De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. (Efeseni 5:17-18)
Plinătatea Duhului, sau a fi plin de Duh, este una din temele importante ale Noului Testament, subiectul fiind bine conturat în învăţătura apostolului Pavel. În acelaşi sens, el foloseşte de asemenea termeni precum sunt: a fi călăuzit de Duhul sau a fi cârmuit de Duhul, aceştia fiind aşezaţi în contradicţie cu a fi călăuzit de firea pământească.
În textul nostru ideea este aceeaşi, iar termenul a fi plin de Duh, este prezentat în contradicţie cu a fi plin de altceva, în cazul de faţă vorbind de alcool. Ştim cu toţii din experienţa cotidiană, că o persoană aflată în stare de ebrietate, îşi pierde facultăţile de bază, fiind puternic influenţată de starea în care se află. Pavel foloseşte această comparaţie, dorind să scoată în evidenţă că a fi plin de Duh, înseamnă a fi condus în întregime de Duhul Sfânt, aşa cum a fost Isus însuşi şi apostolii.
Dar, în special în Faptele Apostolilor, vedem că cei din Biserica Primară, experimentează în mod repetat umplerea cu Duhul Sfânt, ceea ce ne dă de înţeles că există pericolul real de a pierde treptat din plinătatea Duhului, datorită faptului că trăim într-o lume infectată de păcat. Doar despre Domnul Isus aflăm că Lui i s-a dat Duhul fără măsură (Ioan 3:34).
Meditând la acest subiect, al plinătăţii Duhului, în contrast cu plinătatea lumii, am descoperit că există mai mulţi factori care concurează la scăderea nivelului de plinătate a Duhului, după cum sunt alţii care ne ajută la menţinerea acestuia sau chiar la ridicarea lui. David foloseşte şi el termeni asemănători, deşi recurge la o metaforă, făcând aluzie la umplerea cu Duhul Sfânt: (…) îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. (Psalmi 23:5). Dacă paharul plin reprezintă plinătatea Duhului, şi continuăm să folosim comparaţia, atunci orice obiect străin introdus în pahar, oricât ar fi el de mic, va influenţa negativ asupra conţinutului, pentru că acesta se varsă. Tot aşa este şi în viaţa de credinţă. Orice lucru nefolositor, căruia îi facem loc în fiinţa noastră, va face ca nivelul nostru de spiritualitate să scadă şi dacă situaţia nu este corectată, se poate ajunge la o stare de totală dependenţă de lucrurile lumii, în detrimentul unei călăuziri divine.
Care sunt factorii care contribuie la pierderea plinătăţii Duhului?
Necredinţa – Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea? (Psalmi 13:2)
Îngrijorarea este rezultatul necredinţei în capacitatea lui Dumnezeu de a ne purta de grijă. Nu este de ajuns să crezi că Dumnezeu există şi că El a creat Universul. Trebuie să te încrezi în El în fiecare zi.
Invidia – Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! (Matei 6:22-23)
Domnul Isus rosteşte aceste cuvinte în contextul adevăratelor comori, prezentate în contrast cu comorile lumii. Ochiul sănătos va privi spre el însuşi şi spre casa lui şi va vedea acolo binecuvântarea lui Dumnezeu, în timp ce ochiul rău, va privi la ceilalţi şi va face comparaţie, iar rezultatul va fi invidia, care deschide uşa certurilor, cârtirilor, urii, etc.
Lăcomia – Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? (Faptele apostolilor 5:3). (…) Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă; căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.” (Faptele apostolilor 8:22-23)
Lăcomia este soră geamănă cu invidia şi este sursa atâtor dureri pe care omul şi le pricinuieşte atât lui cât şi celor din anturajul lui. Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, spune Solomon (Eclesiastul 5:10), iar Pavel când vorbeşte de iubirea de bani spune că cei care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri (1Timotei 6:10).
Viaţa duplicitară – Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, (1 Timotei 6:3-4)
A fi duplicitar înseamnă a prezenta o imagine pozitivă în public, dar având o viaţă total opusă în realitate, dar de care nu ştie nimeni. Plinătatea Duhului are în primul rând efect asupra nivelului de spiritualitate personală, iar aceasta se va răsfrânge şi în viaţa publică. Cel care vrea cu orice preţ să prezinte o bună imagine în public, o va face în detrimentul spiritualităţii lui personale, care va fi diminuată şi în cele din urmă anihilată.
Resentimentele – Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune. (Rut 1:20)
Această femeie nutreşte resentimente faţă de Dumnezeu însuşi, pe care îl face vinovat de toate relele care au venit peste ea în ultimii ani, uitând că ea împreună cu soţul au luat decizii greşite care le-au influenţat negativ viaţa, cu consecinţe asupra copiilor şi a relaţiei lor cu Dumnezeu. Să nutreşti şi să cultivi resentimente, te va depărta de Dumnezeu, care ne cere să iertăm şi să iubim nu numai pe aproapele nostru, ci chiar şi pe duşmani.
Dependenţele, posedarea demonică – (…) şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? (Faptele apostolilor 13:10)
A stărui şi a ne lăsa copleşiţi de anumite stări cum sunt cele prezentate mai sus, va forma anumite tipare în viaţa noastră şi ne va modela modul de viaţă. Cu alte cuvinte devenim dependenţi de lăcomie, de invidie, de resentimente, de imagine, fără să neglijăm şi alte tipuri de dependenţe ce sunt chiar mai agresive şi mai puternice, iar când aceste dependenţe sunt duse la extremă, putem vorbi chiar de o posedare demonică. Şi când te gândeşti că am început tocmai cu plinătatea Duhului. Probabil că şi la acest lucru s-a referit Pavel când le-a spus galatenilor: Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? (Galateni 3:3).
Dar acum să prezentăm şi cealaltă faţă a monedei. Ce putem face ca să păstrăm plinătatea Duhului?
O viaţă de devoţiune echilibrată – Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. (Faptele apostolilor 2:43) (…) După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. (Faptele apostolilor 4:31)
Prin rugăciune, cântare, citirea Scripturii şi părtăşie frăţească, practicate într-o manieră permanentă şi consecventă, ne vom păstra nivelul plinătăţii sau acesta va fi refăcut atunci când înregistrăm unele eşecuri.
Ascultarea, credinţa, unitatea, supunerea şi respectul faţă de autoritate – Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”( ….) Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:4-8)
Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul. (Deuteronomul 34:9)
Cei 120 care au experimentat Rusaliile, au dovedit în primul rând credinţă în Isus care a murit şi a înviat, apoi au dovedit ascultare şi unitate. Iosua a fost bărbatul care a acceptat să între în slujba lui Moise din tinereţe, a ascultat poruncile lui, a trecut examenul de la Cades alături de Caleb, şi nu i-a contestat niciodată autoritatea lui Moise, chiar şi atunci când alţii au făcut-o. Probabil că punerea mâinilor lui Moise nu era altceva decât ecoul unei vieţi de slujire, de ascultare, de supunere şi de dăruire.
Lupta pentru păstrarea sănătăţii morale personale şi a bisericii – „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel. De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.” (Numeri 25:11-13) (…) Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel, păcatul lui. (Mica 3:8)
Trăim vremuri în care suntem bombardaţi cu informaţii indecente prin intermediul imaginilor care ne izbesc privirile ori încotro ne-am îndrepta. De asemenea virtuţile castităţii şi ale fidelităţii sunt considerate slăbiciuni demodate, o reminiscenţă a vremurilor trecute. Pentru păstrarea sănătăţii morale trebuie dusă o luptă îndârjită, permanentă şi consecventă, păstrând şi promovând aceste valori, chiar şi atunci când am rămas singuri şi ni se pare că nu ne mai ascultă nimeni. Pentru cei din fruntea bisericilor, această luptă trebuie dusă chiar cu preţul sacrificiului de sine (aşa cum vedem că se întâmplă cu cei care au refuzat să-i servească pe homosexuali), eliminând păcatul şi delimitându-se pe păcătoşi, aşa cum a făcut preotul Fineas când poporul a început să curvească cu fetele lui Moab.
Implicarea în lucrare, entuziasmul – Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. (Psalmi 110:3)
Activitate are efecte diverse, începând de la ocuparea timpului, continuând cu efecte psihosomatice şi terminând cu beneficiile de care alţii au parte. Implicarea cu entuziasm în lucrarea Domnului duce la maturizarea noastră, la maturizarea bisericii în ansamblu şi la mântuirea altora. David era plin de entuziasm când i se zicea haidem la Casa Domnului (Psalmul 122), iar unul din fiii lui Core clocotea când era vorba să compună o cântare de laudă pentru Împăratul (Psalmul 45).
Împlinirea Cuvântului, punerea lui în practică – Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă. (Evrei 11:7)
Este posibil că Noe nici nu-şi putea imagina la momentul respectiv ce este ploaia, cum va fi acoperit pământul cu apă şi cum va putea un obiect de aşa dimensiuni să plutească. Dar respectul lui faţă de Dumnezeu era atât de mare încât nu a mai stat pe gânduri ci s-a apucat de lucru. Pentru mintea noastră influenţată de mediul păcătos în care trăim, atâtea lucruri sunt ilogice şi inutile, dar Dumnezeu ne cere să le facem. Vom asculta de Dumnezeu sau vom da curs pornirilor noastre? Dumnezeu ne cere să fim plini de Duh, adică să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt şi nu de firea pământească.
Nu cred că am epuizat subiectul, nici în ceea ce priveşte factorii negativi care ne golesc de vitalitate spirituală, cât şi în ceea ce priveşte factorii care ne ajută să ne păstrăm plinătatea Duhului. Ştiu că mai sunt şi alţii dar importantă este atitudinea noastră faţă de aceştia. Dacă vrem să ajungem la capăt, trebuie să luptăm, trebuie să fim plini de Duh. Dacă nu, vom rămâne undeva la jumătatea drumului, obosiţi, lipsiţi de vitalitate, vom apuca pe drumuri greşite, sau ne vom întoarce acolo de unde am plecat.
Numai cine merge până la capăt primeşte premiul!
