Ce este darul vorbirii în limbi … din perspectiva unui preot catolic

1869 1

Cum este interpretat unul dintre darurile Duhului Sfânt, atât de apreciat de penticostali, dar de data acesta nu de unul dintre liderii acestei mişcări, ci de un preot catolic. 

În mai multe postări pe acest blog, am prezentat mai multe fapte, reuniuni, discuţii, interviuri, declaraţii, care scot în evidenţă un anumit interes şi o anumită deschidere a Vaticanului spre fenomenul penticostal. Faptul că în America Latină şi în Africa catolicii pierd teren în faţa avansului credincioşilor evanghelici, preponderent penticostali, a făcut ca aceştia (catolicii) să-şi reconsidere poziţia şi să se intereseze mai de aproape de acest fenomen. Mă întrebam într-un articol precedent, dacă toate aceste mişcări sunt sincere, sau fac parte dintr-o anumită strategie? Probabil că este câte puţin din fiecare, dar personal mă face să cred că există cel puţin un sector în cadrul Bisericii Catolice care doreşte o schimbare şi o revitalizare a Bisericii, lăsând ca Duhul Sfânt să se manifeste în plinătatea lui.

De data aceasta, vreau să vă prezint un articol preluat de pe portalul Religion en Libertad, un portal catolic, articol scris de unul dintre bloggerii care colaborează permanent cu ei. Jesus Maria Silva Castignani este un preot catolic relativ tânăr, preot din anul 2008, la Biserica San Miguel Archangel din Madrid. În anul 2013 a fost trimis de autorităţile ecleziastice să-şi realizeze doctoratul în teologie la Universitatea San Damaso, în acelaşi timp fiindu-i atribuită parohia San Leopoldo, în Madrid.

Articolul de care vorbim tratează o problemă teologică, dintr-o perspectivă catolică, dar surprinzător nu se abate deloc de la doctrina penticostală în forma ei cea mai pură. Este vorba de darul vorbirii în limbi. Faptul că este publicat de un portal catolic, şi nici pe departe cu scopul de a defăima, mă surprinde de-a dreptul. Nu este vorba nici de unul dintre carismaticii catolici, ci de unul dintre membrii clerului, apreciat şi în care biserica investeşte, trimiţându-l la doctorat.

Pentru a nu fi acuzat că am prezentat doar acele fragmente care corespund scopului meu, voi prezenta articolul în întregime şi-i las pe cititori să tragă concluziile pertinente.

În continuare articolul preluat şi tradus din Religion en Libertad.

Dove_31

Pentru început, trebuie să spunem că darul vorbirii în limbi sau mai tehnic, glosolalia, este unul dintre darurile care sunt enumerate în Noul Testament. Duhul sfânt atribuie daruri, roade şi carisme (haruri). Carismele sunt haruri extraordinare şi surprinzătoare care sunt atribuite credincioşilor prin lucrarea Duhului Sfânt şi care reprezintă un semn pentru evanghelizare. O listă a unor carisme le găsim în 1 Corinteni 12:8 „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor”. (1 Corinteni 12:8-10). Darurile sunt revărsate de Duhul Sfânt şi trebuiesc asumate aşa cum se spune în Conciliul Vatican II: „De asemenea, acelaşi Duh Sfânt nu numai sfinţeşte şi conduce Poporul lui Dumnezeu prin intermediul sacramentelor şi a misterelor şi îi împodobeşte cu virtuţi; ci de asemenea distribuie daruri speciale între credincioşii de fiecare condiţie, atribuind fiecăruia după înzestrarea lui, cu care îi face capabili şi pregătiţi pentru a face diferite lucrări care să fie utile pentru renovarea şi o mai mare edificare a Bisericii, conform acelor cuvinte: Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. (1 Corinteni 12:7). Aceste daruri, atât cele extraordinare, precum şi cele mai comune şi mai răspândite, trebuiesc primite cu mulţumire şi pace, deoarece sunt foarte adecvate şi utile pentru necesităţile Bisericii” (Lumen Gentium 12).

Darul vorbirii în limbi îl întâlnim de mai multe ori citat în Noul Testament, ca şi o realitate comună asociată revărsării Duhului Sfânt la Rusalii. În primul rând Marcu 16:17, spune că va fi un semn care îi va însoţi pe cei care vor crede în Isus, zicând că „vor vorbi în limbi noi”. În relatarea de la Rusalii, ni se spune că apostolii vorbeau în alte limbi după cum le da Duhul să vorbească, în aşa fel că unii străini înţelegeau ce vorbeau. În Fapte 10:45 se spune că Petru a cunoscut că Duhul Sfânt s-a revărsat peste nişte neevrei pentru că îi auzea vorbind în limbi. La fel în Fapte 19:6 ni se povesteşte despre unii recent botezaţi care încep a vorbi în limbi când Pavel îşi pune mâinile peste ei. Despre capitolele 12, 13 şi 14 din 1 Corinteni, care vorbesc de daruri, menţionează acest dar. Aici putem întâlni afirmaţii precum „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi”. (1 Corinteni 14:18) sau „ … fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi” (1 Corinteni 14:39). În Romani 8:26 se spune  „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”, cu o aluzie clară la vorbirea în limbi. În Vechiul Testament există cel puţin o profeţie invocată explicit de Sfântul Pavel care vorbeşte de darul limbilor, în Isaia 28: 11: “Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul”.  În Părinţii Bisericii, apar de nenumărate ori aluzii la darul limbilor, care a continuat foarte puternic viu în primele secole ale creştinismului.

Deci, darul vorbirii în limbi este o realitate care apare de multe ori în Sfânta Scriptură şi în tradiţia Bisericii. O lectura raţionalistă şi alegorică a Scripturii vrea să facă din acest dar o realitate simbolică, în care important nu este faptul de a vorbi în limbi noi ci semnificaţia teologică prin care se înţelege credinţa ca şi un limbaj universal şi că faptele de la Rusalii nu sunt decât un rezultat al dispersiei limbilor de la Babel (Genesa 11:1). Dar această lectura raţionalistă, pe lângă faptul că este imposibil să se întâmple aşa ceva şi în fond conţine afirmaţia că nu este adevărat că cineva ar fi vorbit în limbi noi; deci face mincinos Cuvântul Scripturii şi pe însuşi Hristos, şi nu este cuviincioasă cu adevărul Bibliei şi deci cu Revelaţia. Încă o dată: ce fac, voi adapta Revelaţia la ceea ce sunt dispus să cred, sau voi da crezare Revelaţiei chiar dacă nu înţeleg tot ce citesc? Cu alte cuvinte, voi adapta adevărul minţii mele sau mintea mea, adevărului? Acest proces prin care mintea mea aderă la adevărul revelat se numeşte convertire (în greceşte metanoia, schimbare a minţii).

Spunând toate acestea, în definitiv, ce este darul vorbirii în limbi? Este un dar prin care Duhul Sfânt îi atribuie unui credincios capacitatea de a se ruga într-o limbă străină, pe care el nu o cunoaşte, rostind prin Duhul lucruri pe care nu le înţelege: În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine” (1 Corinteni 14:2).  Două sunt scopurile rugăciunii în alte limbi:

În primul rând, lauda. „Lauda este o formă de rugăciune prin care în maniera cea mai directă recunoaşte că Dumnezeu este Dumnezeu; este total dezinteresată: îi cântă lui Dumnezeu prin ea însăşi şi îi dă glorie pentru ceea ce este El” (Compendiu din Catechism 556). Prin laudă, deci nu îl lăudăm pentru ceea ce El ne dă, sau pentru ceea ce a făcut cu mine, ci presupune o ieşire din mine însumi (extaz) pentru a mă uni cu El cu toată fiinţa mea şi să-L laud pentru ceea ce este El, din care cunosc doar o parte şi cealaltă îmi rămâne necunoscută. Prin vorbirea în limbi, Dumnezeu îmi oferă cuvintele cu care să-L laud şi să-L binecuvântez, chiar dacă nu le înţeleg, cuvinte care mă poartă spre a-l lăuda pe Dumnezeul inexprimabil, a cărui grandoare îmi scapă şi îmi este imposibil de a o exprima în cuvinte. Duhul Sfânt îmi dă cuvintele pentru a-L lăuda cu adevărat pe Dumnezeu. Aşa se exprimă marele Augustin: „Cine, deci se oferă să cânte cu măiestrie pentru Dumnezeu, ce ştie să aprecieze compozitorul, ce ştie să asculte cu auz muzical? Când vei putea să te oferi să cânţi cu atâta artă şi măiestrie ca deloc să nu deranjezi un auz atât de perfect? Mai mult aici, El însuşi îţi sugerează cum să cânţi: nu fi preocupat de cuvinte, ca şi cum aceste ar fi capabile de a expresa ceea ce îl delectează pe Dumnezeu. Cântă în culmea bucuriei, jubilând. Aceasta este cântarea care îl mulţumeşte pe Dumnezeu, cea care este făcută în culmea bucuriei. Ce vrea să spună, a cânta în culmea bucuriei? Trebuie să ştim că nu putem să exprimăm în cuvinte cea ce simte inima. În efect, ceea ce se cântă, fie la cositul ierbii, fie la culesul strugurilor sau în oricare altă muncă intensivă, începe să se cânte cu cuvinte care manifestă bucuria, dar apoi este atât de mare bucuria că ne inundă, şi nu o putem exprima în cuvinte, renunţăm la ele şi terminăm cu un simplu chiot, jubilând. A jubila, este sunetul care indică incapacitatea de a exprima ceea ce simte inima. Şi acest mod de a cânta este cel mai adecvat când este vorba de Dumnezeul inexprimabil. Deoarece, dacă este inexprimabil, nu poate fi transpus în cuvinte şi cum nu putem tăcea, unicul lucru cere îl putem face este să cântăm jubilând. În acest fel, inima se bucură fără cuvinte şi imensitatea bucuriei nu se vede limitată de câteva cuvinte” (Sfântul Augustin, comentariu asupra psalmului 32).

În al doilea rând, un alt scop al rugăciunii în alte limbi este mijlocirea. Aşa spune Pavel: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” (Romani 8:26, 27). Când cineva se roagă pentru altul, uneori nu ştie ce să ceară pentru că nu ştie cu adevărat de ce are nevoie acea persoană; şi atunci Duhul Sfânt îţi sugerează ce trebuie să ceri, dându-ţi cuvintele potrivite, pe care tu nu le înţelegi. În acest fel, este Dumnezeu însuşi cine te conduce în rugăciune şi de asemenea respectă libertatea şi intimitatea celeilalte persoane, deoarece tu nu ştii ce ceri pentru ea. Prin intermediul rugăciunii în limbi, Domnul poate face o vindecare fizică, o vindecare interioară sau o eliberare.

Nimeni nu vorbeşte în alte limbi pentru că ajunge să fie posedat de către Duhul Sfânt; Dumnezeu niciodată nu ne ia libertatea. Cineva poate simţi o inspiraţie interioară a Duhului de a se ruga în limbi, dar dacă nu vrea, nu continuă. Pentru a exersa darul vorbirii în limbi, trebuie să te laşi dus de această inspiraţie interioară a Duhului şi nu să te fixezi în ceea ce rosteşti sau în felul în care sună, ci în a ieşi din acestea, centrându-te în Dumnezeu şi lăsându-te dus de către Duhul Sfânt.

Un alt dar care merge împreună cu cel al vorbirii în limbi, este darul interpretării limbilor: „De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod”. Domnul poate oferi darul interpretării aceleiaşi persoane care se roagă în limbi, dar cel mai obişnuit este să ofere darul interpretării altei persoane sau la diferite persoane, cărora le oferă capacitatea de a înţelege ceea ce spune cel ce vorbeşte în limbi, deoarece uneori rugăciunea în limbi conţine un mesaj pentru cei prezenţi. Cu toate acestea, experienţa ne demonstrează că darul interpretării limbilor este destul de rar.

Duhul Sfânt lucrează în fiecare ceea ce El vrea şi cum El vrea. Mult timp, o raţionalizare a credinţei a făcut ca darurile Duhului să fie diminuate foarte mult în Poporul Domnului, chiar dacă niciodată nu au dispărut cu totul, aşa cum demonstrează acele semne din vieţile celor pe care azi îi considerăm sfinţi. În acest timp în care, aşa cum spunea (papa, n. tr.) Ioan XXIII, asistăm la Noi Rusalii, carismele au fost renovate în viaţa Bisericii şi trebuie să le acceptăm cu mulţumire şi mângâiere, deoarece presupun un semn pentru cei necredincioşi, ce demonstrează adevărul Evangheliei şi prezenţa lui Hristos în Biserică, aşa cum semnele lui Isus demonstrau că El era Mesia cel promis şi Fiul lui Dumnezeu. Sunt un ajutor imens pentru evanghelizare; dar nu ni se vor oferi dacă nu credem în posibilitatea că Duhul Sfânt ni le poate da.  De multe ori ce ne lipseşte nu este credinţa în Dumnezeu, ci credinţa că Dumnezeu poate să lucreze cu mine; dar Domnul nu a spus că darurile vor fi date la acei ce vor fi sfinţi, ci la aceia care vor crede în el: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi” (Marcu 16:17, 18).Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:12 – 14).        

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns

1 comment