Evanghelia predicată de leproşi – Luca 17:11 – 19

1093 0

Jesus-sana-a-un-leproso-e1355329962167

Leproşii reprezintă o categorie aparte atât în Sfânta Scriptură cât şi în societate în general. Această boală considerată incurabilă şi contagioasă timp de secole, reprezenta un stigmat social pentru toţi acei care o purtau. Leproşii trebuiau să fie izolaţi de restul populaţiei, fiind condamnaţi să trăiască în colonii separate pentru tot restul vieţii. Conform prescripţiilor din Levitic 13, un lepros care vedea că o persoană sănătoasă se apropia de el, trebuie să strige necurat, necurat, acesta fiind consemnul bolii pe care o purta, iar când leproşii mai îndrăzneţi încercau să se apropie de vreo localitate, oamenii îi alungau cu pietre.

În Sfânta Scriptură, lepra este simbolul păcatului.
Aşa cum lepra se instalează lent, dar odată ce persoana respectivă era contagiată, nu mai era nici o şansă de reabilitare, tot aşa lucrează şi păcatul. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Romani 5:12). De asemenea, păcatul a fost cel care ne-a despărţit de Dumnezeu, Adam fiind izgonit din Eden, departe de faţa lui Dumnezeu, iar drumul spre pomul vieţii a fost blocat.

Câteva exemple din Vechiul Testament ne ajută să argumentăm ideea că lepra este simbolul păcatului. Astfel Maria, sora lui Moise este pedepsită cu lepră pentru răzvrătire şi contestarea autorităţii; Ghehazi, slujitorul lui Elisei, este şi el pedepsit cu lepră pentru lăcomie şi minciună; iar împăratul Ozia, primeşte aceeaşi pedeapsă datorită neascultării, mândriei şi amestecului în lucrarea preoţească.

Venirea lui Isus în lumea noastră a însemnat o schimbare pentru leproşi atât în sens literal cât şi în sens figurat. Mulţi dintre aceştia au fost vindecaţi de El, iar Isus însuşi sugerează ideea că El a venit ca să-i cureţe pe oameni de boala păcatului: Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. (Luca 7:22).

Pentru a avea o imagine mai detaliată asupra temei pe care vrem să o dezvoltăm, vom face apel la încă alte două texte, primul fiind cel din 2 Împăraţi 5 (Naaman sirianul), iar cel de-al doilea este din 2 Împăraţi 7 (leproşii de la poarta Samariei).

Cei zece leproşi din Luca 17 – reprezintă omul marginalizat, de la periferie, cel nebăgat în seamă, pentru care nu mai este nici o soluţie şi trebuie să-şi accepte situaţia. Este omul care trăieşte în ghetouri, la marginea oraşelor, sărac, fără educaţie, un proscris al sorţii.

Naaman sirianul reprezintă clasele dominante, pe cei bogaţi, puternici şi influenţi. Lepra lui ne spune că păcatul este comun tuturor oamenilor, indiferent de condiţia lor socială. Pe de altă parte, lepra lui Naaman ne spune că nici această categorie de oameni nu au soluţii împotriva păcatului. Bogăţia, puterea sau popularitatea nu te scapă de efectele ucigătoare ale acestuia.

Leproşii de la poarta Samariei reprezintă omul disperat, aflat în situaţii extrem de critice care nu vede nici o soluţie la orizont, decât moartea. Din punct de vedere logic, pentru ei nu exista scăpare în acele momente, singura posibilitate fiind o adevărată aventură, cu un deznodământ imprevizibil. Omul care trăieşte în păcat ajunge într-o astfel de stare, deoarece păcatul distruge personalitatea şi demnitatea umană, ducându-l la ruină.

Evanghelizând leproşii

Ce este comun în toate aceste trei cazuri este faptul că fiecare dintre aceştia primesc un mesaj la un moment dat, care îi determină să facă ceva. Mesajul pe care îl primesc aducea nădejde de eliberare din situaţia în care aceştia se aflau, tocmai pentru aceea, ei pornesc la drum.

Leproşii din Luca 17 au auzit de Isus şi au plecat să-l caute. Pentru că nu se spune cine le-a spus despre Isus, evanghelistul în cazul acesta este anonim. De aici rezultă cât de important este ca toţi credincioşii să proclame Cuvântul, indiferent de pregătirea lor şi indiferent cine sunt cei care îi ascultă. Toţi suntem chemaţi să predicăm Evanghelia şi toţi oamenii, indiferent de condiţia lor socială, trebuie să fie evanghelizaţi.

Naaman sirianul se hotărăşte să plece la drum spre Israel, la proorocul din Samaria, după ce a primit un mesaj de vindecare tocmai de la o fetiţă roabă, care slujea în casa lui. Această fetiţă roabă este mesagera mesajului divin la cei dintr-o clasă socială înaltă. Ea nu ţine cont de starea ei şi nici nu se lasă copleşită de animozităţi personale faţă de cei cărora este obligată să le slujească. Mântuirea păcătosului este mai importantă decât condiţia noastră umană şi de circumstanţele favorabile sau potrivnice. De asemenea, Naaman sirianul, când îşi dă seama de gravitatea bolii, nu precupeţeşte nici un efort, nu pune întrebări suplimentare şi nu se lasă descumpănit de prejudecăţi. El pur şi simplu porneşte la drum.

Leproşii de la poarta Samariei ajung să ia decizia de a se duce în tabăra sirienilor, forţaţi de împrejurări. Situaţia lor era atât de critică încât nu mai aveau altă soluţie. Dumnezeu uneori vorbeşte oamenilor în felul acesta, aducându-i la limita falimentului, prinzându-i la colţ, punându-i în situaţii fără ieşire. Atâta timp cât lucrurile merg bine, omul este preocupat de propriile lui interese, sănătatea, libertatea şi bunăstarea fiind considerate lucruri normale, care i se cuvin de drept. Dar când una sau mai multe din acestea lipsesc, ne dăm seama cât suntem de efemeri şi de vulnerabili. Numai când omul ajunge la limită îşi găseşte timp pentru a judeca raţional şi de a căuta singura soluţie care poate să îl salveze de la moarte.

Atitudinea faţă de Evanghelie

Nouă leproşi din Luca 17, se văd vindecaţi şi apoi îşi văd de drumul lor, bucuroşi că au scăpat de lepră. Probabil că aceştia au pus totul pe seama religiei lor, fiind implicaţi acolo preoţii şi jertfele. Numai unul dintre aceştia şi încă un samaritean îşi dă seama că el este vindecat de Isus şi se simte dator să meargă să-i mulţumească. Sunt mulţi oameni care îl caută pe Isus ca să le rezolve problemele şi apoi îşi văd de drumul lor. Pe de altă parte, omul este dominat de o frică patologică faţă de divinitate, de aceea încearcă să se pună bine cu Dumnezeu, pentru a se simţi în siguranţă. Cineva spunea că acei oameni care vor să obţină ceva de la Dumnezeu, nu sunt copii ai Lui, ci sunt clienţii Lui.

Naaman sirianul vrea să fie vindecat dar el vrea ca Dumnezeu să lucreze după cum crede el că ar trebui să o facă,  iar când descoperă că nu este aşa lasă totul şi vrea să plece. El îşi imagina că proorocul va veni la el, va cerceta rana, se va ruga şi apoi va fi vindecat. Mulţi oameni sunt dezamăgiţi când descoperă că Dumnezeu lucrează de multe ori într-un mod care sfidează orice logică şi înţelegere omenească. Noi nu percepem decât o parte a realităţii, de aceea gândim în parte şi ni se descoperă lucrurile lui Dumnezeu tot în parte. Vindecarea şi mântuirea sunt lucrarea lui Dumnezeu, după metodele Lui, în locul hotărât de El şi la momentul potrivit.

Atunci când leproşii de la poarta Samariei decid să se ducă în tabăra sirienilor, Dumnezeu intră şi el la lucru şi pune oştirea vrăşmaşă pe fugă, iar atunci când leproşii ajung acolo lupta este câştigată, vrăşmaşul a fugit, drumul spre libertate, belşug şi fericire fiind deschis. Mulţi oameni ajunşi la ruină din punct de vedere social sau moral îşi spun că pentru ei nu mai este nici o soluţie, starea lor este prea gravă pentru a se mai putea face ceva şi se resemnează în mizeria şi în eşecurile lor. Aceasta este ultima minciună pe care diavolul o foloseşte înainte de a-i trimite pe oameni la moarte sigură. Cât de important este un cuvânt de încurajare în astfel de momente, un cuvânt care să le deschidă oamenilor mintea şi perspectiva unei soluţii. Când omul este hotărât să facă un pas în direcţia bună, atunci Dumnezeu mobilizează armata lui, pune pe fugă duhurile care îi leagă pe oameni şi le redă acestora libertatea, bucuria şi demnitatea.

Leproşii care duc Evanghelia la alţii

Leprosul samaritean dovedeşte credinţă, dă slavă lui Dumnezeu şi pleacă mântuit, în timp ce ceilalţi nouă pleacă doar vindecaţi. Probabil că aceştia nu s-au mai întâlnit cu Isus niciodată şi au rămas fără el pentru totdeauna. Mântuirea sufletului este mult mai importantă decât vindecarea fizică, iar cel care s-a întors la Isus să-i mulţumească, la fel cum au procedat mulţi alţii după ce s-au întâlnit cu Isus, în mod sigur s-a dus apoi la toţi prietenii şi cunoscuţii lui să le spună despre Isus şi despre ce s-a întâmplat cu el.

Naaman sirianul duce pământ din Israel în casa lui pentru a face acolo un altar şi pentru a se închina doar înaintea Dumnezeului lui Israel. Decizia lui în mod sigur a influenţat pe cei din casa lui şi a fost o mărturie pentru întreaga Sirie. Nu la întâmplare sunt implicaţi atât împăratul Siriei cât şi împăratul lui Israel, ambii fiind necredincioşi, dar amândoi au trebuit să afle prin Naaman de Dumnezeul lui Israel.

Leproşii de la poarta Samariei după ce au ajuns în tabăra sirienilor pe care au găsit-o goală, şi-au dat seama că au de-a face cu o  minune, Dumnezeu însuşi fiind cel care i-a călăuzit în felul acesta. Dar ei după ce au văzut eliberarea de sub jugul duşmanului şi belşugul din tabără, au cugetat şi şi-au dat seama că trebuie să meargă ei înşişi în Samaria şi să dea de veste la tot poporul de măreţia lucrării divine. Poporul aflat la disperare din cauza foametei nu a mai ţinut cont de cine sunt mesagerii, deoarece consistenţa mesajului depăşea orice prejudecată şi orice altă barieră care ar fi fost pusă în alte circumstanţe.

Spuneam la început că leproşii trebuiau să fie scoşi afară din localităţi şi erau obligaţi să locuiască departe în colonii proprii. Păcatul este cel care ne-a despărţit de Dumnezeu, dar problema cea mai gravă era că omul aflat într-o astfel de stare, nu avea capacitatea de a se întoarce la starea lui iniţială. În Evrei 13 ni se spune că Hristos însuşi a ieşit afară din tabără ca să pătimească, în felul acesta rezolvând problema înstrăinării omului şi a neputinţei acestuia de a se reabilita. În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. (Evrei 13:11-13)

Deci Isus a venit afară la noi, ca să ne ducă înăuntru, să putem trece prin uşă dincolo. Dar apostolul mai spune un lucru, pentru cei care au intrat în graţia divină: Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Să mergem şi noi afară, la cei care au rămas acolo, să le spunem despre mântuire, despre Hristos care îi salvează, chiar dacă acest lucru înseamnă suferinţă şi ocară. Cel mântuit nu va sta niciodată cu mâinile încrucişate, aşteptând venirea Domnului, în timp ce lângă el sunt atâţia oameni care mor din cauza păcatului şi a robiei diavolului. Putem învăţa acest lucru chiar de la leproşi.

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns