Pentru că au refuzat să-l nege pe Isus și pentru că i-au mâniat pe zeii lor, maltratează patru familii, le dau foc caselor și apoi îi expulzează din localitate. O altă femeie a fost torturată cu arsuri pe limbă și alte părți ale corpului.
După ce au ajuns la concluzia că în satul Katholi, zeii lor erau mânioși pe ei pentru că vecinii lor s-au convertit la creștinism, sătenii hinduși i-au lovit cu brutalitate pe 28 de creștini, i-au expulzat din casele lor și apoi le-au dat foc caselor.
Creștinii au fugit din satul lor în 25 Aprilie când hindușii radicali le-au incendiat parțial casele. În acel moment poliția a înregistrat o plângere contra atacatorilor și hindușii au promis că nu-i vor mai ataca. De aceea în 3 Mai, familiile de creștini au revenit în localitate, dar au fost bătute și expulzate din nou.
Înainte de a-i ataca, extremiștii au decis că toți creștinii din zonă trebuie să se „reconvertească” la hinduism, deoarece zeii lor sunt supărați pe ei, din cauza convertirii lor la creștinism.
„De mai mult timp sătenii hinduși și-au manifestat ura față de creștini și în cele din urmă i-au convocat la o reuniune publică, obligându-i să renunțe la Hristos și pentru că aceștia s-au opus, i-au lovit cu brutalitate și apoi le-au incendiat casele”, explică pastorul Capaz Varghese.
Cele patru familii de creștini au fugit din nou din sat. Șase membri ai acestora au suferit leziuni grave. Creștinii răniți au primit tratament medical într-un centru medical din Bhanupratappur, la vreo 40 km distanță de Khatoli. Apoi s-au refugiat în casele creștinilor din Kaviti.
A doua zi creștinii au prezentat o altă plângere poliției și au revenit în sat. Pe măsură ce aceștia soseau, unii au început să-i insulte și mai târziu extremiștii le-au înconjurat casele, i-au târât afară, i-au lovit din nou și le spuneau să-și retragă plângerea depusă la poliție împotriva lor.
Cei 28 de creștini, între care se aflau 8 copii, au fugit din nou la Bhanupratappur în timpul nopții. Cu sprijinul creștinilor din zonă, „poliția a ajuns la un compromis cu cele două părți, în care extremiștii hinduși s-au angajat că nu vor repeta atacurile contra creștinilor, iar creștinii au spus că se vor întoarce în sat”, a mai spus pastorul Varghese.
Au ars-o pe limbă pentru că este creștină
În același fel, dar într-o altă parte a Indiei, în Sukma, districtul Dantewada, extremiștii hinduși i-au reținut pe doi creștini (o femei de 55 de ani și fiul ei) ce mergeau la piață și cu forța i-au supus unor ritualuri de „purificare” hinduse, conform avocatului Sonsingh Jhali, coordonatorul Alianței pentru Apărarea Libertății în India. Mai târziu a ars-o pe femeie cu monede înroșite în foc, pe diferite părți ale corpului.
Aproximativ 35 de săteni, cu șeful comunei în frunte, i-au reținut pe cei doi, acuzându-i că le-au profanat dumnezeii și strigând că toți acei ce cred în Isus Hristos nu mai pot rămâne în sat.
Pentru că mama și fiul nu au vrut să renunțe la Hristos, extremiștii au încălzit cinci monede și „le-au pus pe spate, pe picioare, pe mâini și inclusiv pe limba femeii”, a spus Jhali. Batjocura a durat mai bine de două ore până când alți creștini au sosit la fața locului și i-au scos din mâinile extremiștilor, ducându-i apoi la spital.
Cei doi au prezentat apoi o plângere împotriva a cinci dintre atacatori, pe car
Surse: Protestante Digital; Morning Star News