CAUZELE DEPRESIEI
     Depresia, de obicei nu este efectul doar unei singure cauze. De obicei la apariţia acesteia concurează un complex de factori negativi, la capătul cărora persoana cedează şi se instalează depresia – Psalmul 42:7 ,,un val cheamã un alt val”
Cerecetătorii americani Holmes şi Rahe, profesori de psihiatrie la Universitatea din Washington, au întocmit o scală a agenţilor stresori sau scala evenimentelor negative, care însumează toate evenimentele negative, stresante din viaţa unei persoane pe durata unui an. Ei au constatat că dacă punctajul cumulativ este între 150 şi 299 de unităţi, 50% dintre aceste persoane se îmbolnăvesc fizic, psihic sau psihosomatic. Dacă punctajul depăşeşte 300 de unităţi, procentajul persoanelor ce se îmbolnăvesc creşte la 80%.
Înţelegerea fenomenului depresie este zădărnicit de multe ori de anumite mituri, larg răspândite şi uneori chiar promovate, cum ar fi:
–  depresia este boala oamenilor slabi în credinţă şi cu o relaţie şubredă cu Dumnezeu
–  depresia este întotdeauna rezultatul păcatului şi a lipsei de credinţă în Dumnezeu.
–  depresia poate fi îndepartată doar prin exerciţii spirituale precum postul şi rugăciunea.
Nu vrem să minimalizăm importanţa relaţiei pe care un om trebuie să o aibă cu Dumnezeu, dar vom vedea că fenomenul depresiei este mult mai complex de cum cred anumite persoane.

   Cele mai importante cauze ale depresiei sunt următoarele:

1. Epuizarea fizică – este o cauză biologică care are ca rezultat scăderea nivelului de energie şi care slăbeşte organismul. Această stare cumulată cu un consum nervos sau a unei stări emoţionale puternice, poate să ducă la depresie.
Ilie, după experienţa de pe Carmel, aleargă epuizat în pustie şi se prăbuşeşte în disperare. El experimentează o dezamăgire importantă, plus epuizarea fizică.
Există oameni care au o viaţă dezordonată, muncesc mult, dorm puţin, care vor duce la conflicte cu cei apropiaţi pe fondul epuizării fizice, şi care va genera alte stări negative şi în final se poate ajunge la depresie.
2. Eşecuri repetate.
Atunci când viaţa merge din eşec în eşec, comunică ceva acelei persoane şi anume că nu este bună de nimic. Cu cât vine mai des, ajunge să fie crezută. Cercetătorii au demonstrat că un lucru care este făcut repetat (de peste 30 de ori), ajunge să devină un obicei. Se mai numeşte şi automatism comportamental. În cazul eşecurilor repetate, se poate ajunge la a fi acceptate ca fiind parte din viaţă şi nu se mai poate face nimic.
Eşecurile pot apărea în plan profesional, marital, emoţional, relaţional sau chiar spiritual.
Fiecare om are o anumită părere despre el însuşi, care se numeşte valoare de sine. O valoare de sine corectă, dă motivaţie şi curaj persoanei pentru a înfrunta viaţa. Valoarea de sine însă poate fi dusă la extreme, pe de o parte ducând la mândrie, sau să ducă la complexe de inferioritate, care vor duce la depresie. În această stare, persoana afectată va spune: nu sunt bun de nimic, nu fac nimic corect, pe mine nimeni nu mă acceptă, pe mine nu mă iubeşte nimeni, de ce să mai încerc, etc.
Cauzele eşecurilor pot fi multe:
–  Standarde prea ridicate şi prea rigide a părinţilor faţă de copiii lor.
–  Aşteptări exagerate din partea partenerului.
–  Părerile negative ale celorlalţi
–  Corupţia şi nedreptatea.
–  Eşecuri imaginare datorită comparaţiei
De multe ori noi ne evaluăm realizările în funcţie de realizările altora. Dacă realizările altora sunt superioare, atunci noi vom considera că ale noastre sunt de fapt eşecuri. Comparaţia deschide uşa nemulţumirii, aceasta va duce la invidie, invidia la ură, dar care nu poate să fie manifestată împotriva celui invidiat din motive etice sau sociale. În această situaţie, ura va fi îndreptată împotriva propriei persoane, care va duce la depresie, sau va fi îndreptată împotriva altor persoane apropiate şi care va duce la înrăutăţirea relaţiilor (un alt eşec).
     NEMULŢUMIRE  INVIDIE  URĂ  DEPRESIE
     Frica de eşec este consecinţa eşecurilor anterioare şi care ne ia curajul şi motivaţia de a mai încerca din nou. Aceasta va duce la apatie şi la dezinteres pentru lucrurile cotidiene.
Iosua 17:12 – 16 – eşecul lui Manase în izgonirea cananiţilor le-a tăiat curajul să mai încerce.
1Samuel 17:4 – 8 , 10, 16 – Goliat a impresionat pe Israel prin statura şi prin armura lui. Aroganţa în ţinută şi apoi în cuvinte şi-a expus-o timp de 40 de zile pt ca să distrugă psihologic poporul Domnului.
3. Aşteptări înşelate.
Credeam că … dar …, este stereotipul întâlnit în multe cazuri. Cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus credeau că Isus va izbăvi pe Israel dar … totul s-a năruit. Naaman sirianul credea că Elisei va ieşi la el şi-l va vindeca, dar nu s-a întâmplat nimic.
Aşteptările înşelate se întâlnesc în multe domenii: cel profesional, relaţional, dar cel mai des în domeniul marital.
Cei ce intră într-o relaţie de căsătorie vin cu aşteptări mari, visează idealul dar se întâlnesc cu o persoană reală cu calităţi şi defecte. Cei care nu învaţă să accepte realitatea vor deveni dezamăgiţi şi înşelaţi.           Dezamăgirea va duce la nemulţumire, nemulţumirea la mânie şi mânia reprimată va genera depresie. Mânia exprimată va duce la distrugerea relaţiei (eşec).
Aşteptări înşelate pot fi întâlnite şi la persoanele care nu au reuşit să intre într-o relaţie de căsătorie (de obicei fete), dar care nu au înspre cine îşi exprima dezamăgirea.Unele aşteaptă împlinirea unei promisiuni divine care însă întârzie nespus de mult să se împlinească (Habacuc 2:3).
Proverbe 13:12,,O nãdejde amânatã îmbolnãveşte inima”
4. Pierderi importante.
Pierderile pot să fie de mai multe feluri: pierderea unei ocazii, pierderea locului de muncă, pierderea libertăţii (Ioan Botezatorul), pierderi materiele sau pierderi ale fiinţelor apropiate prin deces.
Orice pierdere generează durere. Aceasta poate să fie urmată de vinovăţie, mânie, ură îndreptată împotriva celor care ţi-au pricinuit pierderea etc. În multe cazuri cei vinovaţi sunt prea puternici pentru a-i putea ajunge în vreun fel sau pot să nu fie persoane concrete (de exemplu bănci sau alte instituţii). Sentimentul de neputinţă acompaniat de mânie şi ură, poate să ducă la depresie.
În cazul pierderilor umane, durerea este urmată de neacceptarea realităţii, singurătate, retragere, dezinteres pentru lucrurile cotidiene. De asemenea poate să apară şi vinovăţia în cazul deceselor care au cauze dramatice (accidente).
Conştient de toate aceste stări posibile, Pavel vorbeşte celor credincioşi din Tesalonic, îndreptându-le privirea spre Dumnezeu şi viaţa veşnică – 1Tesaloniceni 4:13.
5. Păcatul
Petru în circumstanţe de o încărcătură emoţională ridicată, rosteşte minciuni ca să-şi scape viaţa, lepădându-se de Domul său. Când a cântat cocoşul, s-a trezit la realitate, a conştientizat păcatul, s-a simţit vinovat şi apoi a plâns cu amar.
Oamenii păcătuiesc din mai multe motive. Unul dintre acestea este plăcerea. Dorinţele se cer a fi împlinite. Apoi oamenii păcătuiesc pentru a obţine beneficii (materiale sau sociale) sau pentru a nu pierde pe cele existente. Problema este că după obţinerea gratificaţiei, dar încălcând legile va cânta cocoşul care se numeste conştiinţa. Rezultatul este vinovăţia care la rândul ei va duce la condamnarea de sine, frustrarea, neajutorarea. Vinovăţia îl face pe om să se simtă mizerabil, autocritic şi fără de speranţă.
6. Implicarea în practici oculte – poate să apară ca o consecinţă a decesului unei persoane dragi. Dacă cineva nu se recuperează în timpul normal, dupa pierderea suferită şi nu acceptă realitatea, poate să fie tentată să apeleze la spiritism pentru a intra în contact cu cel decedat şi să-şi aline suferinţa. Numai că la problema deja existentă va mai adăuga altele mai grave.
Saul la strâmtorare apelează la spiritism dar în ziua următoare se sinucide – 1Samuel 28:7 şi 31:4