Este Isus relevant astăzi? (partea a 2-a)

926 0

Ce a spus Isus despre noi?

Suntem făcuţi pentru o relaţie cu Dumnezeu. 

Dacă dumneavoastră citiţi Noul Testament, veţi descoperi că Isus a vorbit constant despre valoarea noastră imensă în faţa lui Dumnezeu şi ne spune că Dumnezeu ne-a creat pentru ca să fim fiii Lui.

Bono, faimosul cântăreţ irlandez de rock din formaţia U2, a spus într-un interviu: „Este un concept halucinant să te gândeşti că Dumnezeu care a creat Universul, ar putea dori compania şi o relaţie adevărată cu noi”.

Adică, înainte de a fi creat Universul, Dumnezeu a plănuit ca să ne adopte ca şi familie a Lui. Nu numai aceasta, ci El a plănuit o incredibilă moştenire care ne corespunde nouă ca să primim. Aşa ca şi inima tatălui din pilda Domnului Isus, Dumnezeu vrea să ne dea o moştenire de binecuvântări inimaginabile şi privilegii reale. Pentru El suntem speciali.

Libertatea de alegere

În filmul The Stepford Wives, bărbaţi slabi, mincinoşi, lacomi şi asasini au creat roboţi supuşi şi ascultători pentru a înlocui pe soţiile lor eliberate, pe care le consideră o ameninţare. Deşi se presupune că bărbaţii îşi iubesc soţiile, le înlocuiesc cu maşini, cu scopul de a le obliga să asculte.

Dumnezeu ne-ar fi putut face aşa, persoane tip roboţi programate ca să-L iubim şi să-L ascultăm, şi programate pentru a-L venera aşa cum se programează un computer. Dar atunci dragostea noastră obligatorie nu ar mai avea sens. Dumnezeu vroia ca să-L iubim liberi. Într-o relaţie adevărată, noi vrem ca să ne iubească pentru ceea ce suntem, nu din obligaţie – preferăm jumătatea noastră geamănă decât o mireasă la comandă.

Soren Kierkegaard a rezumat această dilemă în următoarea poveste: Imaginaţi-vă că ar exista un rege care iubea pe o domnişoară săracă. Acest rege nu era aşa cum erau ceilalţi regi. Toţi tremurau înaintea puterii lui … dar, acest rege puternic s-a înmuiat din cauza dragostei pentru domniţa săracă. Cum putea să-i declare dragostea lui? Într-o anumită formă ciudată, regalitatea lui îl ţinea legat de mâini. Dacă ar fi dus-o la palat şi ar fi acoperit-o de bijuterii … atunci ea în mod sigur nu s-ar fi opus – nimeni nu ar fi avut curajul să i se opună. Dar ea l-ar fi iubit? Bineînţeles că ea ar fi spus că îl iubeşte, dar l-ar fi iubit cu adevărat?

Puteţi vedea care este problema. Spunând aceasta într-o manieră mai puţin poetică: unde ajungi oare cu un prieten ce pretinde că ştie tot? (În cazul nostru aşa ceva nu este valabil, şi cred că ştiţi asta). Deci cu scopul de a permite dragostea care să se manifeste liberă, Dumnezeu i-a creat pe oameni cu o capacitate unică: liberul arbitru.

Rebeliunea contra legilor morale ale lui Dumnezeu.

C.S.Lewis gândea că deşi suntem programaţi în interior cu dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, noi ne răzvrătim împotriva acestei dorinţe din momentul în care ne naştem. Lewis de asemenea a început să analizeze propriile lui motive, ceea ce l-a dus să descopere că el ştia instinctiv să distingă între bine şi rău. El s-a întrebat, de unde vine această percepţie a diferenţei dintre bine şi rău. Toţi ne dăm seama de această capacitate de a recunoaşte binele şi răul când citim despre asasinarea a şase milioane de evrei de către Hitler, sau despre un erou care îşi sacrifică viaţa pentru cineva. Ştim instinctiv că este rău să minţim şi să înşelăm. Această cunoştinţă că suntem programaţi cu o lege morală internă, l-a condus pe acest vechi ateu să concludă că trebuie să existe un „Legiuitor moral”

În concluzie, atât conform lui Isus cât şi a Sfintelor  Scripturi, Dumnezeu ne-a dat o lege morală de care trebuie să ascultăm. Şi noi nu numai că am întors spatele relaţiei cu El, dar de asemenea am violat aceste legi morale pe care Dumnezeu le-a stabilit. Majoritatea dintre noi ştie unele dintre cele zece porunci: „să nu mărturiseşti strâmb, să nu furi, să nu ucizi, să nu preacurveşti, etc. Isus le-a rezumat spunând că trebuie să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. De aceea, păcat înseamnă nu numai răul pe care îl comitem violând legea, ci şi nu a face ceea ce este bine.

Dumnezeu a creat Universul cu legi care guvernează tot ceea ce este în interiorul său. Acestea sunt inviolabile şi inalterabile. Când Einstein a descoperit formula E=MC2,  a revelat misterul energiei nucleare. Punând laolaltă ingredientele corecte, în condiţiile impuse, se eliberează o mare cantitate de energie. Sfintele Scripturi ne spun că legea morală a lui Dumnezeu nu este mai puţin valoroasă, deoarece aceasta provine din propriul Lui caracter.

Începând de la primul bărbat şi de la prima femeie, nu am ascultat de legile lui Dumnezeu, chiar dacă acestea erau făcute pentru binele nostru. Şi nu am făcut nici ceea ce trebuia să facem. Moştenim această condiţie de la primul om, Adam. Biblia numeşte păcat această neascultare şi acest cuvânt înseamnă „a greşi ţinta” ca şi cum un arcaş nu ţinteşte obiectivul dorit. În acest fel, păcatele noastre au rupt relaţia pe care Dumnezeu dorea să o aibă cu noi. Revenind la exemplul arcaşului, am greşit obiectivul în ceea ce priveşte motivul pentru care noi am fost creaţi.

Păcatul este cauza rupturii tuturor relaţiilor: rasa umană scoasă afară din mediul ei ambient, oamenii confuzi în interiorul lor (vinovăţie şi ruşine), oamenii separaţi de ceilalţi (războiul, asasinatul), şi oamenii separaţi de Dumnezeu (moartea spirituală). Ca şi verigile într-un lanţ, odată ce s-a rupt prima verigă dintre Dumnezeu şi umanitate, s-au dezlegat toate legăturile care depindeau de aceasta.

Şi aşa suntem pierduţi. Aşa cum spune Kanye West într-o cântare: „Nu cred că mai există ceva care poate să-mi corecteze erorile … vreau să vorbesc cu Dumnezeu însă îmi este frică pentru că nu am vorbit de mult timp …”. Versurile lui West vorbesc de separarea pe care păcatul a adus-o în vieţile noastre. Şi conform Bibliei, această separare nu este doar versul unei cântări rap. Aceasta are consecinţe mortale.

Păcatele noastre ne-au separat de dragostea lui Dumnezeu

Rebeliunea noastră (păcatul) a creat un zid care ne desparte de Dumnezeu (vezi Isaia 59:2). În Sfintele Scripturi „separarea” înseamnă moarte spirituală. Şi moartea spirituală înseamnă să fii separat complet de lumina şi viaţa lui Dumnezeu.

Dumneavoastră aţi putea spune: „Dar stai puţin. Dumnezeu nu ştia toate acestea înainte de a ne fi creat”. „De ce nu a văzut că planul său era condamnat la eşec?”

Bineînţeles, un Dumnezeu omniştient şi-a dat seama că noi ne vom revolta şi vom păcătui. Drept consecinţă, eşecul nostru face ca planul său să fie atât de uimitor. Acest lucru ne duce la motivul pentru care Dumnezeu a venit pe pământ în formă umană. Şi încă şi mai incredibil – motivul pentru care El a murit.

(În partea a 3-a, vom vedea ce a spus Isus despre El însuşi şi ce trebuie să facem noi pentru a reintra în graţiile lui Dumnezeu).

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns