântul. De trei ori repetă fraza „Este scris”, iar în cele din urmă diavolul a trebuit să plece înfrânt (Matei 4:1 – 11).
Cunoaşterea Cuvântului Scripturii are mai multe beneficii asupra celui ce se adânceşte în el. Pe de o parte are un beneficiu devoţional, deoarece studiind Scriptura te apropii de Dumnezeu şi mintea ta este plină de Cuvântul Vieţii, iar cine este plin în felul acesta, este puţin probabil că va mai avea loc pentru alte lucruri în mintea lui. Pe de altă parte, cunoaşterea Cuvântului ne deschide mintea spre adevăratele valori (despre care vorbeam mai sus) şi cine ajungă să cunoască adevăratele valori, va considera lucrurile acestei lumi gunoaie, aşa cum se exprima apostolul Pavel (Filipeni 3;7, 8).
Unii dintre credincioşi privind la virulenţa ispitelor şi la provocarea făţişă, obraznică şi grosolană a lucrurilor acestei lumi, îşi spun: este prea greu să rezişti şi cine poate să le facă faţă! Dar să nu uităm un lucru: Domnul Isus a fost şi el ispitit şi El om fiind ca şi noi, a putut să le facă faţă. Şi acest fapt este o încurajare pentru noi, deoarece El cunoaşte drumul şi a promis că va veni în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.
Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:15-16)
Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi. (Evrei 2:17-18)
