Eu şi casa mea vom sluji Domnului (1) – studiu pentru familia creştină

Trăim vremuri de profunde schimbări şi probabil că niciodată acestea nu s-au produs cu o aşa mare rapiditate ca în vremurile noastre. Avansul tehnologic, capitalismul lipsit de etică sau bazat pe o etică îndoielnică, diferenţele social-materiale tot mai accentuate între oameni, avansul ideologiei umaniste pe de o parte şi a fundamentalismului islamic pe de altă parte, sunt toate cauze ale acestor schimbări la care asistăm cu toţii.

Cultura iudeo-creştină se clatină din toate încheieturile deoarece stâlpi de bază ai acesteia sunt subminaţi sau chiar dărâmaţi. Deja nu se mai vorbeşte de o Europă creştină, iar America ne calcă pe urme. Valorile creştine au fost scoase demult afară din toate cancelariile europene, din şcoli, din instituţiile sociale, din spitale, din marile concerne industriale sau financiare şi ne ghidăm după alte repere în funcţie de interesele noastre imediate sau după cum ni se spune „de sus”, pentru că tot nu avem alte alternative.

Familia creştină este cea mai expusă acestui val de schimbări, valorile tradiţionale ale acesteia fiind demult puse la stâlpul infamiei. Ce ar trebui să facem noi acei care încă mai citim din Scriptură, mai mergem la Biserică şi ne gândim că totuşi mai este ceva „dincolo”? Copiii noştri cresc odată cu aceste schimbări iar puternicii zilei vor cu orice preţ să ne convingă că „progresele sociale” care au trecut cu tăvălugul peste valorile tradiţionale ale familiei, trebuie să le acceptăm ca şi lucruri „normale”.

Sâmbătă (21 Iunie), în biserica noastră am abordat împreună cu familiile bisericii (care au venit desigur), aceste probleme cu scopul de a privi la noi înşine ca părinţi şi la responsabilităţile care apasă pe umerii noştri în ceea ce priveşte educaţia copiilor pe care Dumnezeu ni i-a dăruit. Profitând de acest spaţiu virtual, aş dori să împărtăşesc acele câteva gânduri şi cu alţi părinţi care şi ei la rândul lor sunt preocupaţi de viitorul familiilor lor.

 Factorii care influenţează educaţia?

Majoritate dintre noi locuim în ţări care se definesc ca fiind laice şi neutre din punct de vedere religios. În realitate ştim cu toţii că nu este aşa, familia creştină fiind puternic influenţată de diverşi factori care încearcă prin diferite forme să ne inducă o anumită ideologie, o anumită concepţie despre viaţă şi astfel să ne configureze viitorul. Vreau să amintesc aici câţiva factori care ne influenţează şi care mi se par cei mai importanţi:

Statul – prin sistemul legislativ şi prin modelul cultural pe care îl promovează.

Şcoala – care este subordonată statului atât financiar cât şi legislativ.

Media (scrisă, audio, video) – care este promotoarea cea mai puternică a modelului cultural actual, subordonată statului (indirect) şi sponsorilor (trăieşte din publicitate).

Modele umane – persoane influente (actori, cântăreţi, sportivi, vedete de televiziune, oameni de afaceri, politicieni), care îşi impun şi îşi promovează modul lor de viaţă.

Familia – care încearcă să-şi impună propriile valori, dar este puternic influenţată de modelul cultural şi de media.

Biserica – care este o extensie a familiei creştine, care trăieşte după valorile Scripturii.

Aşa cum se poate vedea în desenul de mai sus, factorii de deasupra liniei sunt cei care promovează modelul cultural actual. Statul este cel care dirijează şcoala şi media dar şi acesta la rândul lui este controlat şi condus de către persoane sau grupuri influente care îi sponsorizează pe guvernanţi atât în campaniile electorale cât şi după aceea. Deci în fond şi la urma urmei, modelul cultural actual este impus societăţii de către aceste persoane sau grupuri influente care au în spate ideologii de tipul New Age (Noua Eră). Aceştia controlează statul şi prin acesta sistemul de învăţământ, mediile de comunicare şi modelele umane.

Dar toţi factorii de deasupra liniei, direct sau indirect doresc să influenţeze atât familia cât şi biserica, care în tot acest conglomerat ideologic, sunt rămase ca nişte insule într-o mare de titani. Dacă vrem să ne educăm copiii după Scriptură şi nu după „mersul lumii acesteia”, trebuie să ne fie foarte clar: nu ne putem aştepta la sprijin nici din partea statului, nici din partea şcolii şi nici din partea altor instituţii sociale sau de altă natură. De aceea este extrem de importantă această colaborare dintre familie şi biserică. Nu ignoraţi biserica părinţilor şi nu neglijaţi familiile bisericii, pastorilor.

Un cuvânt de încurajare, privind la desenul de mai sus. Deasupra liniei avem bani, putere, influenţă, popularitate. Sub linie avem două instituţii neglijate, ridiculizate şi banalizate, dar cu noi avem Cuvântul Scripturii din care ne inspirăm, Dumnezeu (Tatăl + Fiul) ne oferă un sprijin moral, iar Duhul Sfânt ne luminează şi ne dă putere. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?  (Romani 8:31)

 Modelul cultural actual (chipul veacului acestuia)

Ce vrea să ne comunice ideologia lumii în care noi trăim?

• Nu există adevăruri absolute, totul este relativ.
• Dumnezeu: – Nu există – ateismul; Nu ştim dacă El există – agnosticismul; Dacă există, El  nu se amestecă în viaţa noastră

• Dacă nu există adevăruri absolute şi nici o autoritate absolută, atunci nu trebuie să dăm socoteală nimănui de comportamentul nostru moral.
• Nu există rai sau iad, deci fericirea este legată de viaţa aceasta.
• Familia – nu mai poate fi definită conform modelului tradiţional, deci putem să deosebim:  –  Familia biparentală (un bărbat şi o femeie)
  –  Familia monoparentală (un bărbat sau o femeie care îşi creşte copiii)
  –  Familia de convenienţă (când cei doi trăiesc împreună fără acte de căsătorie).
  –  Familia între persoane de acelaşi sex

• Planificarea familiară este necesară şi sunt permise toate metodele, inclusiv avortul.
• Relaţiile intime sunt permise pe baza liberului consimţământ, indiferent de situaţia matrimonială.
• Divorţul este permis în orice situaţie şi este soluţia cea mai bună atunci când familia ajunge în impas.
• Autoritatea părinţilor este restrânsă doar la aspecte minore, copiii fiind liberi să-şi aleagă sistemul etic la care să se conformeze.

Şi dacă astfel de lucruri sunt promovate azi de către cei puternici, care trebuie să fie poziţia noastră faţă de presiunea culturală? Putem întâlni mai multe posibilităţi:

–   Acceptarea – suntem de acord
–   Ignorarea – nu suntem de acord, dar nu ne poate face nici un rău nouă (suntem bine aşezaţi pe poziţia noastră).
–   Adaptarea – se schimbă vremurile, deci trebuie să ne conformăm ca să ţinem pasul.
–   Izolarea – nu suntem de acord şi pentru ca să nu ne facă rău, ne închidem în colivia noastră.
–   Împotrivirea – suntem categoric împotrivă şi luăm poziţie publică faţă de schimbările culturale (conservatorismul militant).
–   Loialitatea şi consecvenţa faţă de propriile noastre valori – respectarea şi practicarea principiilor etice ale Scripturii, în totală dependenţă de Dumnezeu.

Care este scopul educaţiei? Ce trebuie să urmărim atunci când ne învăţăm copiii?

• Însuşirea cunoştinţelor generale despre viaţă – se referă la primii ani din viaţi şi este responsabilă familia.
• Însuşirea normelor etice de bază – se referă la acele norme care au ca scop o bună convieţuire între oameni. Familia este responsabilă în cea mai mare măsură, iar şcoala le întăreşte, dar cele două instituţii nu vor coincide în toate aspectele:  –  Respectul faţă de ceilalţi oameni
  –  Respectul faţă de autoritate
  –  Respectul faţă de proprietate
  –  Respectul faţă de onoarea fiecărei persoane
  –  Norme privind pudoarea şi decenţa

• Pregătirea pentru viaţa profesională – şcoala
• Pregătirea specifică avansată – facultatea
• Pregătirea specifică pentru performanţe într-un anumit domeniu (muzica, sportul, actoria, politica).
• Pregătirea pentru viaţa de familie – sunt responsabili familia şi biserica.
• Pregătirea pentru viaţa eternă – la fel, sunt responsabili familia şi biserica.

Dacă am elimina ultima frază care se referă la viaţa eternă, atunci nu ar trebui să fim preocupaţi de ceea ce ni se spune azi la şcoală, prin media sau prin alte canale de informare. Dacă fericirea este aici atunci „să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15: 32). Dar dacă introducem în ecuaţie această cerinţă, atunci toate celelalte vor fi condiţionate de aceasta. Ne pregătim pentru viaţă, în lumina eternităţii şi ne vom învăţa copiii în aşa fel ca aceştia să ţintească Cerul. Dostoiewski (în Fraţii Karamazov) spunea: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi”, iar C.S. Lewis (în Creştinismul Redus la Esenţe, cap.10) spunea la rândul lui: „Numai de când creştinii au încetat în mare măsură să se mai gândească la lumea viitoare, numai de atunci încoace au devenit atât de ineficienţi în lumea aceasta. Ţintiţi spre Cer şi pământul vă va fi dat „pe deasupra”: ţintiţi spre pământ şi nu veţi primi nici pământul şi nici cerul”.

În articolul viitor vom aborda anumite aspecte practice ale educaţiei precum: educaţia din familie, şcoala, biserica, televizorul şi internetul.

Comentarii