În primele două articole pe această temă am văzut cum este Dumnezeu şi cine suntem noi. Ne-a mai rămas să vedem ce a spus Isus Hristos despre El însuşi şi în cele din urmă să vedem ce trebuie să facem noi, acei ce suntem în căutarea identităţii, a unui ţel în viaţă, a fericirii pe care lumea aceasta nu a putut să ne-o dea.
Ce a spus Isus despre El însuşi?
Soluţia perfectă a lui Dumnezeu: În timpul celor trei ani de activitate publică, Isus ne-a învăţat cum să trăim şi a făcut multe minuni, ba chiar a înviat pe unii din morţi. Dar El ne-a spus că principala lui misiune era să ne mântuiască din păcatele noastre.
Isus a proclamat că El este Mesia cel promis, ce va lua asupra lui păcatele noastre. Profetul Isaia a scris despre Mesia cu 700 de ani înainte, dându-ne mai multe repere despre identitatea Lui. Dar reperul cel mai dificil de înţeles este că Mesia va fi om şi Dumnezeu în acelaşi timp!
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6)
Autorul Ray Stedman a scris despre Mesia cel promis de Dumnezeu: „De la începutul Vechiului Testament, se observă o senzaţie de speranţă şi aşteptare, asemănător cu sunetul paşilor care se apropie: Cine va se apropie! … Această speranţă a crescut de-a lungul relatării profeţilor, pe măsură ce unul după altul aduceau câte un indiciu în plus: Cineva vine!”
Vechii profeţi au prezis că Mesia va fi ofranda perfectă a lui Dumnezeu pentru păcatele omului, satisfăcând dreptatea Lui. Acest om perfect va fi capabil să moară pentru noi (Isaia 53:6). Conform autorilor Noului Testament, unicul motiv pentru care Isus putea să moară pentru restul omenirii, este pentru că El, fiind om şi Dumnezeu, a trăit o viaţă morală perfectă şi nu va putea să fie judecat pentru păcatele Lui. Este dificil de înţeles cum moartea lui Isus a plătit pentru păcatele noastre. O analogie din lumea tribunalelor ne-ar putea servi pentru a explica cum Isus a rezolvat dilema dintre dragostea perfectă a lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.
Imaginaţi-vă că intraţi în sala unui tribunal fiind vinovat de un asasinat (deci dumneavoastră aveţi probleme serioase). Apropiindu-vă de judecător, vă daţi seama că judecătorul este tocmai tatăl dumneavoastră. Pentru că ştiţi că tatăl vă iubeşte, imediat veţi începe să-l rugaţi: „Tată dă-mi drumul!” La care el vă răspunde: „Eu te iubesc fiule, dar acum sunt judecător. Nu pot pur şi simplu să te eliberez”.
El este îngrozit. În cele din urmă loveşte cu ciocanul şi vă declară vinovat. Nu se poate renunţa la justiţie, sau cel puţin acest lucru nu-l poate face un judecător. Dar pentru că el vă iubeşte, îşi dă jos haina de judecător şi se oferă să plătească el în locul dumneavoastră, deci va merge el să moară pe scaunul electric.
Aceasta este relatarea pe care o găsim în Noul Testament. Dumnezeu a coborât între noi oamenii, în forma lui Isus Hristos şi s-a dus de bunăvoie la scaunul electric (adică la cruce) în locul nostru, pentru păcatul nostru. Isus nu este o altă persoană, nu este un fel de ţap ispăşitor ce îşi asumă păcatele noastre. El este Dumnezeu însuşi. Sau cu alte cuvinte, Dumnezeu avea două alternative: să ne judece pentru păcatele noastre sau să-şi asume El însuşi pedeapsa. Prin Isus Hristos, El a ales pe cea de a doua.
Chiar dacă cântăreţul Bono din formaţia U2, nu pretinde să fie un teolog, el descrie într-o manieră foarte clară, moartea lui Isus:
„Motivul morţii lui Isus Hristos este acela că El şi-a asumat păcatele lumii, în aşa fel că noi nu culegem ceea ce am semănat, şi că natura noastră păcătoasă nu are drept consecinţă moartea pe care o merităm. Acesta este motivul. Acest lucru ne face să ne menţinem umili. Nu sunt propriile noastre fapte bune ce ne vor face să trecem pe porţile Cerului”.
Adică, dreptatea perfectă a lui Dumnezeu se satisface complet prin moartea Fiului Său, Isus Hristos. Toate păcatele noastre, indiferent cât de rele sunt sau au fost, sunt plătite integral de sângele lui Hristos. Unele persoane cred că nu au nevoie de un mântuitor, gândind că Dumnezeu trebuie să fie mulţumit de vieţile lor şi de acţiunile lor caritabile. Ei nu se consideră păcătoşi. Acest lucru se întâmplă în particular cu acele persoane care mare parte din vieţile lor încearcă să trăiască după un cod moral sau religios particular. Ei gândesc că Hitler merită să fie judecat, dar nu ei şi nici alte persoane care trăiesc vieţi decente. Este ca şi cum Dumnezeu ne-ar califica într-o formă relativă, comparativ cu comportamentul rău al celorlalţi, şi fiecare persoană ce scoate nota D sau mai mult, va trece. Dar acest lucru ne introduce într-o dilemă.
Aşa cum am văzut, păcatul este contrar la modul absolut faţă de caracterul sfânt a lui Dumnezeu. Prin păcat noi l-am ofensat pe Cel ce ne-a creat şi ne-a iubit suficient de mult încât şi-a sacrificat propriul Fiu, pentru noi. Într-un anume fel, rebeliunea noastră este ca şi cum l-am fi scuipat pe Dumnezeu în faţă. Nici faptele noastre bune, nici religia, nici meditaţia, nici karma, nu pot plăti datoria pentru păcatele noastre. Atunci, de ce numai Isus ne poate mântui de păcatele noastre? Nu mai sunt şi alţii capabili să o facă? Chiar dacă s-ar putea găsi multe persoane şi profeţi ce au trăit vieţi onorabile, martorii oculari ai lui Isus din Noul Testament, ne povestesc că El era de o perfecţiune morală, în toate sensurile. Teologul RC Sproul ne spune că datorită faptului că Hristos a trăit o viaţă fără de păcat, numai El poate să fie mântuitorul nostru.
Un dar nemeritat
Termenul biblic ce descrie iertarea gratuită a lui Dumnezeu prin Isus, se numeşte har. În timp ce pietatea ne salvează de ceea ce merităm, harul lui Dumnezeu ne dă ceea ce nu merităm. Să vedem pe scurt ce a făcut Isus a făcut pentru noi, ceea ce noi nu puteam să facem:
- Dumnezeu ne iubeşte şi ne-a creat pentru a avea o relaţie cu El.
- Nouă ne-a fost oferită libertatea de a accepta sau de a respinge această relaţie.
- Păcatele şi rebeliunea noastră contra lui Dumnezeu şi a legilor Lui au creat un zid ce ne separă de El.
- Cu toate că noi meritam pedeapsa eternă, Dumnezeu a plătit datoria noastră în totalitate prin intermediul morţii lui Isus în locul nostru, făcând posibilă viaţa eternă împreună cu Dumnezeu.
Bono ne prezintă perspectiva lui asupra harului:
„Harul sfidează înţelegerea şi logica. Dragostea ce întrerupe consecinţele acţiunilor tale, ceea ce este o veste bună în cazul meu, pentru că am făcut multe prostii … şi aş avea o mare problemă dacă Karma ar fi judecătorul meu final … Aceasta nu justifică greşelile mele, dar contez pe Harul lui Dumnezeu. Contez pe faptul „că Isus a plătit pentru păcatele mele la cruce, pentru că ştiu cine sunt şi sper să nu trebuiască să depind de propria mea religiozitate”.
Acum putem deja să vedem care era planul de mântuire a lui Dumnezeu, întocmit de la început. Dar încă ne mai lipseşte un ingredient. Conform lui Isus şi a autorilor Noului Testament, fiecare dintre noi trebuie să răspundă individual la cadoul gratuit ce ni-l oferă Isus. El nu ne va obliga să-l primim.
Dumneavoastră alegeţi deznodământul
Noi în fiecare zi luăm decizii – cu ce ne îmbrăcăm, ce mâncăm, la ce şcoală mergem, partenerul nostru, etc. Este acelaşi lucru şi în cazul relaţiei noastre cu Dumnezeu. Autorul Ravi Zacharias scrie:
„Mesajul lui Isus revelă că fiecare persoană … ajunge să-l cunoască pe Dumnezeu nu în virtutea naşterii ei, ci prin intermediul unei decizii conştiente prin care îl lasă pe Dumnezeu să-i guverneze viaţa”
De cele mai multe ori, deciziile noastre se văd influenţate de ceilalţi de lângă noi. Dar în unele cazuri primim sfaturi greşite. În 11 Septembrie 2001, 600 de persoane inocente s-au încrezut într-un sfat greşit şi au suferit consecinţele într-un mod nevinovat. Această poveste reală este următoarea:
Un bărbat ce se afla la etajul 92 din turnul sudic al Turnurilor Gemene, a auzit un avion ce s-a ciocnit cu turnul nordic. Impacientat de explozia produsă a sunat la poliţie pentru a cere instrucţiuni la ceea ce trebuiau să facă. Acesta a spus prin telefon cu o voce gravă: trebuie să ştim dacă trebuie să ieşim de aici, pentru că am auzit o explozie”.
Persoana de la celălalt capăt l-a sfătuit să nu evacueze clădirea. „Eu aş aştepta până ce aş ştii mai multe”; „Eu aş aştepta până ce aş ştii mai multe”
„Ok”, a spus bărbatul de la telefon. „Nu evacuăm”. Şi a închis telefonul.
Puţin după ora 9:00, un alt avion s-a ciocnit de turnul sudic, în dreptul etajului 80. Aproape toate cele 600 de persoane de la etajele superioare au murit. Neevacuarea edificiului a fost una din gravele erori ce au dus la tragediile din acea zi. Acele 600 de persoane au murit pentru că s-au încrezut într-o informaţie greşită, chiar dacă a fost dată de o persoană ce încerca să-i ajute. Tragedia nu s-ar fi întâmplat dacă cele 600 de victime ar fi primit informaţia potrivită.
Decizia noastră conştientă faţă de Isus este mult mai importantă decât decizia cu care s-au confruntat victimele prost informate din 11 S. Este în joc eternitatea noastră. Putem alege unul din trei răspunsuri diferite. Putem să-L ignorăm. Putem să-L respingem. Sau putem să-l acceptăm.
Motivul pentru care mulţi oameni trec prin viaţă ignorându-l pe Dumnezeu este că sunt prea ocupaţi cu propriile lor interese. Chuck Colson era unul dintre aceştia. Colson ocupa biroul de lângă cel al preşedintelui Statelor Unite. El era considerat „tipul dur” de la Casa Albă a lui Nixon, cel ce poruncea să se ia deciziile cele mai dificile. Dintr-o dată, în 1972, scandalul Watergate i-a ruinat reputaţia şi lumea lui era distrusă. Mai târziu el scria:
„Eu eram interesat doar de mine însumi. Făcusem una sau alta, am ajuns la succes şi nu-i recunoşteam nici un merit lui Dumnezeu, şi nu i-am mulţumit nici odată pentru cadourile ce mi le-a făcut. Niciodată nu m-am gândit că ceva ar putea să fie incomensurabil superior mie, sau să fi gândit vreodată la puterea infinită a lui Dumnezeu, nici nu l-am relaţionat pe El cu viaţa mea”.
Multe persoane se identifică cu Colson. Este uşor să te laşi dus de ritmul vertiginos al vieţii şi să ai puţin timp, sau deloc pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, să ignori oferta minunată de iertare a lui Dumnezeu, are aceleaşi consecinţe nefaste ca şi un refuz categoric. Datoria păcatelor noastre rămâne încă neplătită.
În cazurile criminale, puţine persoane se aşteaptă să primească o graţiere completă. În 1915, George Burdick, editor la New York Tribune, a violat legea, refuzând să facă cunoscute sursele. Preşedintele Wodrow Wilson i-a acordat graţiere completă lui Burdick pentru toate delictele „pe care le-a comis sau a le-ar fi putut comite”. Ineditul cazului Burdick a fost că el a refuzat să primească graţierea. Acest lucru a făcut ca să se ajungă la Curtea Supremă, care i-a dat dreptate lui Burdick, declarând că nu se putea obliga o persoană să primească o graţiere prezidenţială.
În cazul de neacceptare a graţierii oferite de Isus Hristos, oamenii pun o serie de motive diferite. Multe persoane spun că nu există probe care să demonstreze (existenţa lui Dumnezeu), dar la fel ca şi Bertrand Russel şi mulţi alţi sceptici, nu sunt suficient de interesaţi să investigheze cu adevărat. Alte persoane se opun să vadă dincolo de unii creştini ipocriţi pe care îi cunosc, arătând ca şi scuză comportamentul acestora lipsit de bunătate şi incoerent cu credinţa lor. Iar atâţia alţii, îl refuză pe Hristos pentru că îl învinovăţesc pe Dumnezeu pentru vreo experienţă tristă sau tragică pe care au suferit-o.
Dar, Ravi Zacharias, ce a dezbătut cu intelectuali din sute de universităţi, crede că adevăratul motiv pentru care majoritatea oamenilor îl refuză pe Dumnezeu, este unul moral:
„Un om îl refuză pe Dumnezeu nu din cauza exigenţelor intelectuale şi nici din cauza lipsei probelor. Un om îl refuză pe Dumnezeu din cauza unei încăpăţânări morale care refuză să admită că are nevoie de Dumnezeu”.
Dorinţa de libertate morală l-a îndepărtat pe C.S. Lewis de Dumnezeu o mare parte din viaţa universitară a acestuia. După ce căutarea lui după adevăr, l-a condus la Dumnezeu, Lewis a explicat cum acceptarea lui Isus Hristos pretinde mai mult decât o concordanţă intelectuală cu faptele. El a scris:
„Omul păcătos nu este doar o simplă creatură imperfectă ce trebuie să fie îmbunătăţită: el este un rebel ce trebuie să depună armele. Să laşi armele jos, să ceri iertare, să-ţi dai seama că te afli pe drumul greşit şi să te pregăteşti pentru a începe să trăieşti din nou … aceasta este ceea ce creştinii numesc pocăinţă”.
Pocăinţă este un cuvânt ce semnifică o schimbare radicală în modul de a gândi. Este o schimbare a minţii. Acest lucru i s-a întâmplat fostului mandatar al lui Nixon. După ce a fost descoperit cazul Watergate, Colson a început să gândească viaţa într-o altă formă. După ce şi-a dat seama de propria lui lipsă de direcţie, a început să citească cartea lui Lewis, Mere Christianity (Creştinismul redus la esenţe), carte ce i-a făcut-o cadou un prieten. Colson, care a studiat dreptul, a luat un bloc de notiţe galben şi începu să noteze argumentele lui Lewis. El îşi aminteşte:
„Ştiam că deja era ora pentru mine … O să-l accept pe Isus Hristos ca Domn al vieţii mele? Era ca şi o poartă în faţa mea. Nu era formă de a o evita. Sau intram, sau rămâneam afară. Să spun „probabil” sau „mai am nevoie de timp” însemna să mă înşel pe mine însumi”.
După o luptă internă, acest vechi consilier al preşedintelui Statelor Unite, în cele din urmă şi-a dat seama că Isus Hristos merita totala lui loialitate. El a scris apoi:
„Atunci, la primele ore ale dimineţii unei zile de vineri, pe când mă aflam aşezat observând marea pe care o iubesc, din gura mea au ieşit câteva cuvinte ce nu eram sigur că sunt capabil să le înţeleg sau să le rostesc: „Doamne Isuse, eu vă cred. Vă accept. Te rog frumos intră în viaţa mea. Eu mă angajez să vă fiu credincios”.
Colson a descoperit că întrebările lui: Cine sunt? De ce sunt aici? şi Încotro merg?, toate primesc un răspuns ce are o relaţie personală cu Isus Hristos. Apostolul Pavel a scris: În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, (Efeseni 1:11)
Începând o relaţie personală cu Isus Hristos, el va umple golul nostru interior, ne va da pace şi va satisface dorinţa noastră de a aveau un rost şi o speranţă. Şi nu mai trebuie să recurgem la stimuli trecători pentru a ne satisface. Când El intră în vieţile noastre, de asemenea El va satisface dorinţele şi nevoile noastre cele mai profunde de securitate şi dragoste, reale şi durabile. Şi cel mai grozav este că Dumnezeu însuşi a venit în chip de om pentru ca să plătească datoria noastră întreagă. Din cauza aceasta nu mai suntem pasibili să fim pedepsiţi pentru păcatele noastre. Pavel spune acest lucru foarte clar când le-a scris colosenilor: Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; (Coloseni 1:21-22)
Aşa deci, Dumnezeu a făcut pentru noi ceea ce nu puteam face noi înşine. Am scăpat de păcatele noastre prin intermediul morţii jertfitoare a lui Isus. Este ca şi cum autorului unui masacru i-ar fi acordată graţierea totală de către un judecător. El nu merită iertarea şi nici noi de altfel. Darul lui Dumnezeu ce este viaţa veşnică este absolut gratuit – şi este disponibil pentru acel ce vrea să-l primească. Chiar dacă ni se oferă iertarea, decizia de a o accepta este a noastră. Decizia este a dumneavoastră.
Vă aflaţi într-un moment al vieţii în care v-ar plăcea să acceptaţi darul gratuit al lui Dumnezeu? Probabil că la fel precum Madonna, Bono, Lewis sau Colson, viaţa ta este la fel de goală. Nimic din ce ai încercat nu a reuşit să-ţi satisfacă golul din interiorul tău. Dumnezeu poate umple acest gol şi să te schimbe într-o clipită. El te-a creat pentru a avea o viaţă plină de sens şi scop. Isus a spus: Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. (Ioan 10:10)
Sau probabil că ţie îţi merge bine, dar eşti neliniştit şi-ţi lipseşte pacea. Îţi dai seama că ai violat legile lui Dumnezeu şi eşti departe de dragostea şi iertarea Lui. Poate că ţi-e frică de judecata lui Dumnezeu. Isus a spus: Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. (Ioan 14:27)
Atunci, dacă te simţi obosit de o viaţă de interese goale sau te simţi tulburat din cauză că-ţi lipseşte pacea cu Creatorul tău, răspunsul se găseşte în Isus Hristos. Dându-i toată încrederea lui Isus Hristos, Dumnezeu va ierta toate păcatele tale – trecute, prezente şi viitoare – şi va face acest lucru prin Fiul Său. El îţi va da un nou sens vieţii tale aici pe pământ şi promisiunea unei vieţi eterne împreună cu El. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; (Ioan 1:12)
Iertarea păcatelor, un nou sens al vieţii şi viaţa eternă sunt disponibile pentru tine dacă le doreşti. Tu poţi să-l inviţi pe Isus Hristos în viaţa ta chiar acum prin credinţă, în rugăciune. Rugăciune înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dumnezeu îţi cunoaşte inima şi El nu este atât de interesat de cuvintele tale, aşa cum este de atitudinea inimii tale. În continuare aveţi câteva sugestii pentru o rugăciune:
„Dragul meu Dumnezeu, vreau să te cunosc personal şi să trăiesc cu Tine o veşnicie. Mulţumesc Doamne Isuse pentru că ai murit pentru păcatele mele la cruce. Îmi deschid uşa vieţii mele şi vreau să te primesc ca Mântuitorul şi Domnul meu. Ia-mi Tu controlul vieţii mele şi schimbă-mă, transformându-mă în acea persoană aşa cum Tu vrei să fiu”.
Când tu te angajezi să-l urmezi pe Isus Hristos, El va intra în viaţa ta, va deveni călăuza ta, consilierul tău şi cel mai bun prieten. De asemenea îţi va da puterea să depăşeşti toate dificultăţile şi tentaţiile, eliberându-te pentru ca să poţi trăi o viaţă plină de sens, de scop şi de putere.
