Știu că nu este normal să fie așa, dar experiența cotidiană ne confirmă: greșelile fac parte din viața noastră. Unele dintre ele sunt mărunte, de aceea nici nu prezintă interes ca ele să fie rezolvate (ceea ce este o greșeală), iar altele sunt importante, cu consecințe pe termen lung sau poate chiar cu consecințe eterne.
Atunci când greșim încercăm să ne consolăm, fie dând vina pe natura noastră păcătoasă, fie pe faptul că și alții greșesc la fel, fie scuzându-ne și justificându-ne că de fapt alții sunt de vină. Alții încearcă să rezolve oarecum situația fugind de probleme, ieșind din cadrul în care greșelile s-au produs, separându-se de context și de persoanele implicate. „Timpul va rezolva situația”, își spun unii, de aceea adoptă o astfel de poziție.
Textul biblic de la care vrem să pornim în căutarea noastră, este cel din Genesa 32, text ce îl are în centru pe patriarhul Iacov. Acesta se afla în fața unei probleme la care nu-i găsea soluție. Trebuia să se întâlnească cu Esau fratele său și privind în urmă, o astfel de întâlnire nu prevestea nimic bun, de aceea frământarea și neliniștea lui erau evidente.
Iacov fugise de acasă după ce l-a înșelat pe tata și pe fratele lui, furându-i binecuvântarea acestuia din urmă. A ajuns departe, în Padan-Aram, la unchiul lui, Laban. Acolo, după ce i-a slujit lui Laban mulți ani, s-a căsătorit cu cele două fete ale lui, a avut mulți copii și a acumulat o avere importantă. Timpul trecea și se părea că viața i-a surâs lui Iacov, deoarece avea o familie frumoasă și se bucura de bunăstare materială. Numai că, pe măsură ce trecea timpul, atât el cât și familia lui înțelegeau că locul lor nu mai era acolo și că trebuiau să plece într-o zi. De fapt Dumnezeu făcea presiuni asupra lui Iacov ca acesta să se întoarcă de acolo de unde el a plecat. Adică să se întoarcă acolo unde a lăsat problemele nerezolvate.
Privind puțin la această parte a vieții lui Iacov, am putea identifica un anumit tipar, referitor la felul în care Iacov a încercat să-și rezolve problemele din trecut, precum și la situația lui prezentă, care nu îi era deloc favorabilă, la ora confruntării cu trecutul.
Timpul și spațiul nu rezolvă problemele noastre
Iacov a fugit de acasă crezând că separarea de fratele lui, timpul și îndepărtarea geografică vor fi suficiente pentru a rezolva conflictul dintre el și Esau. Dar, așa cum spuneam mai sus, când Iacov nu și-a mai găsit nici locul și nici rostul în Padan-Aram, i-a mai rămas o singură soluție: să se întoarcă acolo de unde plecase în urmă cu 20 de ani, acolo unde lăsase ceva nerezolvat. Se pare că o astfel de strategie a fost aplicată mai târziu și de alții dintre evrei deoarece profetul Isaia îi dojenește aspru când spune: „Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat! Ei se coboară în Egipt fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui faraon şi să caute un adăpost sub umbra egiptenilor! (Isaia 30:1-2)
Bunăstarea și succesul nu sunt semnul că problemele sunt rezolvate
Iacov a acumulat avere în Padan-Aram și este evident faptul că Dumnezeu a fost cu el. Laban i-a schimbat simbria de zece ori și de fiecare dată convenția încheiată cu Laban îi era favorabilă lui Iacov. Probabil că Iacov și-a spus în sine însuși: „dacă Dumnezeu mi-a dat atâtea turme înseamnă că El este de acord cu mine în toate celelalte, inclusiv în conflictul cu Esau”. Dar tocmai averea lui a fost cea care l-a făcut urât casei socrului său, ce l-a determinat în cele din urmă să plece în Canaan.
De ce l-a binecuvântat Dumnezeu astfel? Eu înțeleg că Dumnezeu a folosit bunăstarea ca pe un mijloc prin care să-l determine pe Iacov să plece acolo de unde venise.
Revelațiile divine, chiar favorabile fiind, nu rezolvă nici ele problemele
Iacov a avut parte de mai multe revelații divine în toți acești 20 de ani, începând cu visul cu scara cerului (Genesa 28) și apoi în mai multe ocazii când se afla în Mesopotamia. De fiecare dată Dumnezeu îi promitea sprijin și ajutor, dându-i de înțeles că este de partea lui. Ce și-a spus oare Iacov de fiecare dată când Dumnezeu îi vorbea? Cel mai probabil este că el rămânea consolat și mulțumit când Dumnezeu îi promitea sprijinul. Dar tocmai prin una din aceste revelații Dumnezeu i-a cerut lui Iacov să plece în Canaan.
Nici strategiile omenești nu sunt soluția
A venit momentul în care Iacov a plecat din Padan-Aram și pe măsură ce se apropia de Canaan tensiunea marcată de o posibilă întâlnire cu Esau creștea. Pentru început a trimis pe câțiva din oamenii lui în recunoaștere, să vorbească cu Esau, dar vestea că fratele lui vine înaintea lui cu 400 de oameni a mărit neliniștea și îngrijorarea lui Iacov. Apoi și-a împărțit oamenii și turmele în două tabere, spunându-și: „dacă vine Esau împotriva unei tabere și o bate, cealaltă va putea să scape”. În cele din urmă, a luat animale din toate turmele lui, pentru ca să-i facă un cadou consistent lui Esau, crezând că astfel acesta va putea fi calmat.
Dar, cu toate strategiile abordate, Iacov nu și-a recăpătat liniștea. Simțea că toate acestea nu-i ofereau nici siguranță și nici sorți de izbândă. I-a mai rămas un singur lucru de făcut: să se ducă singur înaintea lui Dumnezeu, să-i mărturisească temerile pe care le avea și să-I ceară ajutorul.
După ce și-a trecut familia dincolo de râul Iaboc, ca să-i pună oarecum și pe aceștia la adăpost, „Iacov a rămas singur”. Și aici urmează acel fragment biblic intitulat Lupta lui Iacov, unde este descrisă lupta patriarhului cu îngerul Domnului. Profetul Osea aduce un detaliu în plus, când descrie lupta lui Iacov în termenii „a plâns și s-a rugat de el” (Osea 12:4).
Lupta lui Iacov a însemnat lacrimi și rugăciune, doar el singur, înaintea lui Dumnezeu. Consecvența și fermitatea lui Iacov sunt evidente: „Nu te voi lăsa să pleci până când nu mă vei binecuvânta!” În cele din urmă îngerul Domnului îi dă următorul răspuns: Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” (Geneza 32:28)
Cum adică ai luptat cu oamenii? Contextul general al textului biblic este conflictul lui cu Esau, și de aici deducem că lupta cu fratele lui a câștigat-o acolo pe genunchi, înaintea lui Dumnezeu. Ce a urmat de aici încolo a constat doar în câteva mici detalii.
Concluzii
Privind în întregime acest tablou, putem să ne dăm seama de următorul adevăr: nimeni și nimic nu ne rezolvă greșelile noastre din trecut. Nici separarea, nici timpul, nici diplomația, nici mituirea și nici o altfel de strategie omenească nu au ajutat la nimic. A mai rămas una singură: confruntarea cu realitatea. În cele din urmă Iacov a capitulat și a înțeles că trebuie să se ducă cu toate greșelile lui înaintea lui Dumnezeu.
Schimbarea lui Iacov după acest episod este evidentă:
- Dumnezeu îi schimbă identitatea: Numele tău nu va mai fi Iacov (cel ce ține de călcâi sau cel ce subminează pe altul pentru a-i lua locul), ci te vei chema Israel (vers 28)
- Schimbarea lui este vizibilă și urmele întâlnirii cu Dumnezeu l-au marcat pentru totdeauna – Iacov însă șchiopăta din coapsă (vers 31)
- Schimbarea lui a avut un impact asupra comunității din care făcea parte și pe cei din generațiile următoare – iată de ce până în ziua de azi israeliții … (vers. 32)
Ești într-o situație asemănătoare cu a lui Iacov? Ai fugit de probleme ani de-a rândul? Ai încercat tot felul de strategii și nu ți-ai recăpătat liniștea și pacea? Dacă simți în continuare neliniște și îngrijorare, cel mai probabil este că Dumnezeu face presiuni asupra ta ca să te întorci la ele. Singura posibilitate este să-ți recunoști greșelile, să mergi cu ele înaintea lui Dumnezeu și apoi să te duci la cel la care i-ai greșit și să faceți pace.. Restul sunt detalii.
