Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. (1 Timotei 4:1-3)
Timpurile din urmă au constituit dintotdeauna un subiect predilect al teologilor, profetologilor, analiştilor politici sau biblici şi a multora dintre oamenii de rând. Majoritatea acestora încercau să facă o legătură dintre evenimentele contemporane lor, cu profeţiile biblice privind vremurile sfârşitului, iar ingeniozitatea unora a dus la mişcări populare de amploare (cum este cazul lui William Miller în 1842), sau a pus bazele unor confesiuni mai mult sau mai puţin creştine (vezi cazul mormonilor şi a martorilor lui Iehova).
Când Pavel îi scrie lui Timotei, referindu-se la vremurile din urmă, nu cred că făcea referire la timpurile în care ei trăiau. Timpurile la care el face trimitere aici, trebuie să se refere la acele vremuri care vor preceda a doua venire a Domnului Isus. Tocmai pentru acest fapt, când scrie celor din Tesalonic, este nevoit să vină cu completări necesare, să precizeze că venirea lui Isus trebuie să fie precedată de mai multe evenimente cum este lepădarea de credinţă şi descoperirea omului fărădelegii. Spunea acestea deoarece o bună parte din biserică nu mai făceau nimic, crezând că venirea Domnului este iminentă.
Dacă aşa se pune problema şi Pavel face referire la vremuri îndepărtate, cred că este onest şi un exerciţiu de responsabilitate în acelaşi timp, să privim la vremurile în care noi trăim. Suntem noi în timpurile din urmă, sau încă nu? Aceste indicii enumerate de Pavel în versetele din preambul, se potrivesc generaţiei noastre, sau va trebui să mai aşteptăm? Ideea de bază de la care apostolul pleacă, este că în acele zile, biserica se va confrunta cu o apostazie tot mai accentuată, mulţi fiind cei care vor părăsi dreapta credinţă şi vor îmbrăţişa alte învăţături, fenomenul fiind orchestrat de diavolul însuşi. Se pare că un astfel de fenomen nu va fi unul evident, cu pronunţate caractere demonice, ci va fi unul subtil, îmbrăcat în haina unei spiritualităţi, greu de deosebit. Tocmai de aceea este bine să fim precauţi când este vorba să ne identificăm cu tot felul de curente, confesiuni sau mişcări spirituale, care au împânzit întreg spectrul evanghelic.
Primul indiciu la care se referă Pavel, este ipocrizia. Este adevărat că această virtute i-a caracterizat pe oameni dintotdeauna, dar se pare că va veni o vreme când ipocrizia va deveni generalizată fiind practicată de toţi puternicii zilei şi protejată de legile existente. Ne-a fost dat recent să vedem cum americanii îi spionează pe cei mai buni prieteni (cum sunt francezii, englezii şi nemţii). Ştim cu toţii ce se ascunde în spatele unei reclame şi am văzut de asemenea ipocrizia oamenilor de afaceri şi în special a bancherilor, în actuala criză economică.
Al doilea indiciu, este minciuna, care nu este altceva decât instrumentul ipocriziei. Minciuna a ajuns să fie atât de evidentă, încât pur şi simplu ne-am obişnuit cu ea. Nu mai produce acea indignare ca şi în alte vremuri când cel care era descoperit , era pus la stâlpul infamiei de către opinia publică. Ştim cu toţii că promisiunile politicienilor din campania electorală sunt în cea mai mare parte minciuni şi totuşi mergem şi îi votăm; ştim de asemenea că promisiunile angajatorilor privind salariile decente, rareori se dovedesc reale, dar acceptăm situaţia; ştim de asemenea că în justiţie câştigă cei care au bani şi nu se dau în lături să folosească minciuna. Minciuna a devenit fondul pe care se face educaţia tinerei generaţii, cărora li se spune cu cartea în mână, că Dumnezeu nu există, Biblia este o carte de istorie sau filozofie şi că noi suntem rezultatul evoluţiei, iar oamenii de ştiinţă care revendică predarea creaţionismului în şcoli, sunt marginalizaţi la fel cum sunt marginalizaţi şi acei politicieni care îi sprijină.
Un al treilea indiciu al zilelor din urmă, este lipsa unei conştiinţe sănătoase. Pavel se referă la acest lucru când vorbeşte de acei oameni „însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor”, adică judecata de conştiinţă va fi atât de afectată, încât este imposibilă reabilitarea, la fel cum fierul roşu lasă urme ce nu mai pot fi reparate. Judecata sănătoasă a conştiinţei este indiciul că glasul lui Dumnezeu în om este luat în seamă, rezultatul fiind un sentiment profund de vinovăţie (ceea ce ar trebui să determine omul la pocăinţă). Ceea ce ni se spune astăzi prin toate mediile posibile, este că trebuie să eliminăm definitiv din vocabularul nostru termeni precum păcat, vinovăţie, pedeapsă, rai sau iad. Dacă Dumnezeu nu există, atunci nu trebuie să dăm socoteală nimănui de comportamentul nostru şi putem să face orice din punct de vedere moral, atâta timp cât nu facem rău altor persoane. Complexele de vinovăţie sunt eliminate în două moduri: primul mod fiind practicile păcătoase constante (când păcatul devine un mod de viaţă) caz în care conştiinţa este amorţită, marcată de o insensibilitate evidentă, iar al doilea mod este asfixierea conştiinţei prin ideologii eronate (învăţături false). Tocmai din aceste motive ni se spune constant, pasiv şi activ, că putem să facem orice, sau ni se oferă alte alternative spirituale cum sunt religiile orientale.
Următorul indiciu (al patrulea) pe care Pavel îl evidenţiază, este deriva în care va ajunge familia. Cred că acesta este indiciul cel mai evident, ce face trimitere exact la timpurile generaţiei noastre. Dintotdeauna familia a fost considerată stâlpul de bază al societăţii, stâlpul de bază al naţiunii, temelia civilizaţiei. Dar de o bucată de vreme (în ultimii 25 de ani) familia este implicată într-un război intens şi continuu, cu scopul de a o distruge cu orice preţ. Diferenţa faţă de vremurile trecute, nu este un anumit tip de comportament (cum este infidelitatea conjugală sau homosexualitatea) ci faptul că aceste fenomene au devenit generalizate şi au devenit subiectele de bază de care discută politicienii, presa, şcoala sau chiar biserica. Totul a început cu legile care favorizau divorţul, apoi au venit legile care permiteau avortul şi în cele din urmă, legile care redefineau familia, dând drepturi căsătoriei între homosexuali, introducând conceptul de familie monoparentală şi chiar de cel al familiei triparentale (vezi cazul din Anglia). Şi peste toate aceste devieri evidente, care aruncă la coşul de gunoi valorile familiei, ne vedem prinşi într-o campanie susţinută, agresivă şi consecventă, prin care se vrea cu orice preţ să se introducă conceptul de normalitate în ceea ce priveşte noile modele de familie.
Cel de al cincilea indiciu, ce face trimitere la vremurile din urmă, este implicarea celor care conduc lumea în unele aspecte pozitive cum este grija faţă de mediu şi alimentaţia sănătoasă. Acest indiciu este probabil cel mai subtil dintre toate, dar cred că apostolul la aceasta se referă când spune că „ei opresc … întrebuinţarea bucatelor”. Grija faţă de mediu, este prin ea însăşi pozitivă, dar aceste campanii sunt susţinute de organizaţii precum Geen Peace, ai căror activişti sunt integraţi în New Age (Noua Eră). Tot astfel de activişti sunt cei care promovează dietele bio şi medicaţia naturistă, care sunt foarte la modă astăzi. Iarăşi avem de-a face cu iniţiative pozitive, dar trebuie să ştim că astfel de iniţiative sunt foarte strâns legate de unele practici orientale care nu fac deloc casă bună cu învăţătura Bibliei. Nu vreau să spun că trebuie să neglijăm alimentaţia sănătoasă, ci vreau să avertizez despre metodele pe care le îmbrăţişăm în acest caz. Tactica religiilor mistice orientale este de a te introduce în ele într-un mod gradual, pas cu pas, adevărul nefiind spus niciodată în întregime aici, spre deosebire de învăţătura lui Isus care întotdeauna le-a spus oamenilor adevărul pe faţă şi în totalitate.
Nu sunt doar acestea indiciile care ne arată vremurile în care noi trăim, dar cele pe care le-am prezentat mai sus şi care rezultă din textul nostru, sunt dintre cele mai evidente. Problema care trebuie să o abordăm în continuare este în ce afectează acestea biserica? Amăgirea demonică este îndreptată în mod special înspre cei care sunt integraţi în Trupul lui Hristos, aşa cum preciza însuşi Mântuitorul, când vorbeşte despre acei hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, care vor vrea „să înşele, dacă va fi cu putinţă chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24: 24).
Care sunt învăţăturile prin care amăgirea demonică se manifestă cel mai evident în biserică în ziua de azi?
Cultul corpului – care este atât de popular în vremurile noastre. Putem să îl numim fără să exagerăm că acesta este unul din dumnezeii veacului acestuia. Lumea de azi şi-a fixat anumite standarde care stabilesc cine arată bine şi cine nu. La aceste lucruri contribuie din plin moda, televiziunea, presa, cinematografia, etc. De fapt totul are o profundă conotaţie comercială, omul de rând fiind prins în ghearele acestei amăgiri demonice, iar cei din frunte, care promovează astfel de campanii fac profituri uriaşe. Cultul corpului a intrat şi în biserică, iar discuţiile privind decenţa şi simplitatea în îmbrăcăminte sunt interminabile. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar avem de-a face cu o biserică tot mai indecentă şi tot mai extravagantă (decenţa se referă la cât din corpul uman poate fi expus privirilor, iar extravaganţa este opusul eleganţei).
Cultul bunăstării – este un alt duh demonic, ce caracterizează timpurile noastre. Materialismul este consecinţa revoluţiei industriale pe de o parte şi a ideologiei ateiste, pe de altă parte. Şi aici cei care vor să ne facă robi, ne-au fixat anumite standarde, un anumit nivel de bunăstare, la care trebuie să ajungem. Şi ca să ajungem acolo, instrumentele folosite de diavol, sunt munca fără limite, afacerile personale, creditul, competiţia, etc. Munca fără limite duce la robie spirituală, pentru că ne ocupă tot timpul şi mintea, favorizează crizele familiale şi duce la dezamăgire şi frustrare (pentru că rezultatele muncii nu oferă împlinire spirituală). Implicarea creştinilor în afaceri, este o piatră grea de încercare pentru mulţi. Nu vreau să spun că este imposibil să faci afaceri şi să fi în acelaşi timp şi un bun creştin, dar mediul afacerilor este atât de tentant, încât mulţi cedează, trecând limitele, fie cele legale, fie cele spirituale, sau ambele. Creditul, un instrument legal, specific timpurilor moderne, nu face altceva decât ne face robi pe termen lung, sau poate pentru toată viaţa (Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi – Romani 6:16)
Cultul plăcerii, sau ideologia hedonistă – este învăţătura potrivit căreia plăcerea este scopul ultim al vieţii. De aceea sintagmele cele mai la modă astăzi sunt: trăieşte momentul, sau dacă-ţi place fă-o. Cultura hedonistă este consecinţa ideologiei care elimină noţiunile de păcat, vinovăţie, pedeapsă, rai sau iad, iar când o astfel de învăţătură este promovată prin toate mediile posibile şi când toate personalităţile publice trăiesc aşa, este foarte uşor ca o astfel de învăţătură să pătrundă şi în biserică. Uşa pe care aceasta intră este de obicei practica unora, de obicei a liderilor sau a celor din anturajul lor. Odată intrată în biserică, problema poate fi abordată în două moduri. Prima modalitate este cea prin care se ia atitudine fermă împotriva păcatului, prin identificarea lui, punerea sub disciplină a celor vinovaţi şi delimitarea celorlalţi de astfel de comportamente. A doua modalitate (pe care o vedem tot mai des), este de a tolera pe cei în cauză motivând dragostea şi îngăduinţa creştină, urmată de reinterpretarea anumitor pasaje din Scriptură, ca să se motiveze faptele respective. Odată ce astfel de fapte sunt tolerate, urmează să fie acceptate şi în cele din urmă să fie promovate spre alte grupări. Trebuie să precizez că nu ne referim aici doar la plăcerile trupului. Există şi plăcerea puterii, plăcerea popularităţii, plăcerea bunăstării, plăcerea succesului şi a vedetismului.
Cultul libertinajului, al revoltei împotriva valorilor tradiţionale şi mă refer aici în special la valorile familiei. Am vorbit mai sus despre deriva în care a ajuns familia în ultimii ani, iar această derivă loveşte din plin şi biserica. Divorţul a devenit o problemă reală în bisericile evanghelice şi aşa cum precizam la punctul anterior, unii iau atitudine fermă împotriva lui, alţii îl tolerează şi alţii au ajuns să-l accepte. Până acum în nici un statut sau mărturisire de credinţă nu se făcea referire la acesta, dar acum este luat în discuţie de toate bisericile confesionale, naţionale sau transnaţionale. Problema homosexuală, nici nu era pomenită în urmă cu 20 de ani de la amvoane, dar astăzi este o problemă prioritară la amvon, în conferinţele pastorale sau în presa creştină. Este incredibil, dar unele biserici deja au cedat în faţa acestui val ideologic care are drept scop să măture definitiv valorile creştine şi îi acceptă pe homosexuali ca membrii ba chiar şi căsătoria acestora (vezi Biserica Scoţiei şi Biserica Presbiteriană în SUA).
Ce trebuie să facem noi în faţa acestor lucruri? Apostolul Petru, vorbind despre vremurile sfârşitului, merge exact pe aceiaşi linie, ca şi apostolul Pavel în textul nostru: Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3:3-4). Apoi el însuşi întreabă retoric: Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, (2 Petru 3:11)
Răspunsul şi îndemnul apostolului este foarte clar, şi aş dori ca aceste cuvinte să motiveze atât pe cei care au avut puterea să citească acest material până la capăt, cât şi pe acei care au citit doar titlurile: De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. (2 Petru 3:14).
