Bioetica în Europa – avortul și maternitatea subrogată

1366 1

Bioetica – așa cum este definită în Wikipedia –  a devenit o disciplină a eticii aplicate începând cu anii ’70, când practicile medicale au început să se intereseze de o abordare morală a problemelor specifice domeniului medical. Astfel a devenit imperioasă cerința de a avea o metodă prin care să se găsească soluții la problemele morale, sau metode prin care să se poată evalua alegerile morale ale personalului din domeniul medical.

Constantin Maximilian, genetician și unul din pionierii relansării bioeticii în România, în formula sa modernă, îi dădea bioeticii următoarea definiție concisă: bioetica este un punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor știintei.

În alte dicționare, cum este cel spaniol, bioetica este acea ramură a eticii ce se dedică la a formula principii privitoare la comportamentul cel mai potrivit al ființei umane față de viață, atât cea umană cât și cea vegetală și animală, precum și față de ambientul în care bioetica se poate implementa în condiții favorabile.

Este vorba de o disciplină relativ nouă, iar originea termenului provine de la pastorul protestant, teolog, filosof și educator german, Fritz Jahr, care în 1927 a folosit termenul Bio-Ethik într-un articol referitor la relația etică a omului față de plante și animale. Mai târziu, în 1970, biochimistul american Van Rensselaer Potter, a folosit termenul bio-ethics într-un articol despre „știința supraviețuirii”.

Dezbaterile bioetice cele mai frecvente în actualitate sunt cele privitoare la avort, maternitatea subrogată, schimbările de sex, eugeneza și eutanasia. În articolul de azi ne vom ocupa de primele două, iar celelalte vor fi abordate într-un articol viitor.

Avortul

Marea majoritate a statelor europene permit întreruperea sarcinii atât în fazele inițiale ale acesteia, cât și în cele mai avansate, prin eliminarea (asasinarea) fătului uman. Cu toate acestea, există diferențe importante în legi și comportamente, de-a lungul continentului european.

  • Irlanda permite avortul doar în condițiile în care continuarea sarcinii ar pune în pericol viața mamei.
  • Andorra nu permite avortul în nici un fel de condiție, această practică fiind tehnic ilegală și în Malta.
  • Croația și Portugalia nu permit avortul după 10 săptămâni de gestație.
  • Grecia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Slovacia, Ungaria, Polonia și Danemarca, stabilesc limitele avortului la 12 săptămâni de gestație (multe din acestea permițând prelungirea termenului în anumite condiții specifice).
  • Italia permite avortul până la 90 de zile de gestație.
  • Luxemburg, Belgia, Spania, Austria, Germania și Franța permit avortul până la un maxim de 14 săptămâni de gestație.
  • În Marea Britanie, avortul este permis până la 24 de săptămâni, iar în Cipru până la 28 de săptămâni.
  • Olanda nu prevede nici un fel de restricții pentru a avorta.

La fel cum variază legile avortului în Europa, tot așa variază și cifrele acestei practici de-a lungul continentului:

  • În sudul Europei, cifra este de 18 avorturi la 1 000 de femei.
  • În nordul Europei, cifra este de 17 avorturi la 1 000 de femei.
  • În Europa occidentală, cifra este de 12 avorturi la 1 000 de femei.
  • În Europa orientală, cifra este de 43 avorturi la 1 000 de femei.
  • Se estimează că 30 % din sarcini în Europa termină în avort.
  • În România, în perioada 1990 – 2003, rata avortului era de peste 50 %, recordul fiind înregistrat în anii 1990 și 1991 (76,9 %), iar din 2004 această rată este în scădere continuă, anul 2014 înregistrând un procent de 29,9 %.

Maternitatea subrogată

Maternitatea subrogată sau de închiriere, este practica de a da naștere unui copil, cu scopul de a fi dat apoi în creștere unei terțe persoane. Acest lucru poate implica ovulul sau spermatozoidul unuia din viitorii părinți, ce au donat în prealabil sămânța, se poate ca aceasta să vină din partea unui donator (donatoare), sau pur și simplu prin intermediul descendenței genetice a mamei purtătoare. Legile variază de-a lungul Europei și există o interdicție generală a comercializării subrogării. Unele state facilitează gestația subrogată când la mijloc nu există nici un fel de acord economic, fapt ce este denumit „subrogare altruistă”.

  • Parlamentul European condamnă oficial maternitatea prin închiriere considerând că este un mod de exploatare a femeilor vulnerabile.
  • Acordurile de subrogare sunt ilegale în Finlanda, Franța, Islanda, Italia, Elveția și Bulgaria.
  • Gestația subrogadă comercială este ilegală în Ungaria, Portugalia și Marea Britanie.
  • Spania permite cetățenilor ei să iasă din țară și să încheie acorduri de subrogare în țările în care această practică este legală.
  • Subrogarea altruistă (necomercială) este permisă în Belgia, Irlanda și Danemarca.
  • Unele tipuri de gestație subrogadă este permisă în Grecia dar sunt supuse unor condiții foarte stricte.
  • Suedia permite subrogarea în virtutea legii de adopție.
  • În România nu s-a emis încă o lege clară cu privire la acest subiect.
  • Deoarece subrogarea în Europa este dificiă, mulți europeni ce doresc să facă acest lucru călătoresc în alte țări precum Thailanda, India, Ucraina, Rusia și unele state din continentul american. Legislația este diferită în aceste țări în funcție de criterii locale. În India, de exemplu, subrogarea este permisă, dar în schimb este ilegală gestația subrogadă cu destinație perechile homosexuale. În Thailanda, mama purtătoare are drepturi legale asupra nou născutului, în timp ce în India nu are.

Într-un articol viitor vom aborda alte chestiuni bioetice, cum ar fi schimbarea sexului, eugeneza și eutanasia.

Acest articol a fost publicat inițial în revista Solas Magazine, ce apare trimestrial în Marea Britanie, de unde a fost preluat de site-ul Protestante Digital

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns

1 comment

  1. victor802006 Răspunde

    Câte avorturi sunt în România la 1000 de femei?